Mult, puțin, deloc

Arachova, 2019

Am traversat această pitorească așezare parnasiană în sus și-n jos cu mașina, în drumul spre/de la Delfi, iar seara am rămas la cină aici. Așa cum am zărit din depărtare orășelul, mi-a făcut poftă să intru și să scotocesc prin ascunzișurile sale.

DSCN0419Până la ora 17, străzile erau împânzite de turiștii coborâți din zecile de autocare staționate pe unde se nimerea.

DSCN0420

La sfârșitul după-amiezei, turiștii au dezertat, magazinele s-au închis, iar pe acest versant al Parnasului s-a așternut liniștea.

DSCN0421

Întrezăresc primele nuanțe roz ale asfințitului de octombrie. Soarele a apus brusc, așa cum se întâmplă în munți. Au rămas doar culorile cerului.

DSC02043

Mersul pe jos prin oraș s-a dovedit mai dificil decât credeam, escaladând străzile foarte abrupte. Am preferat să o iau pe un traseu cât mai lăturalnic, ca să văd ceea ce nu e neapărat destinat privirilor curioase ale turiștilor.

IMG_4370

Majoritatea magazinelor sunt specializate pe artizanat de țesături (covoare, traiste, cuverturi) și pielărie (în special căciuli de blană pentru ierni grele), cu prețuri la fel de grele.

IMG_4363

Înțeleg ca prosperitatea nedisimulată a orașului se datorează miilor de turiști din toată lumea debarcați zilnic pe străduțele miniaturale.

IMG_1901

Locuri de parcare cu greu găsești și e mai bine să lași mașina cât mai la marginea urbei.

IMG_4369

Strada mare e atracția principală pentru târguieli, pentru că aici găsești de toate. Cafenele, buticuri și prăvălii.

IMG_4361

Ca specialitate locală, recomand să degustați un sortiment de brânză la grătar care se numește formaela și seamănă perfect cu mozzarella, servită cu o miere locală, cu parfum intens, tipic pentru mierea de munte.

DSCN0417

Am luat cina la restaurantul Kaplanis, un pic mai departe de centru, cu o vedere minunată asupra crestelor împădurite, dar exagerat de scump pentru calitatea mediocră a meniului. Înțeleg că avem de-a face cu efectul Delfi.

IMG_4367

Însă hotelul Skamnos, aflat la câțiva kilometri mai sus pe munte, a fost o surpriză plăcută, cu un peisaj, un confort și o liniște desăvârșite.

DSCN0413

Grecia piscurilor inaccesibile are o solemnitate care intimidează. La plecare, m-am lăsat furată de gânduri, admirând priveliștea inegalabilă de pe versantul de vizavi. Arachova îți dezvăluie un alt chip de la distanță.

DSCN0415

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)