Uxmal, 2019
În peninsula Yucatan, la Uxmal, am petrecut câteva ore,
într-o amiază caniculară,
printre vestigiile mayașe încărcate de o energie neobișnuită.
Între secolele 7-10, aici a fost o cetate înfloritoare,
abandonată, apoi, în mod inexplicabil.
La sfârșitul secolului 10, nu mai rămăsese nici țipenie.
Jungla joasă și impenetrabilă a fost defrișată doar în incinta construcțiilor.
Din marginea sitului, zărești doar liziera de unde te poți scufunda în hătișul vegetației.
Orașul a fost edificat sub patronajul unui cuplu divin: Chaac, zeul apei și Venus, planeta ploii și a vântului.
Pentru ploaie și prosperitate, era nevoie de ofrande din belșug.
Stilul Puuc, caracterizat de fațade lungi împodobile liniar cu figurile geometrizate ale zeilor, îl văd reprodus pe toate obiectele comerciale din artizanatul maya,
confecționate de actuala comunitate mayașă, care își păstrează tradițiile, dialectul și demnitatea.
Numele Puuc se referă la acest ansamblu de coline și la stilul construcțiilor, mai cu seamă la decorațiunile sculptate la orizontală pe clădiri.
În templul din vârful piramidei se afla Poarta zoomorfă, cea mai bogat decorată.
Recunosc reprezentări de figuri masculine și jaguarul omniprezent.
În ritualurile comunității, zeul ploii era cel mai invocat, din cauza climei secetoase.
Se presupune că acesta a fost motivul abandonului cetății.
Locuitorii s-au deplasat, mai târziu, optzeci de kilometri spre nord, la Merida, într-o zonă mai fertilă.
Intrăm pe urmele unui mic grup de localnici.
Studiez cu nesaț costumația tradițională a unei doamne. Pătrundem mai întâi într-o curte de primire, numită Cadrilaterul păsărilor. Aici se ivește, masivă, misterioasă, rotunjită la bază, ca un pachebot în oceanul junglei, piramida vrăjitorului.
Cele trei etaje au fost construite în epoci diferite. Pe fațadă, un monstru cu gura larg deschisă dă acces spre misterul celeilalte lumi.
Curtea calugărițelor este un ansamblu pătrat, cu multe intrări aliniate de-a lungul pereților, ca în niște chilii.
Îmi evocă o grandioasă mănăstire spaniolă. Cele patru laturi reprezintă punctele cardinale, iar elevația clădirii reprezintă ierarhia socială.
Decorațiuni de șerpi și bufnițe ornează porticurile. Bufnița e simbolul lumii nocturne, iar șarpele simbolul energiei vitale și al conexiunii între cer și pământ.
Terenul jocului de pelotă este clar delimitat de poarta aliniată cu inelele de piatră sculptată și ocupă spațiul pe direcția nord-sud dintre cele două palate ale conducătorilor.
Jaguarii sunt în preajmă, le ghicesc pașii tăcuți.
Șerpii cu pene veghează intrările.
Cele mai des întâlnite forme geometrice sunt romburile care decorează din belșug multe fațade.
Casa țestoaselor este un mic palat armonios ornat de motive cu toate aceste vietăți.
Palatul guvernatorului se presupune că a fost locuința lui Senor Chaak, dar servea și ca sediu administrativ.
El a comandat această locuință când era la apogeul puterii.
Orientarea clădirii este decalată, comparativ cu restul ansamblului urbanistic, dintr-un motiv bine întemeiat.
Șeful comunității dorea să vadă, prin ușa de intrare principală, răsăritul planetei Venus. În ziua în care aceasta se afla la apogeul tranzitului ajungea exact deasupra tronului regal, străjuit de doi jaguari.
Așa a socotit el să se integreze în echilibrul cosmic, conectându-se la tranzitul venusian, planeta frumuseții, a iubirii și a prosperității.
Palatul e decorat cu măști împodobite cu cercei care formează linii oblice. Tot ansamblul se configurează într-un șarpe gigantic de-a lungul clădirii.
Marea piramidă o vei găsi în spatele palatului, având în vârf templul papagalilor.
Aici au fost amplasate trei măști cu înțelesuri controversate, din gura cărora iese câte un cap omenesc cu atribute solare.
De aici avem o panoramă vastă. Îmi imaginez câte vestigii, nedescoperite încă, ascunde jungla.
Îmi plăcea să-i ascult pe furiș pe mexicani cum comentează ceea ce văd. Vorbesc cu duioșie despre patrimonul lor, nu-l consideră obiectiv turistic, ci o parte a sufletului.
Lectură de drum:
Octavio Paz, Labirintul singurătății