orededrum

Flower Power

Parc Botanique de Haute Bretagne Le Chatellier, 2022

Vreți să vedeți grădina celor O Mie și Una de Nopți, Labirintul, să ne rătăcim prin junglă, să ne amețim cu exotism,

să dăm ocol unui iaz închipuindu-ne că e ocean,

iar parcul unde vă conduc să fie lumea în chip floral ?

Debarcăm lângă Fougères,

pe tărâmul care trasează vecinătatea dintre Bretania și Normandia,

un spațiu de frumusețe pură, armonie și oameni primitori. De la bun început, geografia parcului mă incită, amenajarea e somptuoasă și se parcurge într-un traseu optim de două ore, fără a pune la socoteală pauzele.

Pășim în lumea antică descrisă de Homer,

spațiu împărțit de cele patru fluvii care brăzdează Paradisul pe direcția punctelor cardinale unde, înconjurate de o incintă, se grupează patru grădinițe alegorice.

În versiunea lor bretonă, gasim marul, pomul cunoașterii binelui și răului,

rodiul, arbore al vieții care poartă fructele nemuririi, migdalul, chezaș pentru reînnoirea naturii.

Sunt sigură că ați avut până acum ocazia să vă rătăciți într-un labirint, mai mult sau mai puțin imaginar,

însă eu vă conduc printr-unul alcătuit din patru sute optzeci de specii de camelii care înfloresc pe rând,

tot timpul anului dar, pentru a ne desfăta cu cele mai multe varietăți, e preferabil să alegem luna martie.

Spațiul următor e descris într-un haiku despre bambuși care freamătă în prospețimea zglobie a ploii, cu stropii atingând frunzișul intr-o sonoritate de smarald. Bambușii îmi dau elan, oriunde m-aș afla îmi aleg locul în preajma lor.

Se pare că acest parc e plăsmuit pentru intimitate, inspirație, poezie, îmi spun pășind în grădina secretă desenată după model medieval,

ca un cabinet botanic împrejmuit cu gard viu impenetrabil format din două terase.

Geometria grădinii prevede să respirăm armonia asfințitului într-un adevărat altar vegetal, locul ideal, așa cum se menționează în panoul explicativ, unde ne putem bucura de priveliște sub cerul înserării în mireasma bujorilor.

Din ritmul pitoresc al naturii nu putea lipsi dionisos, zeul viței de vie și al serbărilor.

Nimerim pe domeniul său, anticameră a văii poeților iluminată de magnolii asiatice.

Filosofia acestei grădini dedicate prospețimii zorilor de zi constă în amenajarea celor trei spații poetice complementare.

Primul, o reprezentare miniaturizată a universului cu arbuști, plante și pietre în forme rotunjite,

al doilea un locșor zen lipsit de flori care ar putea distrage gândurile lăsate să-și urmeze netulburat cursul.

Al treilea, grădina de ceai cu un arbore din care se recoltează ceaiul servit o singură zi, în opt aprilie, de aniversarea lui Buddha.

O punte semnifică trecerea din lumea omenească la cea abstractă a naturii în care sublimul are menire purificatoare.

Pe măsură ce ne apropiem de iaz, aerul se schimbă, se încarcă de esențe exotice obișnuite cu blândețea înmiresmată a unui climat tropical.

Facem escală într-o mică Thailandă, pentru o clipă fermecată.

Dau târcoale sihăstriei printr-un deșert presărat de cactuși,

nu prea frecventat de plimbăreți și realizez că fiecare segment de peisaj deține intensitatea unei opere de artă.

Dar să nu zăbovim, că ne apropiem de toamnă, mai precis de spațiul dedicat ei, ideal de contemplat sub brumele limpezi, când arborii desemnați special acestui sector se îmbracă în ținuta galben-arămie.

Spre ieșire, in fața palatului din 1836, a fost amenajată gradina izvorului albastru,

cu vegetație favorabilă visării, adusă din depărtări.

Irișii de Siberia îmi trezesc dorința de a porni la drum, dar alături, grădina reveriilor unei seri de vară mă ține-n loc.

Cum e și firesc, promenada se încheie în grădinița soarelui-apune,

cultivată cu vegetale având inflorescențe din paleta de culori a acestui moment al zilei, trandafiri, rododendroni, azalee.

Poteci înguste șerpuiesc spre orizont, ademenitoare, și tot atâtea căi de urmat.

La bani mărunți

Paris, 2022

Descinse de pe drumul mătăsii, al mirodeniilor și condimentelor, al piraților, al cruciaților și pelerinilor, al curioșilor, al nomazilor de tot felul, al căutătorilor printre care mă rătăcesc și eu, inestimabile monede strălucitoare din aur, expuse generos la Institut du Monde Arabe, îmi poartă gândurile spre Orient.

Ca și oamenii, cu ei și prin ei, în spiritul musulman banii sunt meniți să circule neostenit.

Ei înfiripă relații, stârnesc conversații, pecetluiesc legături comerciale, dau chip oricărui vis.

Nu-i lăsați să stea. Orice ban ținut deoparte poate pricinui opreliști, lipsuri, tăcere, singurătate.

Banul care muncește dă semenilor de lucru, îi adună laolaltă.

Unii pot mai mult, alții mai puțin. În Coran, bogăția e considerată ca o încercare crucială deopotrivă pentru cei care o câștigă și pentru cei care o pierd.

Conform sistemul economic musulman, în fiecare an cei cu dare de mână au datoria să doneze 2,5 la sută din câstigurile lor, de preferință sub formă de proiecte generatoare de locuri de muncă.

Profetul spune: Chiar și când aveți de mâncare, nu vă săturați. Nu vă încredeți în viața ușoară pentru că nu duce nicăieri.

Mai spune că poți împrumuta bani doar dacă ești cu adevărat la strâmtoare, iar cel care dă cu împrumut să nu ceară dobândă, întrucât se consideră întrajutorare.

După Alexandre Dumas, banul e un servitor bun dar un stăpân rău, iar atitudinea musulmanilor față de avere îi dă dreptate. Ca sa aflu mai multe, am privit cu luare-aminte câțeva piese rare încercând să descifrez istorii. Nomadă, am reînchipuit traseele pe care au circulat.

1.Un galben provenit din prima emisiune de monede otomane din aur cu denumirea de sultani, din care se cunosc doar cinci exemplare, aparută pentru prima dată în nomenclatorul puterii oficiale în 1394, când Bayazid I a solicitat să i se confere acest titlu, în mod formal, de către califul abasid refugiat la Cairo.

2.Domnia lui Soliman Magnificul marchează apogeul Imperiului Otoman în termeni militari, economici și artistici. Celebrul corsar Barbarosa face legătura între regența Algerului și Imperiu, alianță reflectată în moneda batută la Alger în 1520.

3.O piesă otomană din 1730 caligrafiată după regulile artei cu numele sultanului Mahmud I.

4.Un dinar din 1266 emis la Alexandria, în Egipt, al căror sultani, tată și fiu, au introdus primul motiv heraldic bătut pe o monedă, în cazul de față o panteră sau leopard, unicul cunoscut.

5.Piesă unică bătută în 1814 cu ocazia vizitei Șahului într-una din cetățile sale de apărare din vestul Iranului, unde există mausolee de personaje sfinte.

6.Emblema imperială a Iranului, un leu ridicând o sabie în fața unui soare strălucitor ornează o monedă rară.

7.Un ashrafi fără dată emis la Mardin înainte de anul 1478, exemplar unic cunoscut. În muzeele din Mardin, cetate fermecată, am văzut multe alte minunății.

8.O emisiune de monedă din 1854 cu bustul oficial al Șahului, în stilul portretelor care apar la curte sub influența picturii europene.

9.Un mithal cu numele Sultanului din Delhi, fără dată, probabil din 1211, din primul stat musulman implantat în 1197 în India. Fapt neobișnuit, Sultanul o numește pe fiica sa urmașa tronului, care va domni patru ani. Vedem o efigie de cavaler trecând spre stânga, rar întâlnită la acea dată pe o monedă musulmană.

10.Un galben din secolul 13 înfățișează un cavaler ridicând o sabie trecând spre stânga, înconjurat de o legendă în nagari, alfabetul care servea la transcrierea mai multor idiomuri indiene.

11.Un mohur cu portretul Împăratului mogul stând așezat pe jos, ținând în mână o cupă.

Se spune ca arabii, mari călători în deșert, aveau un simț neobișnuit al orientării după astre și constelații care se reflectă și în lumea materială în câțiva dinari zodiacali printre care am identificat chivernisita Balanță,

risipitorul Leu,

nepăsătorul Gemeni,

strângătorul Taur,

cumpătatul Săgetător,

cheltuitorul Berbec,

darnicul Pești.

Dar să ne oprim aici și să ridicăm privirea spre cer, mai importantă e visarea.

Oameni și zei

Paris, 2023

Iubitorii de pictură italiană se vor delecta cu expoziția dedicată maestrului venețian Giovanni Bellini și anturajului său artistic la muzeul Jacquemart-André.

20230304_105947

Mi s-a părut exaltantă punerea nespus de armonioasă în dialog a Maestrului cu prestigioșii săi contemporani în tablouri aduse din muzee vestite și secretoase colecții particulare.

20230304_110857

Giovanni se bucura de o ascendență respectabilă ca fiu ilegitim al pictorului venețian Jacopo Bellini, în mare vogă prin 1435, și se formează cu fratele său, Gentile, în atelierul părintesc.

20230304_114640

În adolescență, ca urmare a căsătoriei surorii sale cu pictorul padovan Andrea Mantegna, stilul începe să i se schimbe sub influența celebrului cumnat.

20230304_113345

Secole-n șir, Veneția a fost partenerul comercial privilegiat al Imperiului Roman de Răsărit. Datorită prosperității sale și legăturilor cu Orientul, Serenissima devine unul dintre orașele cele mai cosmopolite ale lumii creștine.

20230304_111954

La începutul secolului 15, amenințarea puterii otomane prinde contur și în 1453, când cade Constantinopolul, mii de refugiați iau drumul Veneției cu toată agoniseala sub formă de manuscrise, icoane și relicve.

20230304_114520

Giovanni, desi interesat și atras de tehnici inovative, nu rămâne indiferent la farmecul arhaismului bizantin.

20230304_110134

Vom vedea cum Madonele sale preiau adeseori gesturile codificate ale icoanelor bizantine, cu misterioase caractere grecești, fundal aurit ori decorațiuni cu mozaic colorat.

20230304_111801

Tot în acea perioadă, datorită poziției sale strategice în circuitul comerțului, la Veneția ajung opere de artă din toate părțile Europei.

20230304_112850

Fără să fi întâlnit niciodată vreun pictor flamand, Bellini va lua cunoștință de tehnici și procedee specifice grație tablourilor cumpărate de venețieni.

20230304_113758

Așa se face că în pânzele sale încep să apară peisaje din Țările de Jos, realiste și poetice deopotrivă.

20230304_114848

Noutatea artei sale îi creează un renume printre credincioșii dornici de a-și constitui o ambianță intimă pentru rugăciune și meditație înconjurați de opere de artă, ale căror personaje se adresează doar lor.

20230304_114329

Legătura între imagine și spectator se intensifică datorită unui studiu aprofundat asupra privirii ca experiență specială de comunicare cu dublu statut, religios și artistic.

20230304_114755

Complicitatea artistică profundă cu un faimos confrate și mare călător, Antonello da Messina, se stabilește de îndată ce sicilianul debarcă la Veneția, atras de pictura lagunară.

20230304_113313

Bellini mărturisește a fi preluat elemente din tehnica lui Antonello, pe care-l consideră un model.

20230304_113012

Cum era și firesc, Maestrul a reprezentat el însuși o sursă de inspirație pentru pictorii din vremea sa, ca în cazul lui Giorgione cu un tablou căruia i s-au atribuit virtuți miraculoase. Pentru mine a fost o premieră absolută să văd într-o expoziție o operă considerată mult timp drept icoană făcătoare de minuni, căreia credincioșii veneau să i se închine și să facă donații la Scuola Grande di San Rocco.

20230304_115451

Din fiecare expoziție rămân cu ceva la care mă gândesc mult timp după aceea. De la Bellini, am rămas cu priveliștea. Arta sa preamărește frumusețea naturală a peisajului din spatele Madonelor, spații care îndeamnă la visare. Cu greu, răpită de acele zări, mă desprindeam de tablouri.

20230304_114231

Putem intui că reprezentarea planului secund nu se mărginește doar la crearea unei scenografii, citim în el gânduri, idei, aspirații. Peisajele nu sunt imaginare, ci reprezintă locurile pe unde a călătorit Maestrul, prin împrejurimile Veneției. Însă, chiar dacă el nu s-a îndepărtat niciodată prea mult de Serenissima, i s-a dus vestea, iar cei mai reputați artiști nu stăteau pe gânduri să străbată Europa ca să-l vadă. Pentru Albrecht Durer, care l-a vizitat în atelier, Bellini e cel mai mare pictor al tuturor timpurilor.

20230304_115403

Giovanni Bellini și ai săi vor rămâne la Paris până în 17 iulie 2023, așa că dați fuga să-i prindeți !

Cherchez la femme

Galatina, 2019

După ce a vizitat mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, notabilul Raimondello Orsini a comandat în 1384 o basilică în stil romano-gotic pentru cetățenii de cult latin care nu vorbeau grecește.

DSCN8980

Soția lui, frumoasa Maria d’Enghien, o mare doamnă din Lecce, contesă apoi prințesă, avea să rămână aici pentru totdeauna într-o ipostază unică în lume.

DSCN9004

Maria s-a hotărât să supravegheze îndeaproape realizarea decorațiunilor interioare și nu știu dacă de la început sau pe parcurs, în mintea ei a încolțit o idee.

DSCN8973

Capela unde venea zilnic să se roage urma să fie decorată cu picturi din viața Maicii Domnului și, în acest spațiu, contesa a insistat ca toate personajele feminine să aibă trăsăturile sale.

DSCN8993

Raimondello o iubea mult și îi accepta toate capriciile, așa că s-a executat, iar ea bine a făcut că și le-a îndeplinit, pentru că ulterior a avut viață grea.

DSCN8985

Raimondello s-a prăpădit la scurt timp după aceea,

DSCN8994

iar ea a trebuit să se căsătorească, mai de voie, mai de nevoie, cu asediatorul său la propriu, prințul Ladislau, devenind astfel, pentru scurt timp și prințesă a unei provincii ungurești.

DSCN9003

Socotită o fire aventuroasă pentru vremea ei, și-a acceptat soarta cu înțelepciune și a văzut partea favorabilă în fiecare răsturnare de situație.

DSCN8977

Așadar, bat la porțile Greciei Salentine ca să o vizitez pe Maria d’Enghien în bazilica Santa Caterina di Alessandria.

DSCN8963

Comuna întemeiată de greci a fost influențată puternic de sclipirile lor spirituale care se răsfrâng asupra unei salbe de treisprezece localități.

DSCN9006

Așezarea a fost întemeiată de colonizatorii bizantini ajunși aici în secolul 6, care au populat integral orașul în secolele 10-11,

DSCN8969

pe baza limbii și culturii grecești, a conexiunilor maritime și comerciale dinspre Răsărit.

DSCN8972

În Evul Mediu era un loc de pelerinaj pentru suferinzi datorită instituțiilor religioase, pline de călugări italo-greci.

DSCN8965

Centrul e mic, doar câteva piațete și străzi în jurul bazilicii,

DSCN8974

dar descopăr cu încântare armonii baroce în blazoane și sculpturi care incită călătorul să tot caute secretoase palate rezidențiale, majoritatea din secolul 17,

DSCN8989

cu elegante balcoane și intrări monumentale.

DSCN8968

Domul, început în secolul 14, a cărei fațadă se distinge prin ținuta nobilă, construită după schema clasică a barocului regional este dedicat Sfinților Petru și Pavel.

DSCN8961

La fiecare 29 iunie li se celebrează sărbătoarea și, pe lângă procesiunile religioase, localnicii reînvie vechile credințe moștenite din antichitatea greacă.

DSCN8990

Prin tot orașul, clădirile cu prestanță conțin lei în blazoane sau ornamentație, întocmai și porticul bazilicii pentru care am venit.

DSCN8966

În preambul vizitez sacristia cu moaștele păstrate în mobilier prețios, apoi claustrul,

DSCN9005

ale cărui fresce datează din secolul 18 și, de aici, trec în interioriul sanctuarului, împărțit în cinci nave separate.

DSCN9001

Amețitoare, de jur împrejur, cele o sută cincizeci de scene pictate în secolul 15, comparabile cu frescele lui Giotto de la Assisi, au o strălucire care a dăinuit intactă.

DSCN8975

Imaginile, pe care nu le-am putut prelua din cauză că fotografierea era interzisă și atent supravegheată,

DSCN8981

se referă la scene din Noul și Vechiul Testament și la scene din viața Sfintei Ecaterina din Alexandria.

DSCN8982

Nu știu dacă să percep în inițiativa sa un semn de trufie, de narcisism, dorința ca profunda ei credință să fie transmisă în viitor în forma multiplicată a atâtor chipuri sau nevoia de a acumula toată bogăția spirituală a personajelor reprezentate.

DSCN8971

În vâltoarea furtunilor prin care a trecut, am înțeles după aceea că a primit sprijinul așteptat.

DSCN8997

Liman

Behramkale, 2018

Am știut că ajung la liman, aici pe țărmul apusean al Turciei,

la ieșirea spre Egee.

Aflasem de acest ținut din lecturi sporadice, nu neapărat dintre acelea care mă îndeamnă să pornesc fără zăbavă la drum.

Cunoscut mai ales sub denumirea istorică Assos, unul dintre cele mai importante porturi ale antichității, imaterial și tihnit,

se află la scurtă distanță de insula Lesbos, a cărei căpetenie se pare că a pus temelia cetății Assos în anul 1000 î.Hr.

Se bănuiește, prin aproximarea unei toponimii similare, că a fost menționată în Iliada, iar amploarea descoperirilor arheologice confirmă ipoteza.

Cu o asemenea recomandare, mă pregătesc de o odisee de trei zile pentru a căuta inspirație, dorințe, cuvinte.

Plaja

Prima dată am descoperit plaja în lumina după-amiezei târzii, cu soarele reflectat în semințele unei rodii.

Seara și dimineața au fost la fel de limpezi și proaspete, ca de început de lume, de planuri și de gânduri. În liniștea desăvârșită, urmăream cu privirea bărcuțele de pescari încremenite în larg.

În răcoarea după-meselor de octombrie pe plajă, încerc să mă înveșmântez cu raze aurii, să le păstrez pentru mai târziu.

Teatrul

Să începem ziua la teatru, în mijlocul unui sit antic de mare amploare,

cu două intrări la distanță de câțiva kilometri, unde încă se desfășurau lucrări arheologice.

Locuit dinainte de anul 1000 î.Hr., primele urme de cultură au fost identificate în secolul 7 î.Hr. meșteșugite sub pecetea grecilor veniți în Asia Mică.

Troas, Assos și Lesbos aveau același guvernator și se bucurau de o mare prosperitate.

Pe lângă elemente de origine greacă, s-au identificat rămășițe ale altor civilizații care au trecut pe aici, lidiene, persane, romane, bizantine, otomane.

Americanii au fost primii care le-au descoperit, în 1881, dar lucrările au stagnat mulți ani și au fost reluate la nivel profesional în 1981, o sută de ani mai târziu, de arheologii turci.

Au fost descoperite serii ceramice cu motive de pești, vechi de două mii trei sute de ani, pentru că dintotdeauna pescuitul și comerțul cu pește sărat au fost activități principale.

În periferie găsim un gymnasium, agora, necropola.

Majoritatea statuetelor din morminte erau figuri de lut din secolele 5 și 4 î.Hr. de muzicieni care cântau la diverse instrumente, liră, citara, tobă, flaut, figurine de dansatori și interpreți.

E reconfortant să aflu presupunerea că locuitorii făceau parte dintr-un cult al zeului Dyonisos.

Obiectele găsite în 1881 au fost împărțite între sultan, două treimi, și americani, o treime, care se află la muzeul de artă din Boston.

Cafeaua

Fiecare zi turcească are micul ei ceremonial legat de cafeaua care-mi place în locuri cât mai populare.

Aici în Assos nu prea am de ales, pentru că toate locațiile sunt turistice.

Însă am apreciat că a fost servită pe o tipsie de Iznik, unde aveam să ajung câteva zile mai târziu ca să admir ceramica inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO.

Templul Atenei

Pornim spre vârful dealului unde se ridică templul Atenei sprijinit pe coloane în stil doric, din 530 î.Hr.

Panta e ușoară, pe lângă tarabe de suveniruri închise în octombrie. Cea mai importantă construcție antică din Assos a dăinuit în Acropolisul conservat desăvârșit,

cu vedere grandioasă asupra mării Egee.

Restaurantul

Dinspre Behramkale spre Küçükkuyu, oraș la marginea căruia se află restaurantul Gulet, trecem prin nemărginite livezi de măslini pe țărmul mării, pe o îngustă șosea pustie.

Eram în plin sezon de recoltă a măslinelor și m-am uitat cum sătenii întindeau prelate și băteau măslinii, cu obișnuința împământenită de când lumea. Măreție și simplitate care se completează în gesturi străvechi.

Apoteotic, încheie seara de toamnă o cină imperială sub razele lunii.

Never Let Me Go

Loches, 2018

O neînsemnată și liniștită așezare a avut șansa de a fi scena unei povești de dragoste cu răsturnări de situații.

La începutul după-mesei, în plină vară, orașul mă întâmpină toropit.

Mă adaptez la ambianță și încep vizita cu o ușoară confuzie donquijotescă.

În centru ginesc mai întâi colegiala Saint-Ours, cu cele două piramide octogonale flancate de câte un turnuleț și o iau drept castel.

Dar nu, pentru că, potrivit urbanismului medieval, castelul e cocoțat pe un delușor și nu se zărește din centru.

Până la el avem de ocolit pe străzi medievale înguste.

Am ales să-l vizitez pentru că aici odihnește una dintre cele mai celebre amante regale, Agnes Sorel,

care s-a stins la numai douăzeci și opt de ani, în plină idilă cu regele Charles VII.

Regele nu voia să se îndepărteze de ea nici măcar o clipă,

recunoscător că l-a scăpat de depresie și datorită inspiratelor ei încurajări în operațiunile de redresare a regatului.

Povestea a durat câțiva ani în ciuda îndârjitelor opreliști ale Curții, până la moartea ei.

Îndurerat, regele i-a construit monumentul funerar în capela castelului, dar călugării, indignați de inițiativa sa, i-au pus în vedere să-l deplaseze din spațiul sacru.

Ok, a spus regele, dar voi transfera și toate donațiile aferente în locul unde voi instala monumentul.

La argumentul financiar, călugării au cedat și astfel locul ei de odihnă a rămas unde și-a dorit suveranul.

Doar că, în 1789, la revoluția franceză, soldații au profanat rămășițele crezând, după magnificența monumentului, că era vorba de o sfântă,

așa că, ulterior, sculpturile au fost refăcute de la zero.

În castel nu s-a păstrat mai nimic,

dar putem admira câteva decorațiuni de valoare cum ar fi tapiseria cu alegoria muzicii,

una dintre preocupările frumoasei favorite.

Grădina de legume și fructe, tot medievală,

câștigătoarea unui premiu de calitate a prezentării, mi-a sugerat câteva aranjamentele fructifere.

Un pic mai departe, donjonul din secolul 11, mărturisitor de istorii,

străjuiește iubirea.

Lungul drum al zilei către noapte

Tanger, 2018

Am visat întotdeauna să ajung la Tanger cu vaporul, ca în The Sheltering Sky, așa că am descins de la Tarifa, după traversarea strâmtorii Gibraltar, într-o amiază înnorată de ianuarie.

Una dintre cele mai reputate intersecții maritime din lume, cel mai mare port de pasageri din Maroc, îl știam din cărți și filme ca pe o destinație preferată de aventurieri, artiști, spioni, așa că m-am simțit câte un pic din toate.

Până în 1956, Tanger a beneficiat de un statut special de oraș internațional, fapt care i-a oferit o mare libertate de acțiune.

Între 1923 și 1956 s-a aflat sub stăpânirea a opt puteri: Franța, Anglia, Italia, Spania, Suedia, Portugalia, Olanda, Maroc.

Comerțul portuar l-a transformat într-un punct de convergență pentru afaceriști și traficanți.

În acest context, plonjez în Après lui, le déluge, cartea lui Paul Bowles, scriitor american care a locuit la Tanger timp de cincizeci și doi de ani.

Personajele lui sunt greu de intersectat, de înțeles, de imaginat, de urmărit, de frecventat. Dyar, un hipster new-yorkez intră într-o perioadă nouă a existenței și totodată, cum zice el însuși cam prețios, într-un teritoriu inexplorat al ființei lui.

Aventura sa marocană începe într-o seară ploioasă de ianuarie cînd debarcă dintr-un cargo pe un chei al portului din Tanger. Urma să se angajeze în agenția de turism a unui compatriot.

Despre Dyar, erou inocent care se pomenește într-un mediu necruțător, autorul face de două ori și fără dubii precizarea că nu e interesat de cărți și că nu știe ce să mai facă de plictiseală, detaliu care, nu întâmplător, vine din partea unui client asiduu al Librairie des Colonnes din Tanger, instituție de un farmec inegalabil de unde am plecat încărcată. Eram curioasă să văd unde va duce indiciul autorului.

Colindând prin Tanger, cu Dyar n-aș fi putut să mă întâlnesc niciodată, pentru că locurile pe unde trece el prin oraș, cu excepția palatului fraților Beydaoui, pentru mine nu prezintă interes. Haideți să ne oprim un pic la reședința lor.

În serile de duminică, frații Beydaoui dădeau recepții în onoarea prietenilor lor musulmani pentru care inexplicabilul comportament al europenilor era un spectacol nesfârșit.

Pe de altă parte, europenii credeau că petrecerea le era dedicată lor și că puținii musulmani erau invitați ca să asigure distracției dozajul convenabil de culoare locală.

O lecție pentru cine vrea să se fofileze în cercuri înalte o acordă Eunice, o damă cu greutate, care se adresează persoanelor demne de interes insinuând că a întâlnit pe cineva din anturajul lor apropiat, greu de verificat, în compania unei celebrități, fapt care flatează orice monden.

În mai puțin de trei zile de la sosire, naivul Dyar e pus în situația să falsifice o rezervare de palace faimos, să facă spionaj pentru ruși, e implicat în trafic de valută și devine consumator de droguri, client de sordide cinematografe interzise și de bordel.

Cine-l influențează ? Oamenii peste măsură de prietenoși pe care-i întâlnește, pripășiți aici, care nu respectă nimic, nu au reguli și nici sentimente.

Un american se hazardează să compare Tanger și New York, care au în comun nemiloasa preocupare pentru bani. La New York avem gangsterii, la Tanger contrabandiștii și traficanții.

Tangerul are propriul guvern care trăiește din corupție, spune un personaj, și toată lumea se alege cu ceva. Însă cel mai mult, din tot ce aflăm de aici, iese în câștig cititorul.

Am privit această carte, pe lângă învățămintele trase și plăcerea acțiunii palpitante, de calitate, ca pe un elogiu al țărmului însorit.

Dacă rămâi întins la soare mai mult timp, spune scriitorul, razele și lumina creează un fel de gol în minte și îți absorb toate gândurile. Grijile ți se evaporă una după alta, ezitările, îndoielile, neplăcerile se dizolvă în cuptorul torid și uiți de toate. Nu te mai neliniștește nimic. E chiar atât de simplu ?

Sincerely Yours

Paris, 2019

Ce s-a ales de perfidul Albion am avut ocazia sa văd cu lux de amănunte la Paris, Hôtel de la Monnaie, într-o expoziție nonconformistă, nonșalantă și picantă.

Când e vorba să pună degetul pe rănile din societatea britanică, pentru francezi nici un efort nu e prea mare.

Așa se face că lui Grayson Perry i s-au pus la dispoziție cele mai de fast încăperi din palatul monetăriei franceze ca să-și verse amarul pe beteșugurile din trufașul regat (dez-)unit.

Hôtel de la Monnaie se află pe cheiurile Senei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, al căror peisaj mă încântă din orice perspectivă l-aș vedea.

De la ferestrele saloanelor unde se desfășoară expoziția mă pot bucura de aceeași vedere ca Francis Ford Coppola, care locuiște sezonier tot pe malul stâng al fluviului, un pic mai spre est, pe cheiul unde a avut atelier Picasso.

Peisajul ,,grège’’ inconfundabil de pe malul Senei, culoarea cotidiană a parizienilor din noiembrie până în martie,

o combinație între ramurile desfrunzite ale platanilor de nuanță bej care mărginesc Sena, cerul și apa în nuanțe diferite de gri, s-a impus de mulți ani în modă și în arhitectura de interior a capitalei.

În această ambianță, nimic mai potrivit decât năzbâtiile british policrome aduse aici din colecții particulare și din muzeele de peste Mânecă.

Autorul se exprimă fără menajamente în inimitabilul său stil anti-establishment pe subiecte politice, sociale, culturale, de artă,

despre tot ce-i bântuie pe englezi, cu seriozitate despre teme lejere și în derâdere despre lucruri grave.

Ca să știm de la început cu cine avem de-a face,

artistul își prezintă rochiile în care frecventează cele mai selecte sindrofii din fandosita Londră,

cu scopul de a atrage atenția asupra abuzurilor și violențelor asupra sexului slab.

Ceramist, tapițer, pictor, grafician, scriitor și realizator de televiziune, autorul își împarte statutul de vedetă media cu soția lui, psiholoagă.

Sunt doar parțial la curent cu istoria recentă a moravurilor britanice și cu dedesubturile lor și n-am înțeles toate poantele,

pentru că multe din ce-i interesează pe ei pentru noi nu există și, mai ales, pentru că expoziția a fost concepută să creeze (sub)înțelesuri pentru publicul francez, amator să filozofeze pe socoteala sistemului british.

Cu greu mi-aș imagina o expoziție similară a unui francez, într-un spațiu la fel de exclusivist, facând haz pe seama alor lui, la Londra.

Încă o dovadă ca umorul britanic depășește prejudecăți, granițe și învinge întoteauna.

Lectură de drum :

Martin Amis, London Fields

Mobilă și durere

Paris, 2021

Regele-Soare obișnuia să-și plimbe cu el toate catrafusele de câte ori se muta de la un castel la altul.

Doar că, la un moment dat, și-a dat seama că încep să-i dispară din lucruri. A bănuit ce se întâmplă și, după investigații, s-a dovedit că unii dintre protejații săi se învățaseră să le împrumute ocazional pentru evenimente regale organizate în reședințele lor și uitau să le mai restituie.

Atunci a luat hotărârea să înființeze un sector de administrare a mobilierului, cu obiecte decorative cu tot, și să numească drept responsabil o persoană de mare încredere care să-i raporteze personal.

A dat dispoziția construirii unui sediu în Place de la Concorde, devenit astăzi Hôtel de la Marine, fost Minister al Marinei timp de două sute douăzeci și șase de ani.

Primul intendent, Monsieur de Fontanieu, a ocupat funcția șaisprezece ani, preluând responsabilități asemănătoare de la tatăl și bunicul său, și ei în slujba instituției regale.

Al doilea și cel din urmă, Thierry de Ville-d’Avray, a reținut mai mult atenția istoriei, deși a ocupat postul doar opt ani înainte de a fi executat de revoluționari în 1792.

Prim valet în camera regelui, Thierry de Ville-d’Avray își cumpără postul de intendent al mobilierului regal de la predecesorul său. Recent înnobilat și apropiat regelui Ludovic 16, nefericitul urmaș al Regelui-Soare, fiecare mișcare îi era pândită și comentată.

Regele sentimental îl păstrează în cercul său apropiat în virtutea faptului că valetul îl servise pe tatăl său și-l cunoștea de când se născuse.

Thierry aspiră la un rang mai înalt, își chivernisește veniturile și, atunci când se ivește ocazia, decide să cumpere onorabila poziție.

Ludovic își dă acordul și iată-l pe destoinicul valet instalându-se într-un palat pe cinste.

Soția lui, care ocupase până atunci titulatura de primă cameristă a Mariei-Antoaneta, își dă demisia ca să-l ajute pe Thierry în ambițioasa întreprindere.

Regele are în el încredere deplină, așa că Thierry nu va sta pe gânduri să îndrepte tot ce scârțâie în administrarea defectuoasa a mobilierului care se degradează pe zi ce trece.

Va avea misiunea sa cumpere, să depoziteze, să întrețină, să repare mobila regală, să comande piese unice, iar colecțiile să fie expuse publicului în saloanele palatului ca să-i impresioneze pe străini.

Programul său managerial începe prin reamenajarea instituției, cu statut de reședință personală, birou, depozit și muzeu. Parcursul oferit de palatul redeschis în 2021, ghidat după toate regulile artei, ne oferă o cronică a vieții sale zilnice.

Urcăm scara intendentului, traversăm un vestibul ca să ajungem în anticamera unde colaboratorii așteaptă să fie introduși în biroul său.

Cabinetul de fizică, etapă obligatorie a procesului de fabricație, îl ține la curent cu toate invențiile.

Dormitorul cu baia,

amenajate în camera fostului intendent, fac trecerea în partea comună a locuinței.

Cu soția nu se întâlnește doar ca să ia masa în sufragerie, ci și, conform uzanțelor mondene, în salonul de companie, unde cei doi soți își petreceau serile ținându-și de urât.

Dormitorul doamnei a fost amenajat un pic mai departe ca să nu fie deranjată de activitățile soțului.

Activități printre care, în treacăt fie spus, se număra și cea desfășurată în cabinetul oglinzilor, indispensabil iatac de întâlniri galante, decorat cu picturi în care duduile sumar îmbrăcate au fost transformate de către Ministerul Marinei în îngerași durdulii, fără să strice oglinzile.

După ce ieșea revigorat din iatac, intendentul putea trece direct în cabinetul aurit, spațiul oficial de primire al oaspeților de seamă.

Întreprinzător, celelalte odăi le-a organizat ca pe un muzeu de arte decorative, deschis publicului o dată pe lună, cel dintâi din Europa de acest profil, expunând chiar și bijuteriile coroanei care, direct din vitrine, urmau să fie furate de revoluționari în 1789.

Toate aceste inițiative adăugate noului său statut suplimentar obținut după revoluție, de primar al orașului Versailles, primul post de acest fel creat după căderea monarhiei, atrag invidia anturajului.

Ca urmare, i se inventează niște acuzații fantasmagorice care-l trimit în 1792 pe eșafod, după ce instituția trecuse deja în proprietatea statului. Cum au ajuns marinarii în această clădire ?

Tot prin intermediul său deoarece, ca să rămână în familie, îi propusese unui văr apropiat, secretar de stat la Ministerul Marinei, să închirieze jumătate din palat. Dar, în momentul când se va înfăptui acest proiect, el nu va mai fi acolo.

So Happy Together

Samos, 2018

Despre căsătorie, francezii spun că seamănă cu o cetate asediată, cei care sunt înăuntru vor să iasă, iar cei care sunt pe dinafară vor să intre. Hera (Junona la romani), zeița căsătoriei, consoarta mărețului și infidelului Zeus, ar fi oare de acord?

Să pătrundem în Heraionul din insula ei natală, cel mai vechi dintre templele grecești cunoscute, și să căutam răspunsuri în jurul pietrelor, al firelor de iarbă, al mărăcinilor, al soarelui, printre cele câteva ruine identificabile.

20170620_143215

Cu atât mai bine dacă ne aflam într-o companie de calitate, doar nu întâmplător Hera mai guvernează și partenariate, asocieri, relații și diplomație.

Ca în majoritatea siturilor arheologice grecești, la fața locului n-au mai rămas prea multe de văzut, însă deșertăciunea peisajului atât de caracteristic insular, delăsarea moleșită, lenea metafizică pe mine mă înviorează în ciuda celor 32 de grade.

20170620_142609

Legendele spun că aici, pe țărmul sudic al insulei expus plenitudinii egeene, ar fi locul ei de baștină pe care s-au succedat în timp mai multe sancturare.

20170620_143530

Socotită zeița protectoare a insulei, reputată în a le avea în grijă pe femeile măritate, în calitatea ei de soție a stăpânului de pe Olimp, era sărbătorită anual prin festivități populare.

20170620_142758

Blocuri de marmură delimitează pe pământ un dreptunghi gigantic. Presupun că acel spațiu reprezintă tot ce a mai rămas din perimetrul sacru care datează din secolul 7 î.Hr., pe bazele căruia au fost edificate următoarele.

Cel mai recent, ridicat de Polycrate în secolul 6, le-a depășit cu mult pe cele dinainte prin amploarea sa, o sută opt metri lungime pe cinzeci și cinci lățime, de două ori mai mare decât Parthenonul.

20170620_143322

Înconjurat de trei rânduri de coloane, cu totul o sută cinzeci și cinci, din care doar una singură a rezistat, adăpostea în centru o statuie a zeiței, azi la Luvru.

20170620_142835

Ordinul Ionian, născut simultan în Samos și la Efes, a atins aici apogeul. Construcția primului templu s-a prelungit cu patru secole, până în secolul 3 î.Hr., dar edificiul n-a mai apucat să beneficieze și de un acoperiș.

20170620_142419

Într-o margine a sitului, stau de veghe două korai (tinere demoazele reprezentate în picioare) care, între timp, și-au pierdut capul, cu menirea de a întâmpina pelerinii pe calea sacră dintre sanctuar și antica cetate a Samosului.

Se spune că zeița noastră s-a întrupat din rădăcinile unui arbust de mielărea, care crește spontan în vecinătatea apei și are o florescență mov, element major în credințele populare grecești.

În fiecare an, o statuetă a Herei meșteșugită din lemnul acestui arbust era scufundată într-un pârâiaș sacru de lângă templu pentru ca zeița să-și recapete virginitatea, operațiune care-i garanta puterile magice și, indirect, prosperitatea templului.

20170620_143030

În plus, tijele de mielărea mai erau cunoscute pentru suplețea și trăinicia lor. Imposibil de tăiat sau desfăcut, atunci când o persoană era prinsă în acea încrengătură, acolo rămânea. Un fel de mreje numai bune pentru bărbați, ar zice Hera.

20170620_162432

La mulți ani tuturor în compania dorită !