La dolce vita napolitană

Napoli, 2016

În golful napolitan se adunau sirenele, așa spun arheologii, care au pescuit în apele sale statui sugestive. În tot cazul, Ulise a rătăcit și el prin apele de aici.

Centrul vechi, cu străduțele înguste, micile prăvălii, negustorii ambulanți, unde sunt grupate bisericile, l-am străbătut de nenumărate ori, la diferență de 3-4 ani. Este printre cele mai pitorești din lume și face parte din patrimoniul UNESCO. Asist la spectacolul strazii ca la teatru. Zgomote răzbat din toate partile, mimica și gesticulația ating cote artistice.

Am ales un hotel chiar în gară, de unde am vedere la Vezuviu. Mă extrag din tumult și mă îndrept către o stație de autobuz, unde iau un circuit dus-întors spre Palazzo e Galleria Nazionale di Capodimonte.

Oficiul de turism a pus la dispoziție curse speciale la un preț redus pentru această destinație. Îmi propusesem de mult timp să văd muzeul și abia acum, după alte trei mini-vacanțe napolitane, ajung aici.

Palatul se află la marginea orașului, într-un domeniu cu un parc imens și adăpostește pinacoteca și apartamentele regale.

Dinastiile Farnese și Bourbon, mari familii nobiliare, au deținut aceste colecții impresionante de pictură.

Masaccio, Bellini, Corregio, Breugel sunt doar câțiva dintre maeștrii expuși. Iar dintre cei contemporani, Anselm Kiefer, cu una dintre lucrările sale filosofice asupra Mediteranei.

În apartamentele regilor, obiectele de mobilier provin de la manufacturi de seamă din secolele 18 și 19 din Italia, Franța, Flandra.

Am remarcat o colecție de scaune tapisate cu priveliști pariziene, o comandă unică.

Decorațiunile murale includ o tapiserie relatând isprăvile lui Don Quijote, ca să-i amuze pe nobili.

Palatul exuberează, vioi și primitor. Să fie oare căldura sudului ?

Lectură de drum:

Roberto Saviano, Gomorra