Pre-îndrăgostire

Paris, 2016

Parisul mi-a făcut un cadou premonitoriu cu trei ani înainte să vizitez Mexicul.

20161223_150502

Cel mai frumos e atunci când un sentiment te asaltează când te aștepți mai puțin.

20161223_144026

Ar trebui ca, înainte să călătorești în anumite locuri, să faci un test pre-îndrăgostire,

20161223_153927

ca să fii pregătit pentru ceea ce urmează să vezi.

20161223_153903

Și ca să fii sigur că te întorci acasă cu sufletul teafăr.

20161223_153850

Pe un zbor scurt, doar de o oră, în vestul Europei, mă așez pe locul la culoar care-mi fusese atribuit.

20161223_154050

Ceilalți doi pasageri care urmau să-mi fie companioni de zbor nu sosiseră încă.

20161223_153627

Scot cartea pe care o aveam cu mine, Mehmet le Conqérant de Nedim Gursel, și mă pun pe citit.

20161223_151652

Apar și vecinii.

20161223_151131

Tineri, educați, se scuză că mă deranjează, eu fiind la margine.

20161223_150234

Un cuplu în jur de treizeci de ani.

20161223_153739

Băiatul s-a așezat la mijloc și își pune pașaportul în buzunarul din scaunul din față.

20161223_150009

Descifrez că pe copertă scrie Mexic.

20161223_172943

Mă întreabă ce citesc și așa începe conversația.

20161223_153401

Erau frate și soră din Mexico City aflați într-un tur de trei săptămâni în Europa.

20161223_145218

Avionul încă nu decolează,

20161223_153714

așteptăm destul de mult,

20161223_151156

dar nu-mi pasă.

20161223_153802

Îi spun că urma să călătoresc în Mexic în anul următor și schimbăm coordonate.

20161223_150848

Tot deviem,

20161223_151011

tot aprofundăm subiecte,

20161223_145537

tot sărim de la una la alta.

20161223_150729

Îmi oferă în dar un semn de carte lucrat artizanal și îmi povestește despre soțul lui de care era foarte îndrăgostit.

20161223_150651

Fiecare dintre noi urma să mai avem câte un zbor de o oră până la destinație.

20161223_145444

Ajung acasă și găsesc două-trei mailuri de la Rubén.

20161223_145159

Îmi spunea despre îngerul meu păzitor, mi-l găsise el.

20161223_151252

Eu nici nu știusem că există,

20161223_144239

dar, de atunci, nu ne-am mai părăsit, nici măcar o clipă.

20161223_145124

Tot ce vedeți în imagini reprezintă o expoziție pe care am vizitat-o la Paris, VIVA MEXICO !

20161223_145020

Doar pictură mexicană, multe dintre tablouri aduse din colecții particulare din toată lumea, pe care le-am fotografiat știind că nu voi mai avea posibilitatea să le revăd în altă parte.

20161223_150907

Am zăbovit mult, în acea zi de iarnă, la Grand Palais.

20161223_144345

A fost una dintre cele mai prețioase amintiri pariziene clipa în care m-am îndrăgostit de Mexic.

Geometrie

Pirgi, Chios, 2017

Semiluna care desenează forma insulei Chios a predestinat-o destinului capricios care a legat-o de otomani.

20170617_105908

Ne aflăm pe frontiera de est a arhipelagului grecesc.

20170617_152050

În Orientul Greciei.

20170617_144538

Giganticul ferry ne-a debarcat în partea de sud, în câmpie, astfel că am văzut cât de generos se întind plantațiile de mastic, un arbust rezistent, a cărui rășină aromată folosește la fabricarea multor produse alimentare, cosmetice și de îngrijire.

20170617_144739

Locuitorii se ocupă în principal cu exploatarea masticului.

20170617_143753

Am străbătut această zonă după ce, în prealabil, am vizitat o mănăstire înscrisă în patrimoniul UNESCO. (vezi https://wp.me/pamsq2-vt )

20170617_144133

Aflasem despre acest cătun cu decorațiuni geometrice cocoțat în vârful unei coline, pe ruta care leagă cele două porturi principale de ferry.

20170617_143820

Drumul șerpuieste pe o pantă nu foarte abruptă.

20170617_144658

În vârf, te așteaptă surpriza.

20170617_144102

Toate casele din sat, unele adevărate conace, sunt pictate cu motive geometrice în alb și negru.

20170617_143915

Majoritatea sunt de închiriat.

20170617_144259

Meștesugul implică o tehnică știută doar de ei, numită xista.

20170617_144635

Mărturisesc că aici se simt mai puțin decât în restul insulei cele patru secole de dominație otomană.

20170617_145703

Străduțele înguste sunt segmentate de bolte și balcoane cu ciorchini de roșii îmbibate de soare.

20170617_152018

Cafenelele te îmbie cu aburii ieșiți din ibric pe sub bolțile de viță.

20170617_144433

Măslinii domină regește peisajul, desenând un rotocol de umbră în jurul trunchiului brăzdat de vârstă.

20170617_145754

Bătrânii stau pe bancă la poartă, unii au scos de vânzare produse preparate în casă, pe bază de mastic sau ce au avut și ei. În centru, ca o scenă, se întinde o vastă piață cu arcade și copaci cu ramuri bogate.

20170617_144927

Într-un intrând misterios, pășesc pe o alee spre biserica Adormirii Maicii Domnului, în desăvârșita liniște a amiezii.

20170617_145126

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Jocul de-a vacanța

Cambridge, 2015

August e luna ideală să traversezi cu trenul sudul Angliei.

vara2015 332

Mulți ani, vizitasem Anglia doar în octombrie. Culorile și mirosul toamnei mi-au lipsit mult în anotimpul estival.

vara2015 371

Dar am profitat de alte avantaje.

vara2015 336

De dimineața până seara, am dedicat o zi întreagă faimoasei cetăți universitare.

vara2015 352

Numele său reflectă geografia amplasării: bridge=pod și cam=râul care traversează urbea.

vara2015 337

Nu cunoșteam nimic în afara de reputația mondială a colegiilor.

vara2015 372

Formula ,,oraș patriarhal internațional” sună destul de contradictoriu, dar așa am perceput Cambridge.

vara2015 375

În august, colegiile găzduiesc cursuri de universitate de vară pentru studenți din cele patru zări, însă clădirile, care sunt și monumente istorice, se puteau vizita conform tradiției.

vara2015 367

În centrul istoric, ca pieton sau biciclist esti favorizat, pentru că mașinile nu sunt admise.

vara2015 334

Copacii din campusuri sunt la fel de monumentali ca și clădirile, viața pare complet lipsită de stres, oamenii sunt amabili, cu purtări alese.

vara2015 343

Se bucură de prestigiul de a fi a doua universitate ca vechime din lume, din 1209, fiind înființată la doar câțiva ani după Oxford.

vara2015 349

Aici au studiat Isaak Newton și Darwin. Faima sa constă în cele o sută optsprezece premii Nobel, din care treizeci și trei numai la Trimity College.

vara2015 373

Orașul s-a dezvoltat, cu solemnitate și rigoare, în Evul Mediu, în ritmul universității.

vara2015 356

În toate cele treizeci și una de universități poți pătrunde în afara perioadei de examene.

vara2015 368

Am alergat de la o clădire la alta ca să pot vedea cât mai multe, ținând cont că accesul (gratuit) este limitat la doar câteva săli.

vara2015 365

Printre cele mai cunoscute, am reținut Peterhouse college, Pembroke College, Corpus Christi College, King’s College, Clare College, Westcott College, Jesus College, Christ’s College, Sidney Sussex College, Trinity, St.John’s.

vara2015 351

Trinity College e cel mai vast, la fel ca și King’s College și St.John’s College. Toate inspiră opulență, soliditate, siguranța că nimic nu le poate tulbura liniștea. Pe străduțele istorice dintre ele, decorul librăriilor și cafenelelor este predominat istoric. Simți, copleșitor, Trecutul care viețuiește înfrumusețând prezentul.

vara2015 341

Stilul predominant al clădirilor se numește gotic englezesc perpendicular, caracteristic Angliei, elegant, cu prestanță, care intimidează. Întotdeauna aveam o ezitare înainte de a mă avânta dincolo de porți.

vara2015 379

Toate aceste clădiri sunt înconjurate, aș putea spune chiar împodobite și puse în valoare de peluzele neverosimil de verzi unde studenții se tolănesc la picnic sau lectură. Sălciile plângătoare desenează conturul râului.

vara2015 342

Am petrecut clipe inspiratoare în King’s College, înființat de Henric VI, care a rămas, de atunci, o instituție cu un înalt prestigiu.

vara2015 378

Am vizitat capela cu bolta în evantai și cu vitralii reprezentând emblemele familiei Tudor.

vara2015 360

Cum e și firesc, cetatea numără peste o sută de biblioteci.

vara2015 328

Cea mai mare este biblioteca orășenească unde se află peste șapte milioane de volume. Am vizitat biblioteca Wren de la Trinity College, unde era o coadă respectabilă, pentru că sălile primesc doar câte douăzeci de persoane simultan înăuntru, ca sa poată fiecare să beneficieze de privirea rarelor manuscrise, printre care și cel al lui Newton.

vara2015 359

Am văzut ediții rare, scrisori, obiecte faimoase ale marilor scriitori. Multe biblioteci au propriile muzee.

vara2015 346

Colegiile universitare comportă mai multe clădiri, cu funcțiuni de capelă, bibliotecă, săli oficiale, toate separate de grădini interioare.

vara2015 350

Dar cele mai frumoase parcuri secrete sunt ascunse dincolo de fațadele colegiilor.

vara2015 382

Biserica St.Mary the Great veghează centrul orașului de opt sute de ani încoace.

vara2015 326

Am mai văzut muzeul regional de artă și antichități The Fitzwilliam, fondat în 1848, printre cele mai prestigioase din Europa privind calitatea exponatelor.

vara2015 333

Studenți în vacanță costumați fistichiu propun (contra cost) o plimbare în punt (barcă similară gondolei, dar mult mai plată) pe râul Cam, cu tur explicativ.

vara2015 347

Pentru un călător care vrea să vadă maximum de obiective în minimum de timp, barca nu e o soluție avantajoasă. Ca să te odihnești, gradinițele paradisiace ale colegiilor oferă o ambianță foarte primitoare, patriahală.

vara2015 386

Vacanță la Cambridge ? O iluzie. O scenă de teatru.

Cairo confidențial

2018

Palatul prințului Taz este un pretext ca să explorez străfundurile zonei islamice, presărate cu monumente mai puțin turistice.

DSCN2185

Pe toate le poți vedea într-o plimbare arhitecturală de la moscheea sultanului Hassan la moscheea Ibn tulun, în doar câteva ore.

DSCN2189

Între ele, străzi de blocuri maro.

20181203_093454

Cartierul islamic are avantajul că nu e foarte căutat de turiști și specificul local e intact.

DSCN2440

Pe străduțe labirintice, admir o fântână din secolul 15 a unui sultan oarecare decorată cu marmură policromă, cu un acoperiș de lemn dantelat și cu motive fin cizelate în piatră.

dscn2192.jpg

Mai încolo, moscheea Qani Bei (1413), cu un minaret dublu și cu domul sculptat în model zimțat.

20181203_093658.jpg

Fațada este placată cu faianță bleu și alb în stil otoman.

20181203_093652.jpg

Până la prinț, mai trecem pe lângă o fostă mănăstire construită în secolul 18, locuită de călugării dansatori derviși până în 1952, când au fost expulzați din Egipt.

20181203_085401

Apoi a funcționat ca loc de rugaciune și refugiu spiritual pentru sufiști. Ansamblul datează din secolul 14.

DSCN2193

Palatul prințului este unul dintre puținele palate mameluce păstrate încă în stare bună.

20181203_090643.jpg

Mamelucii au fost la origine sclavi aduși din Asia Mică și din zona Mării Negre, majoritatea turci. Puteau fi recunoscuți ușor în peisajul uman cairot, fiind albi.

DSCN2443

Erau aduși de mici, convertiți la Islam și educați în artele războinice.

20181203_085657.jpg

Treptat, foștii sclavi au reușit să ajungă în vârful ierarhiei.

20181203_085735.jpg

În acea societate, puterea nu era ereditară, ci se cucerea prin lupta între clanuri.

20181203_085546

Prin urmare, toți notabilii aveau interesul să-și angajeze personal instruit și antrenat. Calea mamelucilor spre vârfurile puterii era liberă pentru cei mai curajoși.

dscn2441.jpg

Mulți mameluci și-au abandonat cariera militară, devenind negustori, construind locuințe somptuoase încărcate cu obiecte de bun-gust.

DSCN2444

Influența lor devenise considerabilă în societatea cairotă, ajungând să-i domine pe egipteni.

dscn2442.jpg

Palatul este o clădire mai degrabă discretă, dar are calitatea de a fi fost conservată într-un segment neafectat de urbanismul dezordonat al metropolei.

DSCN2445

Construit în 1352 de către un emir ca să celebreze căsătoria cu fiica sultanului, a fost abandonat în secolul 20 și abia de câțiva ani renovat. Palatul are două curți interioare cu palmieri. La parter erau încăperile soldaților mameluci, iar la etaj se afla sala de primire a prințului. Tavanul pictat s-a păstrat original.

DSCN2446

Zona rezervată femeilor avea o intrare separată. Actualmente, în curțile interioare sunt montate scene efemere, pentru spectacole de muzică, dans, modă.

Lectură de drum:

Lamia Ziadé, ô nuit ô mes yeux

Wat Suthat

Bangkok, 2017

Multe elemente specifice religiei și filosofiei buddhiste mi-au rămas încă nedeslușite, astfel că, în templele vizitate la Bangkok, am căutat să descopăr ceva nou mai degrabă în mine însămi, declanșat de avalanșa de imagini din jur. Templele buddhiste sunt un loc propice scotocitorilor de sine în căutare de surprize.

20170215_114201.jpg

Din cele câteva sute de locașe din perimetrul centrului, le-am selectat pe cele care m-au interesat după caracterul lor de sacralitate, ținând cont și de criterii arhitecturale și decorative. În general, toate templele sunt niște refugii unde te furișezi de zgomotul și poluarea metropolei. M-am oprit la un templu vast, din secolul 19, din preajma marelui balansoar, așa cum se numește marele portic din lemn de teck roșu, înalt de douăzeci și șapte de metri.

20170215_120219

În trecutul istoric, o dată pe an, se derula aici o ceremonie în onoarea lui Shiva. Calugării brahmani se balansau pe acest portic, caligrafiind traiectoria astrelor cerești. Scopul lor era cum nu se poate mai lucrativ: voiau să prindă în dinți o pungă cu aur agățată în vârf. Jocul a fost abolit, fiind periculos, dar faptul rămâne revelator pentru studiul moravurilor religioase.

20170215_113337

Pe vremea aceea, buricul târgului se afla chiar la balansoar. Prin construcția templului, s-a materializat ideea de punct central al universului buddhist și hindus, simbol al sincretismului religios între cele două doctrine. În centrul templului, se înalță mai multe pavilioane chinezești din marmură albă, protejate la fiecare colț de cai albi.

20170215_113303

Imensul altar (wihan) se închide cu niște uși legendare despre care se afirmă că ar fi fost sculptate de însuși împăratul Rama II. În interior, se află o comoară și mai prețioasă, o statuie a lui Buddha în bronz aurit, Sakyamuni, obiect de închinare si venerație, adus de la Sukhotai.

20170215_114759

La marginea incintei, vedem niște statui ciudate de o parte și de alta a porților. Sunt străini (occidentali) care au fost reproduși cu rol de gărzi caricaturale care păzesc templul.

20170215_113829

Ca să ai acces în majoritatea templelor, la intrare se cumpără bilet, dar prețul este mic. Ținuta vestimentară exclude pantaloni scurți, rochie scurtă sau bluze fără mâneci. La intrare te descalți, iar încălțămintea se lasă pe etajere special amenajate. La Bangkok, te sfătuiesc să prevezi o pungă de plastic ca să o duci cu tine. La unele muzee, regula este aceeași.

20170215_112701

Lectură de drum:

John Burdett, Ch.G.Moore, Colin Cotterill, Bangkok Noir

Seducție

Château de la Bastie d’Urfé, 2015

Coordonate: Saint-Etienne-le-Molard, departamentul Loire, în regiunea Auvergne Rhône Alpes. Aici se află masivul de unde izvorăște fluviul Loara, departe de salba celebrelor castele.

vara2015 016

Loc liniștit și provincial în sensul bun, nealterat de industrie, poluare, zgomot și alte disonanțe turistice. Ideal ca să citești sau să scrii, după cum se va vedea.

vara2015 022

Istoria castelului nu este nici ea deosebit de spectaculoasă și nu implică intrigi, trădari, adultere, abuzuri fiscale.

vara2015 017

A fost edificat de către un nobil local care s-a remarcat prin fapte de arme în timpul campaniei din Italia purtată de regele François I și, mai târziu, ca ambasador și diplomat. Fermecat de arhitectura italiană, eroul nostru a modificat major conacul de familie în stilul Renașterii italiene din secolul 16.

vara2015 023

Familia d’Urfé este mai cunoscută datorită lui Honoré d’Urfé (nepotul fondatorului), autor al romanului Astrée, primul roman-fluviu din literatura franceză, publicat pe durata a douazeci de ani.

vara2015 019

Familia avea o mare tradiție intelectuală, mărturie fiind biblioteca de peste patru mii de volume, la acea oră printre cele mai însemnate din Franța care, să recunoaștem, nu ducea lipsă de biblioteci în secolul 16.

vara2015 018

Proprietarul era un mare iubitor de artă și filosofie. Dar cel mai notabil fapt din istoria pașnică a familiei a fost efectul lecturii acestei cărți.

vara2015-020.jpg

Le roman d’Astrée a avut un efect terapeutic asupra regelui Henri IV, care s-a vindecat de depresie citind cartea lui Honoré d’Urfé. Este printre cele mai cunoscute cazuri de vindecare prin lectură. Un exemplar original stă la loc de cinste în vitrina salonului principal.

vara2015 021

După vizita interioarelor pline de exponate autentice, păstrează-ți timp ca să te plimbi prin grădină.

vara2015 025

Este doar o romantică pajiște cu flori de câmp înmiresmate și suave complet diferită de parcurile cosmetizate și artificiale văzute pe la alte castele. După vânzarea proprietății, în secolul 19, noua castelană, Caroline de Lagrange a adus câteva modificări, dar una dintre piesele cele mai artizanale de furniruri asortate, din capela castelului, a ajuns la Metropolitan Museum la New York.

vara2015 024

Pentru cei preocupați de scris și citit, un loc de încărcare spirituală !

Drumuri

Pentru că începutul de an este un moment generator de însuflețire,  gândurile de azi sunt îndreptate spre credință, frumos, adevăr.

La fiecare popas, înainte de orice se înfiripă gândul de ocrotire pentru cei dragi.

Mă opresc un moment în fața unei icoane sau într-un loc unde s-a petrecut un miracol, ca să mă întremez sufletește

20160405_122927

Și să pot continua drumul.

La Mulți Ani tuturor !

Lectură de drum:

20160724_184207

Ziua în care

Phimai, 2017

Am urmat, în Thailanda, ruta parcurilor istorice, dintre care am văzut patru, toate cuibărite în interiorul țării.

20170211_165910

Parcurile istorice sunt niște amenajări pe zone întinse, cu vegetație bogată, în care s-au descoperit vechi construcții monumentale relevante pentru istoria lor națională.

20170211_170147.jpg

Cel de aici, din Phimai, se deosebește de celelalte prin edificiile din secolele 11-12, în stil Angkor, ceea ce presupune o exuberantă decorațiune în basorelief cu figuri mitologice.

20170211_164318.jpg

Orasul este mic, iar parcul istoric se afla chiar în centru.

20170211_165154

Deja văzusem două alte parcuri, impresionante, iar acesta a fost ultimul din călătoria thailandeză. Mi s-a părut cel mai frumos, ca intimitate și armonie.

20170211_165210

Deși în plin centru, spiritul său rămăsese în secolul 11, când energiile umane erau diferite.

20170211_165435

Este liniște, turiștii sunt amuțiți de uimire în fața unei clipe despre care îți dai seama că e de neuitat.

20170211_164634

Fără nici o urmă de conotație religioasă, ai certitudinea că aici ai captat o șoaptă a lui Buddha.

20170211_164421

La patru-cinci ore de mașină de Bangkok, nu e prea ușor de ajuns la Phimai, pentru că autostrada este foarte aglomerată, iar în preajmă nu mai este vreun alt obiectiv, ca să le poți combina pentru o etapă de o noapte.

20170211_171308

Vizitat la apusul soarelui, construcția medievală parcă ar fi lumintă de zei.

20170211_165029

Faci primul pas spre sublim. La intrare vei fi surprins, pentru că nu ai vedere de ansamblu asupra spațiului care urmează să se dezvăluie în fața ta. Nucleul sacru e în centru, ca Muntele Meru. Descoperi pe măsură ce pășești.

20170211_164211.jpg

Pătrunzi, treptat, în curți interioare succesive, cu monumente de inspirație kmeră și hindusă. Figurile care povestesc scene din legende dansează pe pereți.

20170211_164124

Stilul arhitectural este diferit de cele pe care le văzusem la Sukhotai și Si Satchanalai. Se distinge amprenta dinastiei care a domnit aici și influența vecinătății cu Birmania.

20170211_164024.jpg

Orășelul este oarecum izolat de marile axe turistice. Nefiind prea mulți vizitatori, am avut șansa de a percepe mai explicit noima acelui spațiu, de a sesiza fără opreliști mesajul locului.

20170211_163704

Explicațiile istorice cu date și cronologii nu prea sunt de folos. Zeitățile hinduse se caracterizează prin cele trei noțiuni principale: creația înseamna Brahma, prezervarea este asigurată de Vishnu, iar distrugerea are loc prin Shiva.

20170211_165338.jpg

Încerc să deslușesc desenul monumentelor cu figuri întortocheate. Trag de clipa aceasta a înserării când chipurile lor parcă vor să-mi transmită un semn al liniștii, ca să dureze cât mai mult, să o duc cu mine acasă.

Vezi și:

Capitală în Siam

Regal

Parcul istoric Sukhotai

(nu doar) Miracole

Pisa, 2017

În toată Italia, fiecare oraș are câte un turn înclinat. Celebritatea celui din Pisa este datorată dantelăriei de marmură și gradului spectaculos de echilibru. Știi care e distracția preferată a pisanilor ? să facă ,,Hy Five’’ turiștilor care pozează cu mâna întinsă, ca și când ar susține turnul să nu cadă. Mă întreb cum reacționează când se pomenesc plesniți peste mână de un italian în timp ce amicii lui se prăpădesc de râs în jur.

img_3125.jpg

Am fost la Pisa în momente diferite, în anotimpuri diferite. De fiecare dată am descoperit ceva nou. Îmi place că totul se petrece pe stradă: artă, mâncare, filosofie, politică, antropologie, câte și mai câte. Citesc pe străzi, pe pereții clădirilor, poeme din ciclul de poezie urbană. Mă amuză elogiul vinului roșu. Îl voi aprofunda la cină.

IMG_3141

În piața dei Miracoli zăbovesc îndelung între cele patru celebrissime edificii, pe covorul verde al peluzei. Turnul de 58 de metri înălțime mi s-a părut întotdeauna mai înalt. Odiseea lui e palpitantă. Înclinarea i-a fost cauzată de instabilitatea terenului alunecos, care nu i-a putut menține greutatea. În 1173, când s-a început construcția, după ce a fost ridicat primul etaj, alunecarea a început să se manifeste vag, dar arhitectul a ignorat micile semnale de alarmă și a continuat neabătut construcția, conform planurilor. După un timp, aproape de finalizare, a fost obligat să întrerupă complet lucrările din cauza unor noi alunecări de teren. Abia după o sută de ani, un alt arhitect a refăcut planurile și a încercat să corecteze înclinarea. Specialiștii au calculat că turnul se înclina cu doi milimetri pe an și că, în aceste condiții, va putea să reziste doar până în 2040. De-a lungul timpului, au fost elaborate opt mii de proiecte de remediere.

20170104_153550

Așa a rezistat până la noi acest turn de șase etaje cu galerii de inspirație bizantină. Studenții pisani (orașul are o veche universitate) nu urcă niciodată până în vârful turnului din superstiție, ca să nu pice la examen. În schimb, își petrec mult timp în librării. Cărțile sunt la mare căutare, expuse în spații improvizate artistic.

img_3151.jpg

Domul a fost construit în secolele 11-12 grație unei finanțări provenite în urma înfrângerii sarazinilor în Sicilia, prin capturarea avuțiilor ca pradă de război. Interiorul, lung de o sută de metri, adăpostește picturi și sculpturi de valoare.

20170104_152338

Piesa principală e amvonul sculptat de Giovanni Pisano, lucrare realizată în zece ani. Statuile sunt inspirate de motive religioase și laice. Chiar lângă amvon e agățată lampa din a cărei oscilație s-a inspirat Galileo Galilei în teoria sa. Avea doar nouăsprezece ani când a văzut, în același amplasament ca azi, lampa care a revoluționat astrofizica. Puțin mai târziu, urma să descopere inelul lui Saturn și sateliții lui Jupiter, fapt care i-a atras mari necazuri cu Inchiziția.

20170105_102700

Baptisteriul este o construcție la fel de impozantă, rotundă, cu o circumferință de 110 metri, ridicată în 250 de ani. Mulți meștesugari sau artizani, ca frații Pisani, au lucrat aici pe toată vieții, în cazul lor la decorațiunile de sculptură. Pentru că privirea îmi e atrasă întotdeauna de elementele de stil bizantin, am admirat porticul dinspre catedrală cu episoade biblice. În centru, vasul de botez octogonal este reflectarea formei cerului, în imaginarul medieval.

20170104_152611.jpg

Camposanto, un clausteriu imens, a fost la origine cimitir. Arcadele sale gotice amplifică și mai mult grația imponderabilă a construcției.

20170104_152806

Terenul din interiorul său are o valoare inestimabilă, deoarece conține pământ adus de cruciați în secolul 13 chiar de pe muntele Golgota. Într-adevăr, aici resimți intens emoția unui adevărat loc de pelerinaj. Interiorul adăpostește sarcofage și fresce prețioase, printre care Triumful morții de Buffalmacco, din secolul 14.

20170104_135925

Muzeul catedralei e la fel de valoros ca restul ansamblului și ți-l recomand nu doar pentru tezaur. Toate operele sunt plăsmuite din îngemănarea premedievală orient-occident.

20170105_102620

Îți mai recomand piața dei Cavalieri, la doi pași mai spre centru. Aici a fost anunțat, în 1406, sfârșitul Republicii pisane.

20170105_100553.jpg

Cosimo I de Medicis transformă radical aspectul pieței, aducându-l pe celebrul arhitect Vasari să realizeze edificiul destinat cavalerilor ordinului San Stefano, cavaleri benedictini militari care aveau ca misiune supravegherea spațiului mediteranean, pe unde pătrundeau necredincioșii în Europa. Acum, în clădire se află prestigioasa Scuola Normale Superiore înființată de Napoleon I.

20170104_135919

Muzeul Național San Mateo se află într-o mănăstire din secolul 15, cu un clausteriu solemn din piatră roșie.

20170105_102422

Am văzut aici colecția de pictură, sculptură și ceramică a marilor artiști din regiune. Influența (din nou!) orientală a lucrărilor se datorează faptului că, între secolele 11-13, Pisa a fost un port prosper și, de pe țărmurile estice ale Mediteranei, veneau obiecte fascinante, dar și artizanii pricepuți care le creau.

img_3158.jpg

În secolul 12, abundența era la apogeu și atunci s-a întemeiat Universitatea din Pisa, printre cele mai vechi din lume.

img_3152.jpg

Dacă toate aceste monumente te-au transpus în străfundurile istoriei, hai să facem o plimbare pe semicercul descris de sinuosul râu Arno care străbate orașul, unde se înșiruie palatele vechii aristocrații pisane.

20170105_102339-e1576055866953.jpg

Unele sunt în paragină, dar nu contează. Farmecul plutește în aer.

20170105_100534.jpg

Pe strada care ieșea din oraș în direcția Florenței, odinioară se înșiruiau prăvăliile negustorilor arabi și turci.

IMG_3159

Văd că pe aici a trecut Keith. Și chiar a locuit în această casă.

img_3076.jpg

Ca specialitate locală, unul dintre cele mai bune feluri de mâncare este o combinație de macaroane cu fasole albă, asezonată cu salvie, maghiran, rozmarin și mentă.

20170104_214125

Profit și de plăcerea fructelor stradale.

img_3145.jpg

Cum vă place

Ascoli Piceno, 2016 Dumincă după-masă într-un decor ca de teatru. Oameni zâmbitori, miros de aluaturi proaspete, măsline, fursecuri, cafea, flori de salcâm, ploaie, primăvară.
Ca orice oraș italian de talie mică, fotogenic și pictural, AP mă primește direct într-o aglomerație șarmantă de edificii medievale și renascentiste bine conservate, construite de romani la începuturile istoriei. Sufletul orașului a rămas neatins de secole. Mondializarea n-a pătruns încă.
Am petrecut aici doar o seară și o dimineață, insuficient pentru câte ai de văzut, de gustat, de savurat.
20160508_221254.jpg
Am reușit să pătrund în câteva clădiri istorice, printre care un palat din secolul 15 transformat în hotel. Armonia s-a menținut în decorul citadin în virtutea faptului că istoria orașului nu a cunoscut conflicte majore. Doar în 1185 l-au avut de înfruntat pe Federico II, ca mulți alții.
20160509_094516.jpg
Dimpotrivă, în secolele trecute, principala activitate din urbe era creația artistică, spontană sau comandată de aristocrație.
20160508_220022.jpg
Astăzi, starea de liniște și bunăvoință se reflectă în tot.
După cină, am făcut o lungă plimbare seara târziu, când străzile erau goale, iar luminile singuratice sclipeau confidențial.
20160508_221114-e1575300539589.jpg
Ce am văzut: ***Piața del popolo (sec.12) și arcadele sale renascentiste.
***Palazzo dei capitani del popolo care datează din sec.13. Între 1400-1564, aici a fost Primăria.
***Loggia dei mercanti, unde se petrecea comerțul orășenesc, datează de la 1513.
Aici se află două clausterii cu suprafețe diferite, de un farmec oriental.
20160508_182156.jpg
***Palatele din secolele 13-14.
20160508_1740101.jpg
***Duomo din sec.12.
***San Cristoforo, o biserică mai izolată, la care am mers ocolind centrul, cu picturi în culori vioaie.
20160509_101252.jpg
Merită din plin să parcurgi lunga promenadă cu vedere la peisajul din regiunea Marche.
20160509_095912.jpg
Parcă ai intra într-un tablou renascentist.
***Sediul bisericesc al Patriarhiei ortodoxe române l-am descoperit la miezul nopții.
Pe lângă farmecul arhitecturii, nici gastronomia locală nu se lasă mai prejos. Specialitatea culinară a orașului sunt olive ascolane, adică măsline umplute cu diverse ingrediente, prăjite în pesmet. Le cumperi peste tot, mai ales pe stradă, în piața pietonală sunt comercianți cu tonete. Informație gourmet: în ultimele 14 zile din luna aprilie are loc un târg de produse culinare. Recomand Ristorante Piccolo Teatro, cu meniu de produse locale de o calitate excelentă. Lectură de drum: Umberto Eco, Baudolino