Etichetă: abație benedictină

Vești din paradis

Moissac, 2024

Contează mult felul în care sunt întâmpinată într-un loc cu desăvârșire nou și, poposind pe traseul UNESCO al rutei de Compostela, la abația benedictină Saint-Pierre de la Moissac, călătorul e primit cu drag, călduros și amical, cu grija și preocuparea de a-i asigura condiții de vizită ireproșabile. Dar, aflând că pelerinii se opreau aici încă din secolul 7, de la prima atestare a așezământului, nu mă mir deloc de calitatea dobândită, vreme de secole, în arta ospeției. Cea mai recentă statistică anuală atestă că, în 2019, aici au poposit 4.258 de pelerini.

Întemeierea bisericii a fost hotărâtă de Clovis după o victorie asupra vizigoților, și, pe parcurs, lăcașul a beneficiat de protecții regale, princiare și celeste.

Vastei abații i-am dedicat o după-amiază și următoarea dimineață, ca să pot privi după placul inimii monumentele celor două secțiuni, una gratuită, biserica și complexul pe dinafară, și una cu plată, cea în care pătrundem acum.

Ruinată de cruciada albigensiană, de războiul de o sută de ani, de alte mărunte încăierări religioase și de epidemii, revoluția i-a dat lovitura de grație, însă, din fericire, claustrul a scăpat nevătămat și a fost vândut ca bun național, tranzacție care îi asigură azi statutul de cel mai vechi claustru în stil romanic datat cu precizie, cel mai frumos păstrat, atestat în secolul 8, o sută de ani mai târziu ca biserica.

Lejeritatea grațioasă a arcadelor și a coloanelor, alternativ simple sau îngemănate, armonia tonurilor de marmură roz, alb, verde, gri, adăpostite la umbra unul falnic cedru, îmi oferă, pentru o clipă suspendată pe durata a două ore, raiul pe pământ.

Încep să cercetez, unul câte unul, pe toate coloanele, cele patru laturi ale fiecărui capitel, decorate de basoreliefuri diverse cu animale, motive florale, geometrice, scene istorice din Noul și Vechiul Testament, din viața sfinților și din traiul zilnic al comunității între secolele 11 și 16.

După afilierea la abația de la Cluny, a fost numit abate un călugăr reformator adus de acolo care, prin conexiunile cu nobilii locali, i-a convins să facă donații. În spiritul secolelor 11-12, oamenii cu stare erau receptivi la metode de răscumpărare a păcatelor pentru că amenințarea cu sfârșitul lumii era fatală,

așa că fiecare contribuia la cutia milei după gravitatea faptelor comise și putem fi convinși că nu erau mizilicuri.

Moissac era considerat și un avanpost strategic pe drumul de Spania, etapă a pelerinilor spre Sf.Iacob și, de aici, importanța sa comercială, astfel că abația cumpără terenuri și își deschide sucursale din Auvergne până în Catalonia.

A urmat o perioadă prosperă și, ca urmare a daniilor substanțiale din partea nobililor locali, s-au inaugurat primele șantiere de anvergură, claustrul și porticul, cele două elemente cărora li se datorează astăzi includerea în patrimoniul mondial UNESCO.

Multe sculpturi trimit spre cărți, ocupația principală a călugărilor, pentru că așezarea a devenit, pe parcurs, un mare centru intelectual, dar monahii nu s-au mărginit, ca în alte mănăstiri, doar la copierea și ilustrarea manuscriselor, ci au contribuit la transmiterea globală a cunoștințelor abordând, pe coloanele din claustru, teme din toata istoria omenirii,

de la Adam și Eva până la magii de la răsărit

accesând intermitent viața pilduitoare a sfinților.

Am urmărit cât de insistent revenea metafora apei, fie că e vorba de botezul în apa Iordanului,

de samariteanca la puț

sau de călătoriile apostolilor pe mare.

Anahoreții au reprodus pe capiteluri propria lor exegeză la scrierile sfinte. Fiecare dintre imagini e un comentariu în piatră înțeles ca o dezvăluire a sensului spiritual conținut în spatele cuvintelor omenești din mesajul divin al bibliei și al textelor sacre.

Vedem cum l-au anunțat profeții pe Iisus, cum sfinții i-au imitat miracolele și cum oamenii îi imită pe sfinți înfăptuind, după puterile lor mărunte, miracole, luându-se diferite pasaje din lucrările bibliotecii, dorindu-se conexiuni între Vechiul și Noul Testament,

cu pasaje sau detalii veterotestamentare care transpun cuvinte ori scene noutestamentare, ca și cum autorii acestora ar stabili un dialog peste timpuri.

Pe stâlpii din unghiuri, nouă plăci de marmură sculptată înfățișează apostoli și episcopi însemnați care stau smirnă. Pe unul dintre pilaștri, efigia abatelui Durant de Bredon de la Toulouse, din 1071, pe un altul, Abatele Ansquitil cu inscripția sa despre ale cărei ultime patru rânduri, până acum neelucitate, s-au formulat numeroase teorii.

Cineaștii vor recunoaște decorul unor scene din filmul Edmond, de Alexis Michalik, filmat aici în 2018.

Din claustru se intră în capelă și în sala capitulară, în sălița unde se afla încălzitorul apreciat iarna de scribi și artizanii de anluminuri, în alte dependințe.

Dintr-un colț al claustrului, urc pe o scară abruptă în turnulețul de unde văd, în toată amplitudinea, interiorul bisericii.

Despre comorile adăpostite aici vor fi multe de povestit.

Un pas în urma serafimilor

Bec-Hellouin, 2019

Obosit de lume, un cavaler pe nume Hellouin căuta, prin anul 1032, retragerea în singuratate. Curajos și gata să-și asume o schimbare radicală, abandonează faptele de arme în favoarea penitenței și a ascezei și purcede la construcția unui sălaș pe placul său în străfundul unei văi izolate.

Începând cu anul 1034, pe lângă el au adăstat și alți sihaștri veniți din viața civilă așijderea cavalerului după ce și-au împărțit averea săracilor, urmând regula Sfântului Benedict.

Regăsim azi acest lăcaș transformat în mănăstirea benedictină Bec-Hellouin, cunoscută mai târziu drept principalul centru al vieții intelectuale din Normandia și din Anglia normandă.

În 1041, când mănăstirea număra deja treizeci și doi de călugari, un profesor italian, Lefranc, chemat să predea într-un oraș din preajmă, dar atras de mirajul renunțării și de reputația de sărăcie a mănăstirii, bate la ușa calugărilor cu asiprația să-și reia activitatea didactică fără să mai iasă din spațiul monahal.

Când cetatea alăturată e asediată de Wilhelm Cuceritorul, tânărul duce merge la el după sfaturi și, mulțumit de rezultatele convorbirilor, îi propune profesorului Lefranc să-i devină consilier. Mai mult, trimis să medieze la Roma, pe lângă Papă, ridicarea sancțiunilor împotriva Normandiei potrivit carora pe acest teritoriu nu puteau fi organizate ceremonii religioase, profesorul se întoarce victorios.

Papa Alexandru II, el însuși elevul lui Lefranc la Hellouin, îi propune acestuia, după cucerirea Angliei, scaunul episcopal din Canterbury și, implicit, calitatea oficială de regent al insulelor britanice în lipsa lui Wilhelm, reîntors temporar în Normandia.

Înalta tradiție a învățăturii va fi preluată, după sfârșitul lui Lefranc, de către Anselmo din Aosta, reputat cărturar, filosof și teolog, iar abația devine un centru intelectual reputat în Occident odată cu venirea congregației Benedictinilor Olivetani fondată în Italia în secolul 14.

Urmează o perioadă de declin până în secolul 17, când devine a douăsprezecea abație care acceptă reforma Sfântului Maur. În 1789, calugării vor fi izgoniți de către revoluționari, iar în timpul lui Napoleon, biserica lungă de patruzeci și doi de metri, una dintre cele mai mari din creștinătate, e rechiziționată ca depozit și staul de animale.

Abia în 1948, edificiile sunt redate destinației inițiale de către administrația culturală și, în același an, călugării benedictini olivetani, care ocupă și azi abația, reînnoadă tradiția seculară prin celebrarea unei liturghii solemne. Din ruinele de după revoluționari s-au mai putut identifica doar două socluri de coloane, elemente refolosite în secolul 19 la edificarea noii abațiale pe locul vechiului refectoriu maurist, și o sală cu bolți maiestuoase.

Altarul din marmură de Alpi a fost dăruit în 1959 de regiunea Aosta, patria Sfântului Anselmo. Sarcofagul din fața altarului adăpostește corpul lui Hellouin, fondatorul abației. S-a mai păstrat, ca prin minune, la una din intrări, o statuie a Maicii Domnului din secolul 14.

În claustrul construit în jur de 1660 se pătrunde prin biserică, doar în rare vizite de grup însoțit de ghid.

La ieșire, dăm într-o clădire cu două aripi construite în unghi drept, a carei ordonare clasică e înveșmântată armonios de cadrul naturii înconjuratoare mângâiată de apropierea oceanului.

Turnul St.Nicolas din secolul 15 e vestigiul cel mai important păstrat în stare bună, un pic mai izolat de restul ansamblului,

marcat de o placă în memoria legăturilor care unea vechea abație de Anglia secolelor 11-12.

În ciuda distrugerilor cauzate de revoluția din 1789, conventul a rămas un reper pe harta instituțiilor religioase de importanță capitală din Evul Mediu. Pietrele se dovedesc trecătoare, dar nu și spiritul.

Film de drum :

Xavier Beauvois, Oameni și zei, 2010

De bună credință

San Benedetto Po, 2018

Pe tăcuta câmpie lombardă, la doisprezece kilometri de Mantova, benedictinii au ales să-și ridice un așezământ.

DSCN0909

Cei șapte de la început, printre care Sf. Simeon din Polirone, călugăr călător de origine armeană, au deschis porțile lăcașului în anul 1007.

DSCN0937

Câteva decade mai târziu, intră în scenă contesa Matilda di Canossa, cea mai înstărită proprietară de terenuri din regiune.

DSCN0931

În calitate de prietenă a Papei, contesa hotărăște să dea o mână de ajutor în procedura de primire a abației în congregația de la Cluny,

DSCN0916

poziție din care a jucat un rol major în răspândirea reformei gregoriene.

DSCN0932

Contesa petrece mult timp retrasă în liniștea mănăstirii ca să mediteze,

DSCN0918

să frecventeze biblioteca

DSCN0934

sau să participe la reuniunile prelaților și se implică activ în dezvoltarea instituției monastice.

DSCN0929

Până în 1797, San Benedetto in Polirone funcționează ca una dintre cele mai importante mănăstiri benedictine din Europa

DSCN0946

și, o perioadă, cea mai vastă din Italia, ca număr de calugări și ca întindere pe terenurile donate de contesă.

DSCN0913

Atunci când, prin secolul 14, începe să cadă în paragină, intervine clanul Gonzaga

DSCN0940

cu inițiative de reabilitare și amplificare prin serioase lucrări arhitecturale necesare obținerii unui statut social elevat.

DSCN0948

Aveau intenția de a invita aici cărturari vestiți și, datorită cercului intelectual frecventat, să-și sporească prestigiul.

DSCN0945

O lungă perioadă, au păstrat un control desăvârșit asupra instituției, însă, după ce neamul li s-a stins, infrastructura din jurul complexului s-a desființat, iar în 1797 Napoleon îi dă lovitura de grație, prin distrugerea parțială a unei aripi.

DSCN0930

Astazi, ne copleșește edificiul recent renovat și deschis în întregime ca bazilică, abație, biserică parohială pentru enoriașii din ținut, mănăstire și muzeu.

DSCN0927

Vizita, pe un circuit labirintic, se face doar cu ghid însoțitor și poate dura două-trei ore, după interesul oaspeților.

DSCN0920

Ghida noastră, o amabilă doamnă la pensie de origine maghiară, mi-a făcut o impresie excelentă.

20180711_142256

Din bazilica imensă San Benedetto, o ușiță din capătul dinspre altar duce în biserica originală, Santa Maria, cu treizeci și două de statui de sfinți,

20180711_160154

un retablu pictat de Veronese și paviment cu un fragment de mozaic prețios din 1151.

DSCN0926

Aici se află și sacristia, cu fresce din 1563,

DSCN0942

prin care se ajunge la mausoleul contesei Matilda di Canossa, ale cărei rămășițe se află la Vatican.

DSCN0935

Cele trei spații de meditație ale calugărilor, claustrul Sf.Benedict, Sf.Simeon și cel principal, numit ,,dei Secolari’’,

DSCN0943

facilitează trecerea spre refectoriu sau sala de mese monahală, unde Correggio a pictat o frescă,

DSCN0941

dar și spre infirmerie, palatul abațial, sala capitulară.

DSCN0919

Martin Luther a sejurnat aici în 1510, invitat de familia de Gonzaga și a fost scandalizat de opulența decorului.

DSCN0923

Din claustrul principal, se urcă printr-o scară monumentală în muzeul regional de istorie și arheologie care ocupă o parte din construcția de secol 16.

DSCN0951

Mi-a atras atenția un calendar astrologic conceput pe mai multe secțiuni, unic în Italia, descoperit în curtea interioară a unei case oarecare din localitate și recondiționat în 2017 cu sprijinul unor farmaciști.

DSCN0949

Din tot ce am văzut, mi-am dat seama că aspirația contesei de a clădi o operă care să fie transmisă cât mai departe în viitor s-a înfăptuit.

DSCN0952

Spiritul ei benevolent pare încă prezent și inițiator de gânduri, planuri și idei.

Dincolo de bine și de rău

Mustair, 2016

Nietzsche locuise la doar optzeci și doi de kilometri de aici, în direcția St.Moritz, dar de acea dată n-am ajuns să-i văd conacul. Îmi plac granițele cu freamătul lor discret, așadar m-am oprit pentru o vizită în detaliu la abația înscrisă în patrimoniul UNESCO, poziționată strategic la doar opt sute de metri de Italia.

Mănăstirea benedictină închinată Sfântului Ioan, aflată pe vechiul drum de pelerinaj spre Santiago de Compostella, se numără printre rarissime vestigii de artă carolingiană din Europa.

Întemeiată în 785 de Carol cel Mare pe traseul imperial, abația avea o menire culturală și politică secretă. De la bun început, misiunea strategică tăinuită a fost observarea și iscodirea persoanelor, majoritatea pelerini, care călătoreau prin această unică trecătoare dintre Est și Vest.

Episcopia de Chur era cea mai importantă din zonă și, din acest motiv, ei îi revenea supravegherea teritoriului.

Încă de la construcție, a fost rezervată strict cultului benedictin, reputat pentru rigoarea și asceza ritului.

Primii călugari care s-au instalat aici au venit de la alt convent benedictin, Pfafers, din nordul Elveției, și au ramas în sat patru sute de ani, până în secolul 12, când spațiul a fost cedat unei congregații de călugărițe din același cult.

Edificiul a trecut prin multe transformări, dar interiorul a păstrat în stare impecabilă fresce din perioada imperială carolingiană care, din fericire, au supraviețuit sub stratul protector al unor picturi nesemnificative. Azi sunt considerate cele mai relevante pentru Evul Mediu timpuriu. În secolul 11, episcopul extinde construcția cu o reședință sub formă de turn, structurată pe două etaje. La cel superior, cu destinație de locuință care face corp comun cu dubla capelă, sunt păstrate obiectele personale ale episcopului.

De sus și până jos, pereții sunt acoperiți cu picturi figurative conturate în scene de inspirație elenistică. Modalitatea de a picta în întregime pereții în interior este de origine bizantină, iar alternața alb și negru segmentează cele douăzeci și patru de episoade pe dimensiunea lungă.  

Printre acestea, recunosc Judecata de Apoi, despre care exegeții afirmă că ar fi cea mai veche abordare a acestei teme cunoscută în istoria artei. Se mai descifrează viața sfinților Petru și Pavel, fresca romană cu Banchetul lui Irod și dansul lui Salomé, Visul lui Iosif și Fuga în Egipt, Cina cea de taină, alte scene din Noul și Vechiul Testament, iar în cupolă este Christ Pantocrator înconjurat de evangheliști.

Stilul picturii corespunde artei venețiene monahale timpurii cu influențe bizantine, practicate pe țărmul Adriaticei. Acest stil, creat de artiști italieni din mai multe ghilde, specializați în decorațiuni religioase, a ilustrat legatura cu orientul și era un reper al schimbării de registru. Influența bizantină a fost recunoscută aici și prin studiul comparativ cu pictura religioasă bulgară.

Toate scenele reprezentate au aceeași dimensiune. Culorile și-au pierdut din intensitatea tonalității originale, doar galbenul și roșul au fost mai rezistente.

Ornamentele romane și busturile de îngeri erau singurele decorațiuni acceptate în acele vremuri. Figurile se disting în elegante atitudini marțiale reflectând spiritul epocii și relația credinciosului cu divinitatea. Frivolitatea unor scene cum ar fi Banchetul lui Irod cu atitudinea provocatoare a lui Salomé a fost dezaprobată cu asprime de calugărițele benedictine devotate înaltei dimensiuni divine, mult prea îndepartată de cele lumești.

Lectură de drum:

Gérard de Villiers, La filière suisse