orededrum

Parmigianisme

Parma, 2016

Cu mașina, am răzbit cu greu căutând hotelul în Parma, centrul fiind restricționat circulației.

Orașul freamătă de activitate, tot timpul se organizează aici un eveniment în jurul produselor sale legendare, aflate în patrimoniul UNESCO: jambonul și parmezanul.

Gastronomie și cultură, două motive pentru care merită să vizitezi Parma.

Magazinele care comercializează aceste două produse sunt adevărate temple ale gastronomiei.

20160517_141208

Proprietarii, care de obicei stau la tejghea, mi-au dat sfaturi asupra produselor dificil de ales. Am avut parte de o inițiere în gastronomia locală și am aflat multe informații despre gust și gusturi.

20160517_141324

Abia acum pot spune că încep să știu să aleg parmezanul. Mi s-a explicat că acesta are gust diferit dacă e produs iarna, primăvara sau vara și acest lucru se reflectă asupra modalității de a-l consuma.

20160517_134417

Ce am văzut:

***Duomo, cu turnul său gotic și leii care străjuiesc intrarea.

Frescele cupolei sunt semnate de Corregio.

20160517_103439

Pe pereți, picturi de influență bizantină. Îl recunosc pe Sf.Cristofor.

***Baptisteriul, a cărui construcție s-a început la 1196, realizat în marmură roz, foarte rară. Printre cele mai frumoase monumente de arhitectură religioasă din Italia. Interiorul este de inspirație bizantină. Pe cele 16 laturi ale sale, admirăm fresce din sec.13.

20160517_101803

***Galeria Națională se află în Palazzo de la Pilota și găzduiește muzeul de pictură al regiunii.

Familia de Bourbon-Parma, aristocrații care au guvernat orașul, au lăsat un patrimoniu impresionant.

20160517_141016

În același palat, dar la alt etaj decât galeria, putem vedea Biblioteca Palatină a ducesei Maria Luisa de Parma.

20160517_141256

Unele exemplare, printre care și o Biblie de la Toledo, sunt expuse în vitrină.

20160517_141757

***Teatrul Farnese, construit în 1619.

20160517_133644

Din cauza grabei, pentru a fi prezentat lui Cosimo I de Medicis care urma să vină la Parma, decorurile au fost construite în carton pictat, iar statuile din gips în loc de marmură.

Dar chiar și în variantă low-cost a avut succes !

Lectură de drum :

Stendhal, Mănăstirea din Parma

La marginea imperiului

Edirne, 2017, 2018

Ca să găsești un loc cu adevărat romantic, merită să străbați drumuri până la o margine de imperiu.

Însă, pentru a profita din plin de farmecul orașului, îți recomand să nu mergi la sfârșit de săptămână, pentru că vinerea seara debarcă zeci de autocare pline cu bulgari veniți la cumpărături, granița fiind la 20 de kilometri.

20171009_174159

Ambele puncte de trecere a frontierei între Turcia și Bulgaria, Lesovo și Kapitan Andreevo, care te duc la Edirne, sunt printre cele mai prietenoase pe care le-am traversat vreodată.

Simți cu adevărat ca ești binevenit, personalul de control îți răspunde în română și sunt foarte binevoitori.

20171009_183436

Când am fost prima dată la Edirne, mi-am imaginat că este doar o localitate de frontieră cosmopolită la intersecția a trei țări.

Dar și o fostă capitală de imperiu, timp de o sută de ani, până la căderea Constantinopolului.

Edirne a fost întemeiat de romani (de împăratul Adrian, de aici vechea denumire – Adrianopol), în anul 125.

Cucerit de otomani, din 1367, i se dă numele Edirne.

În Evul Mediu, era considerat un centru de cultură și diplomație.

20171009_172333

În centrul istoric, moscheile sunt una lângă alta. Minaretele lor se înalță cu grație spre cer, ca și cum ar vrea să invite la dans norii sau stelele.

Cea mai impozantă este Selimyie Camîi,

20171010_102025

construită de cel mai mare arhitect turc, Sinan,

aflată în patrimoniul UNESCO, amplasată un pic mai la înălțime față de centru.

În medresa (școala religioasă) se află un muzeu mic, foarte pitoresc.

20171010_110208

Dar cea mai fermecătoare mi se pare Moscheea Veche (așa se numește), chiar în centru.

20171010_120557

La apus și pe înserat, peisajul minaretelor este magnific.

20171009_192034_resized (1)

La căderea nopții, lumina le împresoară discret și misterios.

20171009_190333

Case vechi în stil bizantin, grec, otoman, culori vii, străzile pitorești și mulți copaci, deși urbanizarea este densă. Am remarcat numeroase magazine de artizani de parfumuri.

Nu mă mir, Edirne era cunoscut pentru plantațiile sale de trandafiri care, de aici, s-au extins mai târziu și la bulgari.

Spre marginea orașului, se află marele complex al sultanului Baiazid II (fiul mai mare al lui Mehmet Cuceritorul),

excelent renovat, compus din vechea facultate de medicină,

spital, azil, ospiciu, moschee, fiecare cu funcționalitatea sa precis stabilită chiar de la înființare, din 1488.

Toate explicațiile din cele vreo 20 de săli parcurse atestă o puternică tradiție medicală în civilizația otomană.

20181014_125247

Și astăzi, Edirne este un puternic centru universitar.

Pe Mehmet Cuceritorul, cel mai cunoscut personaj născut aici, probabil ca îl știți din celebrul tablou al lui Bellini în care este îmbrăcat într-un caftan de un roșu special.

Nu întâmplător roșu, pentru că acea nuanță specială e cunoscută sub denumirea ,,roșu de Adrianopol” și servea în Evul Mediu la vopsirea textilelor, în ciuda faptului că metoda de fabricare implica ingrediente nu tocmai plăcute.

Mehmet era un literat și un filosof de o vastă cultură. Avea obiceiul să invite la Edirne, la palatul său, înțelepți din toată lumea, ca să poarte cu ei lungi discuții, atunci când nu-și petrecea timpul printre cărți. Despre viața lui sentimentală istoria spune că, la un moment dat, simțind că s-a îndrăgostit nebunește de una dintre soțiile sale, a dat dispoziție să fie ucisă pentru ca să-și poată elibera mintea.

Mai târziu, a cucerit Constantinopolul.

Lectură de drum:

Nedim Gursel, The Conqueror: a novel

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească

5 secrete din Edirne

2017, 2018

Înainte de a încerca să deslușiți aceste secrete bine păstrate, vă recomand să citiți postarea La marginea imperiului !

***

1.Dulciuri tipice

– baklava și derivatele ei, pentru că, de fiecare dată când merg la acea prăvălie, găsesc mereu noi produse. Îmi plac cele de ciocolată amăruie, dar și sarmalele de fistic (de Gaziantep, obligatoriu !) – mici fursecuri din fistic proaspăt, măcinat fin, însiropate și aromate.

2.Produse de patiserie sărată

Plăcinte cu brâză, cu spanac și o ofertă largă de brânzoaice cu aluaturi de compoziție diferită pentru fiecare tip de brânză.

3.Pauză de cafea sau chai

O cafenea mică și izolată, pe o alee care pornește din strada principală.

Are o terasă afară lângă o veche moschee și un interior intim și romantic.

Datează de la 1877. Proprietarul este foarte simpatic, iar cafeaua excepțională !

Ei nu vând nimic dulce, dar îmi cumpărasem de pe stradă eclere prospete și le-am savurat la cafea.

4.Hotel

Hotel Tașodalar este chiar casa în care s-a născut Mehmet Cuceritorul, învecinată cu marea moschee Selimyie, aflată în patrimoniul UNESCO.

Camerele sunt mobilate ca un conac boieresc, cu mobilă în stil otoman.

Din păcate, micul dejul este cam modest, în discrepanță cu stilul elegant și cu nivelul general al serviciului, de bună calitate.

5.Cumpăraturi

Un obiect menajer util pentru amatorii de suc de rodie proaspăt este strorcătorul de rodie manual, nu electric sau centrifugă.

Poți prelucra la el și alte fructe cum ar fi citricele sau lubenița. Se găsește la bazarul din zona comercială, la un preț convenabil, 130 TL (19 euro la cursul din octombrie 2018). Dacă mergi toamna, recomand să cumperi rodiile direct de la producător, de pe marginea drumului !

Vorbe-n vânt

Assisi, 2016

Assisi, orașul căruia Sf. Francisc i-a influențat destinul, mă întâmpină într-o lună mai cu vreme capricioasă.

20160508_094439

Povestea lui e simplă și generoasă.

20160508_094512

Astăzi, la el acasă, la Assisi, oamenii merg ca să înțeleagă de unde a pornit totul. San Francesco ne inspiră mai mult ca oricând. Forța mesajului său ne dă putere.

20160507_190909

Fiul unui bogat negustor căsătorit cu o nobilă frantuzoaică, Sf.Francisc a petrecut o tinerețe lipsită de griji, înconjurat de prieteni și cu gândul mai ales la distracție. La un moment dat, are o viziune care îi schimbă viața.

20160508_103553

Renunță la poziția socială și la bunurile materiale, își împarte averea săracilor, își schimbă stilul de discurs. Improvizează un nou limbaj, pe întelesul celor mai simple creaturi, păsărelele și micile vietăți din regiunea sa, Umbria.

De câte ori i se cere ajutorul, chiar în situații imposibile, inventează mijloace originale de a-i sprijini pe cei aflați la nevoie. Din capul locului, te uimește contradicția dintre principiile smereniei care îl caracterizează pe Sf.Francisc și grandoarea așezământului care i s-a consacrat, chiar dacă știm că sanctuarul a fost realizat după dispariția sa.

20160507_174127

Orășelul, înconjurat de ziduri ca o citadelă, nu a suferit nicio schimbare din Evul Mediu și până acum. Îl regăsim inclus pe lista patrimoniului UNESCO. Ordinul franciscanilor, întemeiat de Sf.Francisc, a influențat dezvoltarea unui curent artistic nou în acea vreme. În bisericile din Assisi au pictat marii maeștri italieni, aducând mari schimbări în stilul precedent, cel de influență bizantină.

20160507_170811

Ce am văzut:

***Basilica Sf.Francisc, în față cu o mare esplanadă, este construită în 1252 și arată ca o suprapunere a două edificii.

20160507_170558

Basilica inferioară adăpostește picturi inestimabile din sec.13-14 și mormântul Sfântului Francisc.

În Basilica superioară se află 28 de fresce pictate de Giotto care descriu viața și miracolele înfăptuite de Sf.Francisc, prezentate în chip explicit, din care înțelegi chiar dacă nu ai citit lucrările de referință.

20160507_171620

***Basilica Santa Chiara. Din piatră alb și roz, cu o terasă de pe care admiri întinderile Umbriei. Santa Chiara a fost o calugăriță contemporană cu Sf. Francisc, care l-a iubit și l-a urmat peste tot. I-a dedicat integral viața ei.

20160508_095043

***Casa în care se presupune că s-a născut Sf.Francisc se află în centrul orașului.

***Spello, la 10 km. de Assisi pe un drumeag foarte pitoresc.

20160507_153011

Într-o biserică din sec. 12 se află o frescă pictată de Pinturicchio, extraordinar de bine conservată.

20160507_145942

Culorile sunt înviorătoare și dinamica tabloului remarcabilă.

20160507_150921

Lectură de drum:

Hermann Hesse, Francisc de Assisi

Croazieră spre casă pe marea Marmara

De la Yalova la Yenikapi (Istanbul), 2018

Yalova este un oraș de tranzit, unde am preferat sa ne cazăm, la un hotel nou deschis, după ce am vizitat Iznik (vechea Nicea). De la Yalova, te urci pe un ferry, după două ore te dai jos la Istanbul și, de acolo, spre casă.

Portul pentru care iei bilet este Yenicapi. Biletul se cumpără de la un ghișeu chiar la coada de îmbarcare, fără să cobori din mașină. Compania păstrează o ordine impecabilă asupra tuturor operațiunilor de îmbarcare, nu e nevoie să întrebi nimic, iar lumea respectă regulile.

20181020_114252

Vânzătorul nu ne-a întrebat unde vrem locurile pentru pasageri, ne-a dat din oficiu locuri pe puntea exterioară, pe scaune de metal, cele mai ieftine. Pentru o mașină și 3 pasageri, prețul total a fost în jur de 15 euro.

20181020_113826

Însă noi nu am observat că biletele aveau locuri și ne-am așezat la voia întâmplării, înauntru în salon, atrași de fotoliile foarte confortabile. Din fericire, nu ne-a ridicat nimeni.

20181020_130136

Când vaporul se apropia de Istanbul, am ieșit pe punte să fac poze.

20181020_130203

Apare întâi cartierul de zgârie-nori (Kadikoy), care își conturează designul dinamic spre partea dreaptă, apoi cartierul istoric, Sultanahmet, cu grațioasele sale minarete.

20181020_130554

Din portul Yenicapi, drumul spre granița cu Bulgaria, prin Edirne, e foarte bine semnalat.

20181020_130607

Dacă vrei să te urci pe autostradă, urmărești Edirne pe indicator verde, dar trebuie să ai deja cumparată vigneta de la PTT. Dacă vrei o autostradă gratuită, dar cu multe restricții de viteză, urmezi indicatorul albastru pe care scrie Tekirdag. La un moment dat, de pe acest drum e semnalat si Edirne pe panou albastru (gratuit).

20181020_133058

Traversarea unei jumătați de Istanbul, cea europeană, durează minumum o oră, dar nu simți cum trece timpul.

Spectacolul străzii e pasionant, iar când traficul se blocheză, poți face și poze.

20181020_133032

Trecem pe lângă vechile ziduri care apărau Constantinopolul.

La un moment dat, drumul se îngustează și autostrada trece printre cele două mări, Marmara în stânga și marea Neagră în dreapta.

În momentul acela, îmi pare rău că plec spre casă. Noțiunea de casă se schimbă.

Lectură de drum:

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească

Italienii din Mitteleuropa

Trieste, 2016

Pe vremuri, când se încumeta să pornească spre Balcani, călătorul occidental se îmbarca pe pachebot în portul din Trieste.

20160506_110036

Localitate de frontieră între Italia, Austria, Slovenia, Croația, în secolul 20 îl regăsim ca destinație preferată de întâlnire a spionajului și contraspionajului european. Ca margine de imperiu, limită a unei lumi, spațiu de tranzit, aici au loc schimburi de comerț, de idei, de principii, de informații.

20160506_110026

Abia în 1954 orașul a devenit oficial italian. Mult timp, a fost principalul port al Imperiului Austro-Ungar. În acea perioadă, populația era internațională.

20160506_110940

Evreii erau numeroși la Trieste, aveau un gheto, iar astăzi putem vizita muzeul care trasează istoria comunității lor aici.

În sine, orașul nu e spectaculos, nu-l găsești pe listele de priorități turistice, cei care vin aici caută altceva. Dacă esti filolog sau amator de literatură, te vei simți răsfățat.

20160506_114400

Dante a scris în apropiere, la castelul Duino, o parte din Divina Comedie,

20160506_084853

Thomas Mann a scris în Trieste Casa Buddenbrock,

Stendhal a găsit inspirație tot aici, pe când ocupa funcția de consul al Franței.

20160506_101447

Iar dintre localnici trebuie amintiți Italo Svevo și Umberto Saba.

Și mai este Joyce. Aici a hotărât să-și petreacă cincisprezece ani din viață, printre cei mai prolifici din cariera sa de scriitor. A fugit, în căutare de inspirație (și de bani), din orașul său natal, Dublin, care i se părea provincial, până la celălalt capăt al Europei.

Astăzi te înțelegi ușor cu localnicii în italiană, dar pe vremea lui Joyce, prin anii 1904-1920, se vorbea un dialect alambicat sloveno-croato-germano-italian. Oare să-și fi pus amprenta acestă învălmășeală lingvistică în scrierea lui Joyce ? De aici să provină oare cuvintele cu sensuri duble și frazeologia întortocheată din Veghea lui Finnegan ?

20160506_100826

Am căutat diversele imobile în care ar fi locuit celebrul dublinez. Se pare că în anii petrecuți la Trieste și-a schimbat adeseori apartamentul, pe nepusă masă, prin evacuare pentru neplata chiriei. Era înglodat în datorii, împrumuta bani de la colegi, vecini, studenți, rambursându-i prin rotație, din cauza dependenței sale de alcool.

20160506_094420

Oficiul de turism propune itinerarii James Joyce, dacă vrei să te simți, pentru o zi, un fel de Leopold Bloom într-un Dublin scenografiat la Adriatica.

Ce am vizitat:

Muzeul Revoltella, cu o sectiune de tablouri orientale bine alese.

M-a surprins că aveau un Kiefer !, semnificativ pentru nivelul calității colecțiilor.

Până la Catedrală avem de urcat un pic, pe o colină unde au fost descoperite vestigii romane. Bazilica a fost edificată în secolul 5, dar construcția pe care o vedem astăzi, cu interiorul somptuos, datează din secolul 14.

20160506_133114

Castelul Miramare se află la câțiva kilometri de oraș, dar merită vizitat pentru condițiile excelente de conservare ambientală.

20160518_173748

A aparținut arhiducelui Maximilian de Austria, ucis în Mexic în 1867, și soției sale Charlotte de Belgique, pe care depresia a dus-o la pierderea rațiunii.

Biblioteca princiară a lui Maximilian și Charlotte este impresionantă.

20160518_170824

Cărtile sunt păstrate chiar în ordinea în care le-au aranjat ei.

Îndrăgostiți de lectură, petreceau mult timp în această încăpere, delectându-se, în scurte pauze, cu priveliștea piesajului maritim.

Parcul istoric Sukhotai

2017

Înscris în patrimoniul mondial UNESCO, parcul istoric și arheologic a însemnat pentru mine o întâlnire decisivă cu primul sit istoric thailandez.

20170209_105034

Orașul Sukhotai a fost capitala unui mic imperiu, cetatea regală și-a pus bazele în 1240, iar apoi s-au tot adăugat elemente de construcție până prin 1400, când începe declinul dinastiei respective, iar capitala se mută.

20170209_101030

Pe o suprafață de 70 km pătrați, se întind vestigii și temple, statui ale lui Buddha sau doar pereți și coloane.

20170209_093741

La principalele obiective se plătește bilet, dar multe altele sunt gratuite.

Multe temple se află răzlețe, pe câmp sau pe drum și chiar în incinta câtorva hoteluri.

20170209_084529

Hotelul unde ne rezervasem era nou, construit chiar între niște astfel de ruine pe care le puteai admira din perimetrul terasei la micul-dejun sau seara, la cină, când erau luminate ca în povești.

20170208_211339

Chiar și din piscină puteai zări vestigiile medievale.

20170209_124046

Interiorul hotelului era decorat tradițional revizitat în stil contemporan, cu elemente etnice, adaptate cu bun-gust.

Întinderea parcului istoric este impresionantă, nu se poate parcurge pe jos, trebuie să închiriezi bicicletă ori să tocmești un tuk-tuk.

20170209_180814

Prin recepția hotelului se poate rezerva un tuk-tuk, iar momentul ideal să pornești e dimineața la prima oră. Șoferii știu exact traseul optim.

20170210_161038

Așa s-a și dovedit, deoarece am început cu obiectivele aflate în bătaia soarelui când era încă suportabil, iar templele cu vegetație mai umbroasă le-a lăsat la sfârșit, când dogoarea deja se instalase.

20170209_105632

Te oprești la fiecare obiectiv și exporezi situl după pofta inimii.

20170209_100705

La unele temple, noțiunea timpului dispare, dar nu trebuie pierdut din vedere că ai de văzut câteva zeci.

20170209_101246

La început, a fost dificil să percep legătura între ce vedeam și ce citeam în ghid.

20170209_101903

Explicațiile au la bază noțiuni de cultură budistă.

20170209_100745

O oră durează vizitarea muzeului local, aflat la un km de hotel, traseu pe care se află și piața de legume și fructe, faimoasă în zonă pentru calitatea produselor. E ușor să te înțelegi cu localnicii, prețurile fiind afișate, iar țăranii din partea locului sunt foarte dornici de comunicare. Gustul fructelor din piață este complet diferit comparativ cu ce consumăm în Europa.

20170209_175058

Creațiile culinare locale de la restaurantul hotelului erau bazate pe crustacee din râul care trecea prin preajmă, excelent gătite.

20170209_200402

Cea mai mare surpriză am avut-o la plecarea cu avionul spre Bangkok. Aeroportul din Sukhotai deservește o singură companie. Serviciile de la sol sunt extrem de pitorești și exotice, exact opusul stereotipiilor europene.

20170211_075255

Aeroportul nu are hol, este complet în aer liber, are doar un acoperiș în stil tradițional. Pista de aterizare se întinde între două lungi alei mărginite de arbuști în floare, seamănă cu lixandrul roz.

20170211_081515

Am văzut avionul care sosea aterizând printre flori și monumente budiste.

20170211_081520

În hala de așteptare, băncile de lemn erau în stil vechi rural, și tot acolo se oferă un bufet gratuit cu gustări tradiționale, pe care ne-am îmbulzit toți occidentalii.

20170211_075338

Compania respectivă acordă multă importanță cateringului, pentru că și la bord mâncarea a fost savuroasă la clasa economic. Un aeroport și o companie deloc banale !

vezi și:

Regal

Capitală în Siam

Eu, tu și Egeea

Monemvasia, 2015

Cu vaporul este mult mai simplu de ajuns la acest oraș-fortificație peninsular decât cu mașina, iar vara sunt curse destul de multe. Istoria sa este un lung șir de lupte între franci, bizantini și slavi. Toți îi râvneau amplasamentul strategic.

Pătrunzi în cetate venind pe un dig care se termină cu o poartă medievală, prin care treci spre kastro, orașul de jos. Te întorci pe același drum, nu există nici o altă ieșire.

Partea cea mai spectaculoasă este akropole, cetatea de pe culmi, unde te cațeri pe o potecă abruptă cu priveliște frumoasă.

Parcare nu există decât pe marginea drumului, supraaglomerată, la noroc, dar locurile sunt limitate. Noi ne-am cazat chiar în centrul fortificației medievale și a trebuit să mergem cu mașina la poarta cetății, ca să lăsăm acolo bagajele, apoi să parcăm mașina undeva departe.

Este o localitate mult prea turistică, un pic supraevaluată, iar prețurile sunt mult mai mari la orice produs ori servicii. Iar atitudinea generală față de turiști este de totală indiferență, nu prea le pasă dacă ești mulțumit sau nu.

Am avut ocazia să asist la o veritabilă lecție de marketing. Luam micul dejun pe o terasă și am văzut o bătrânică încercând să vândă coșulețe împletite pe la clienții așezați la cafenele. Mulți turiști cumpărau, de milă. Peste o oră, stând cu geamantanele la porțile cetății, așteptând mașina, apare bătrânica, după ce vânduse stocul de coșulețe. O aștepta o mașină luxoasă în care s-a urcat cu dezinvoltură, sub privirile noastre consternate. Mai avem încă multe de învățat de la greci !

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Din dragoste (sau nu)

Mistras, 2015

Iubirea înfăptuiește miracole. Unul dintre ele, care a învins – parțial -, timpul și intemperiile, este cetatea de la Mistra, aflată în patrimoniul UNESCO.

Legenda, pe care am aflat-o abia la fața locului, spune că fortăreața a fost ridicată de conducătorul francilor (occidentalilor) pentru amanta sa, o grecoaică focoasă (numele cetății vine din franceză, maîtresse=amantă). Sau poate mânat de orgoliu ?

Parcurg rămășițele acestui oraș râvnit din Peloponez, construit pe un versant al muntelui Taiget în sec.13 de un nobil francez, ca să apere ținutul Moreei de popoarele slave invadatoare.

Pe atunci, în partea aceasta de lume se duceau lupte acerbe între franci și bizantini, mărturie stau și acum citadelele de pe culmile muntoase din Peloponez.

Ca să ajungi la Mistras, mai întâi treci prin Sparta, unde te poți opri la o tiropită și o cafea, să-ți încarci bateriile pentru drumeția de câteva ore ce va urma.

În Evul Mediu, Mistra devenise un centru de cultură și artă care avea ca echivalent Florența.

Bisericile bizantine erau decorate cu picturi magnifice, din care azi putem admira doar mici fragmente.

Strălucirea orașului ajunge la apogeu sub împărații Ioan VI Cantacuzino și Manuel II Paleologu, care își făcuseră studiile la Paris. Dar cea mai mare personalitate a orașului ramâne filosoful și umanistul George Gemistos Plethon, care a trăit aproape 100 de ani.

A venit momentul să vorbim despre otomani, subiect spinos în istoria Greciei. Ei cuceresc orașul în 1460 și, inevitabil, bisericile se transformă în moschei, iar palatele sunt ocupate de pașe.

Partea bună este că otomanii au dezvoltat aici manufacturi de mătăsuri, ceea ce ridică nivelul orașului. Ulterior, a fost ocupat de venețieni, distrus de ruși și prădat de albanezi. Așa îl găsim noi astăzi.

Vom parcurge trei cartiere principale: la poalele muntelui, periferia cu locuințe burgheze și biserici, apoi orașul de sus aristocratic, iar în vârf de tot, cu o frumoasă priveliște, castelul nobiliar.

Un mic muzeu pune la dispoziție toate explicațiile necesare. Câteva mănăstiri sunt chiar funcționale, opriți-vă acolo să vă trageți sufletul.

Călugărițele vă pot arăta lucruri de mână confecționate de ele și puteți cumpăra tot felul de mici suveniruri.

Potecile se dovedesc destul de dificile și recomand încălțăminte sport, dacă vrei să te cocoți până sus departe.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Orașul teilor

Kastoria, 2016

M-am îndepărtat mult de țărmul mării Egee.

Mă aflu într-o altă Grecie, secretoasă, împădurită, cu o vegetație continentală ca la noi, diferită de imaginea familiară a vacanței.

20160618_132844

Kastoria este cunoscut ca fiind orașul blănurilor, dar nu acesta e motivul vizitei mele.

20160618_125249

Însă, chiar dacă nu ai intenția să-ți cumperi o haină de blană, merită să te oprești aici.

20160618_131404

Faima din trecutul istoric a supraviețuit datorită celor șaptezeci și cinci de biserici din perioada bizantină și post-bizantină. Azi mai putem vedea doar aproximativ cincizeci (sursă: ghidul Michelin).

Am remarcat o mare discreptanță între centrul lăsat de izbeliște și zona elegantă de pe malul lacului.

20160618_140411

Cele mai multe biserici sunt minuscule, dar toate sunt împodobite cu sculpturi și fresce.

20160618_155042 (1)

Inițiativa edificării lor o datorăm negustorilor bogați și înalților funcționari de la Constantinopol exilați la Kastoria.

20160618_151252

Așezat ca o peninsulă pe lacul cu același nume, foarte aproape de cunoscutul lac Prespa, aflat la granița dintre Grecia, Albania, Macedonia, orașul este cunoscut ca fiind, de peste șase sute de ani, centrul comercial de unde se exportă blănuri în toată lumea.

20160618_134908

Această industrie prosperă a demarat în epoca bizantină, când negustorii de la Constantinopol care se trăgeau din Kastoria au început să trimită blănuri în Rusia, ca să-și asigure, în acele vremuri tulburi, protecția unor oameni de seamă.

20160618_145635

Blănurile se confecționau în acest orășel care ne înfățișează azi niște contraste foarte puternice.

20160618_154808

Mă refer la dicrepanța dintre conacele opulente, mândre, renovate cu gust, ale aristocrației și micuțele biserici ortodoxe părăsite, ignorate și căzute în paragină.

20160618_131612

Din Rusia, faima blănurilor kastoriene s-a extins în curând și în Imperiul austro-ungar, unde au început să prolifereze magazinele de profil.

Negustrorii evrei din Kastoria aveau, pe atunci, filierele lor de unde se aprovizionau cu materie primă de calitate, din America de Nord și Scandinavia, dar astăzi s-au creat, în apropierea orașului, crescătorii de vizoni și lupi.

20160618_152502

Magazinele de blănuri, opulente și atractive, se înșiruie de la un capăt la altul al orașului.

20160618_153523

Componenta spirituală are o aparență diametral opusă.

20160618_134210

Bisericile sunt minuscule, majoritatea închise, fără orar afișat, năpădite de flori sălbatice și de buruieni.

20160618_150158

Am încercat să mă strecor ca să privesc înăuntru, dar n-am reușit să zăresc mare lucru.

20160618_154938

La acel ceas ireal de cald, când grecii se retrag de sub soarele strivitor, între unu și patru după-amiaza, micile sanctuare păreau și mai singuratice, încremenite într-o căldură și lumină strivitoare.

20160618_145018