Efes, 2017
La sud de Izmir, Efesul a fost un port de seamă al antichității, chiar dacă marea este acum departe. Efesul își păstrează grandoarea în ciuda trecerii timpului. Cum e și firesc, face parte din lista patrimoniului mondial UNESCO.
Am ajuns dimineața la 9 și, deja, grupuri numeroase de turiști blocau aleile, de-abia te puteai strecura printre ei. La cât de bine conservat este Efesul, nu mă mir să văd așa afluență.
Situl are două intrări, una pe deal, alta în josul complexului. Pe noi ne-a lăsat taxiul la intrarea de sus, iar peste trei ore l-am regăsit la intrarea din vale. Am constatat ca sfatul șoferului a fost eficient, deoarece e mai ușor să parcurgi situl coborând. La sfârsit, când ai ajuns la liman (în turcește, liman=port), la vechiul port din antichitate, pornești agale pe aleea care duce spre mare, chiar dacă nu o poți zări, fiind la trei kilometri, relaxându-te după o așa încărcătură de informație istorică.
Vedem un oraș în întregul său, cu clădiri administrative, agora, vile de oameni înstăriți, mahalaua cu bordelele, – mai jos, spre port -, locuințe amărâte, strada mare cu prăvălii, toalete publice. Totul din marmură albă, care îți ia ochii în lumina puternică a soarelui. Aici observi, cu amănunte chiar pitorești, viața citadină din timpul grecilor și romanilor. Dar, tot în cadrul acestui mare complex al antichității, poți vedea și ruinele primei biserici.
La jumătatea parcursului, întâlnim un perimetru acoperit de o copertină, unde trebuie să plătim un alt bilet de intrare ca să putem pătrunde. Dar merită ! Avem un excepțional ansamblu de vile rezidențiale de pe vremea romanilor, cu un circuit organizat pe niște pasarele de sticlă, ca să beneficiem de perspective ample asupra interioarelor, unele cu mozaice somptuoase. În acest sector, încă se lucra la dezveliri și recondiționări.
La finalul plimbării, aproape de ieșire, se află ruinele rămase din basilica creștină, imensă, prima din Orient dedicată Sfintei Fecioare, deoarece se atestă că ea ar și-ar fi încheiat viața aici, la Efes (vezi postarea Departe de orice, aproape de sine). Este zona cea mai pustie din întreg complexul. Ar fi greu de relatat și descris întregul parcurs, pentru că fiecare element are o poveste bogată.
Efes este și cetatea Amazoanelor, iar Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a locuit și el acolo o perioadă de timp, atras de oportunitățile de afaceri. Însă apogeul s-a atins în epoca romanilor, atunci când toată Asia Mică a devenit integral provincie romană. Octavian Augustus a decis să instaleze aici capitala regională, în detrimentul Pergamului. Acest nou statut a propulsat Efesul, în anul 27 î.C., în poziția de prima metropolă a Asiei. Prosperitatea sa era uluitoare, beneficiind de canalizare, băi publice, gimnaziu, biblioteci, iluminare publică. Era un oraș cosmopolit, port (al treilea ca mărime din lumea antică, după Roma și Alexandria), dar și punct de dezbatere religioasă, întrucât aici veniseră să traiască oameni de peste tot, practicând religii sau culturi idolatrice diferite. Apostolul Pavel a debarcat la Efes, într-o bună zi a anului 53, și a înființat una dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei.
Declinul marelui oraș a fost determinat de retragerea mării, zonă în care a rămas doar un teren infertil, mlăștinos.
Lectură de drum:
Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana
vezi și: Șapte
ore de drum 