Saint-Antonin-Noble-Val, 2021
Trecem podul cu trei arcuri peste râul Aveyron, care duce în orașul medieval cu ulițe întortocheate și pitorești,
cu vechi locuințe istorice de stiluri și epoci diferite unde nu pare să locuiască nimeni în afară de turiști, ca un mic muzeu în aer liber.
Din vechea așezare gallo-romană i-a rămas doar numele care înseamnă țărm nobil.
Aici a tras la mal, într-o buna zi, Antonin, sfântul care a creștinat regiunea occitană.
Rămășițele sale, după ce fusese martirizat într-o localitate de pe un afluent al râului Aveyron,
au fost așezate de îngeri într-o bărcuță și lăsate să plutească pe râu, purtate de valuri și călăuzite ușurel de aripile unor vulturi, și ei în voia vânturilor.
Capela ce-i era dedicată nu se mai păstrează, fiind distrusă de enoriașii protestanți în secolul 16.
Alături de actuala biserică se ridică fosta mănăstire de călugări genovefani, care, spre surprinderea mea, nu sunt fanii Sfintei Genoveva, ci ai Sfântului Augustin, preschimbată la revoluția franceză în primărie.
Numele reflectă poziționarea sediului central al ordinului, instalat în apropierea mănăstirii Sf.Genoveva la Paris, în cartierul universitar. De aici, și preferința lor pentru preocupări intelectuale.
În Evul Mediu, ca punct de trecere a râului și ca traseu comercial, așezarea asigura un nivel de trai onorabil, după cum ne dăm seama din arhitectura locuințelor.
Burgul era frecventat de negustori de pânzeturi, blănuri și piei care s-au și instalat în nobilele palate din secolele 13-14-15, pe unele le vedem încă, frumos renovate.
Din cauza inundațiilor din vremurile trecute, casele s-au construit unele peste altele, așa că, pe aceeași stradă, trecem brusc din secolul 12 direct în secolul 18.
Pe ulița nobilă, remarc cazarma englezilor, admir casa regelui, construită pe arcade, lângă fosta primărie din secolul 12, a cărei fațadă e sprijinită pe trei arcade, cea de a patra susținând turnul.
La etajul unu, iese în evidență delicatețea coloanelor sculptate, reprezentându-i pe Adam și Eva
și pe regele Solomon.
Construită în 1125 pentru un burghez înnobilat, clădirea e unul din cele mai vechi imobile de arhitectură civilă în Franța, întrebuințată în secolul 14 în calitate de rezidență a consulilor straini.
Turnulețul a fost adăugat de arhitectul Viollet-le-Duc care a restaurat-o în secolul 19.
În aceeași piață, locuințele notabili și oameni instariti din sec 12-14.
S-au păstrat, pe strada Pielăriei, vechile case ale celor din branșă, pielari și vopsitori, profesia principală a localnicilor.
Una din străduțe e mărginită de un mic canal săpat în Evul Mediu, azi secat, cu rolul de a asigura scurgerea deșeurilor reziduale și de a alimenta vopsitoriile.
În fața halei cu stâlpi solizi, și acum, ca și odinioară, locul predilect de întâlnire al satului, se adună o mulțime de lume, majoritatea turiști,
atrași de reputația așezării, printre cele mai frumoase din Franța.
Dintre fiii ajunși departe ai urbei, Vicontele de St-Antonin, Ramon Jordan, născut în 1150, se număra printre cei mai talentați trubaduri ai țării și, grație acestei mediatizări timpurii, călătorii n-au lipstit niciodată.
ore de drum 