So Happy Together

Samos, 2018

Despre căsătorie, francezii spun că seamănă cu o cetate asediată, cei care sunt înăuntru vor să iasă, iar cei care sunt pe dinafară vor să intre. Hera (Junona la romani), zeița căsătoriei, consoarta mărețului și infidelului Zeus, ar fi oare de acord?

20170620_144107

Să pătrundem în Heraionul din insula ei natală, cel mai vechi dintre templele grecești cunoscute, și să căutam răspunsuri în jurul pietrelor, al firelor de iarbă, al mărăcinilor, al soarelui, printre cele câteva ruine identificabile.

20170620_143215

Cu atât mai bine dacă ne aflam într-o companie de calitate, doar nu întâmplător Hera mai guvernează și partenariate, asocieri, relații și diplomație.

20170620_142944

Ca în majoritatea siturilor arheologice grecești, la fața locului n-au mai rămas prea multe de văzut, însă deșertăciunea peisajului atât de caracteristic insular, delăsarea moleșită, lenea metafizică pe mine mă înviorează în ciuda celor 32 de grade.

20170620_142609

Legendele spun că aici, pe țărmul sudic al insulei expus plenitudinii egeene, ar fi locul ei de baștină pe care s-au succedat în timp mai multe sancturare.

20170620_143530

Socotită zeița protectoare a insulei, reputată în a le avea în grijă pe femeile măritate, în calitatea ei de soție a stăpânului de pe Olimp, era sărbătorită anual prin festivități populare.

20170620_142758

Blocuri de marmură delimitează pe pământ un dreptunghi gigantic. Presupun că acel spațiu reprezintă tot ce a mai rămas din perimetrul sacru care datează din secolul 7 î.Hr., pe bazele căruia au fost edificate următoarele.

20170620_144535

Cel mai recent, ridicat de Polycrate în secolul 6, le-a depășit cu mult pe cele dinainte prin amploarea sa, o sută opt metri lungime pe cinzeci și cinci lățime, de două ori mai mare decât Parthenonul.

20170620_143322

Înconjurat de trei rânduri de coloane, cu totul o sută cinzeci și cinci, din care doar una singură a rezistat, adăpostea în centru o statuie a zeiței, azi la Luvru.

20170620_142835

Ordinul Ionian, născut simultan în Samos și la Efes, a atins aici apogeul. Construcția primului templu s-a prelungit cu patru secole, până în secolul 3 î.Hr., dar edificiul n-a mai apucat să beneficieze și de un acoperiș.

20170620_142419

Într-o margine a sitului, stau de veghe două korai (tinere demoazele reprezentate în picioare) care, între timp, și-au pierdut capul, cu menirea de a întâmpina pelerinii pe calea sacră dintre sanctuar și antica cetate a Samosului.

20170620_144403

Se spune că zeița noastră s-a întrupat din rădăcinile unui arbust de mielărea, care crește spontan în vecinătatea apei și are o florescență mov, element major în credințele populare grecești.

20170620_144825

În fiecare an, o statuetă a Herei meșteșugită din lemnul acestui arbust era scufundată într-un pârâiaș sacru de lângă templu pentru ca zeița să-și recapete virginitatea, operațiune care-i garanta puterile magice și, indirect, prosperitatea templului.

20170620_143030

În plus, tijele de mielărea mai erau cunoscute pentru suplețea și trăinicia lor. Imposibil de tăiat sau desfăcut, atunci când o persoană era prinsă în acea încrengătură, acolo rămânea. Un fel de mreje numai bune pentru bărbați, ar zice Hera.

20170620_162432

La mulți ani tuturor în compania dorită !

La răscruce de vânturi

Kokkari, 2017

Abia când am debarcat în Kokkari am aflat de la localnici că nimerisem în cea mai vântoasă zonă din insula Samos. Dar și cea mai romantică, după cum aveam să descopăr mai târziu.

Plaja Kokkari și cătunul ei ocupă un mic sector de țărm cu galeți pe latura de nord a insulei Samos. Muntele se ridică abrupt la doi pași mai încolo, iar vecinătatea sa impune solemnitate mării.

Un mic finister. Intuiești că aici se termină lumea. Cât despre caniculă, în acea parte umbrită de versantul muntelui, i-am simțit lipsa, deși în toiul verii. Poate și din acest motiv, Kokkari e preferată și locuită în exclusivitate de turiști nordici.

Dar neajunsurile naturii au fost cu prisosință compensate de serviciile mult mai de calitate decât experimentasem în tot arhipelagul Egeei. Vă recomand cele două adrese:

Kalidon hotel (2 stele) care nu seamănă cu alte locații de același nivel. Am remarcat calitatea umană a personalului, armonia, decorațiunea cu gust.

Camera avea o terasă imensă, unde stăteam seara să citesc, cu vedere la munte și la un crâmpei de mare, aflată dincolo de șosea.

Sophie’s Place, restaurant pe plajă, cu specialități creative, originale și elaborate care aveau, și ele, poezia lor.

Am luat cina la apusul soarelui, în bataia vântului destul de puternic.

Se auzea doar zbuciumul valurilor.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)