Maya mon amour

Mexic, 2019

În toate călătoriile, iau cu mine cărți

ale căror povești se petrec în spațiul străbătut, ca să alunec cu totul în decorul sonor și olfactiv despre care citesc.

Așa ar fi trebuit să se întâmple, în Mexic, cu 2666, dacă n-aș fi pornit în direcția opusă.

În ciuda acestei erori de strategie, întrucât cartea nu avea ce să caute la sud de Ciudad de Mexico, m-am lăsat în voia misterioasei lecturi care s-a dovedit cea mai potrivită cu traseul inițiatic care mă aștepta,

astfel că, la aterizarea în Tuzla Gutierrez,

am plonjat pe nepregătite în străfundurile realismului magic.

Regiunea maya începe acolo unde trupul Mexicului se îngustează brusc, între Golful Mexic și Pacificul de Sud,

și se întinde spre est până la marea Caraibelor, Guatemala și Belize. Subțirimea acelei bretele nu lasă nimic rău să se strecoare spre zona maya.

Am trecut, timp de treisprezece zile, prin centre urbane, provincie, comunități sătești,

am văzut temple, piramide, structuri religioase și ceremoniale, muzee,

stăruind pe rămășițele vechilor așezări din Chiapas, de pe Ruta Puuc și Rio Bec, cu pași mici și destul de șovăitori.

1.Chiapas

Tonina a fost prima cetate unde am învățat cum să înfrunt treptele unei piramide fără să cer ajutorul zeilor.

A urmat Palenque,

unde jungla m-a prevenit, din întuneric, pe terasa unde luam cina, că farmecul ei e neasemuit.

2.Ruta Puuc se întinde pe o distanță de 120 de kilometri

spre Chichen Itza, Ek Balam, Uxmal, Kabah, Labna, Coba. De la o cetate la alta, am ascultat povești despre șamani,

iguane

și planete.

Puuc este numele maya al reliefului ușor delurit care a influențat stilul arhitectural din regiune.

Fațadele edificiilor prezintă o decorațiune dispusă orizontal, cu modele sofisticate de o simetrie perfectă.

Piatra era taiată dinainte, asamblată ca mozaicul, apoi acoperită de un strat fin de stucatură și zugravită în tonalități vioaie. La muzeul din Merida se află tot ce s-a adunat de pe șantierele arheologice.

Aici ploaia a fost dintotdeauna un eveniment rar.

Fiecare cetate dispunea de rezervoare în care locuitorii adunau cu sârguință apa, vegheați de Chaak, zeul ploii,

slăvit sub numeroasele sale chipuri.

3.Rio Bec este un circuit de 270 de kilometri

pe care descopăr situri de o însingurare exaltantă, – Becan, Kohunlich – abia ieșite din anonimat,

ale cărui pustietăți le-am sfidat minunându-mă de aparițiile presupuse ale lui „salvaje”

sau fugărind o biată vulpe printre ruine. Cel mai bine se parcurge stabilind punctul de plecare la Chetumal, apoi traversând mici sate maya tradiționale.

În această zonă s-au dezvoltat peste treizeci de cetăți în perioada anilor 500-900,

cu o estetică arhitecturală caracterizată de construcții cu o siluetă înălțată și cu ornamente de măști zoomorfe.

Doar puțini turiști își asumă un ocol considerabil spre aceste zone arheologice izolate.

4.Riviera maya cu rezervația naturală Sian Ka’an,

Tulum și Cancun, unde marginile timpului se topesc treptat, înghițite de junglă,

iar Venus e cea mai strălucitoare stea.

48 de gânduri despre „Maya mon amour”

  1. Foarte frumoase și fotografiile și legenda care le însoțește, dar mie mi-a rămas gândul la burtica gălbuie a păsării. Cum de-ai reușit s-o fotografiezi așa… up close and personal, nu știu. Ai sămânță de paparazzo în tine. 🙂

    Apreciat de 5 persoane

  2. Ce călătorie, dar mai presus de toate ce scriere, îmi place foarte mult scrisul tău, bineînțeles că este tradus de google dar în ciuda a tot ce apreciez scrierea ta.
    În aceste vremuri tulburi, această călătorie este bună și oferă o bucată de ferestre noi, orizonturi noi pe care, din partea mea, nu am avut niciodată șansa să le vizitez.
    Se pare că urcarea acestor trepte este un adevărat test fizic, un prieten care plecase în Mexic mi-a adus înapoi amintirea arzătoare …
    O zi plăcută și vă mulțumesc foarte mult
    Corinne

    Apreciat de 4 persoane

    1. Un Vrai Merci, Corinne, pour ton message tellement généreux. Je dois t’avouer que je trouve mon inspiration la plus enrichissante dans la culture française, par mes études. Ce blog est le résultat des lectures et des voyages par le trûchement des sources françaises. Je prépare chaque voyage en lisant tout ce que je trouve dans des librairies parisiennes comme L’Arbre du Voyageur ou La Compagnie ou rue Sainte-Anne dans la Librairie des Voyages. Je crois que la réussite d’un voyage consiste dans sa préparation. Concernant la difficile montée des pyramides, oui, c’est en quelque sorte un acte de surpasse de soi-même ou d’initiation. Merci infiniment, je lis aussi avec grand plaisir tes voyages dans l’esprit.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Tu es adorable !!
        et je note que tu prépares grandement tes voyages de manière si singulière et spéciale, „à la française” 😉
        Je suis allée voir ton blog et j’ai découvert tes nombreuses destinations, quel bonheur, voyager est un des plus sûr et plus beau moyen de remplir sa vie…
        je t’embrasse fort
        Corinne

        Apreciat de 2 persoane

  3. Cred ca, in ragazurile dintre calatorii, in seri ploioase, ti-ar placea si cartile mele. Am aventuri istorice si Young Adult. Prin unele locuri descrise de mine, poate ai fost. Dupa alte carti, poate ti-ar veni inspiratie pentru noi calatorii. Pribegii marilor ar fi cea mai potrivita, pentru inceput…

    Apreciat de 4 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: