Luxor, 2018
Culorile de o limpezime cinematografică, pe țărmul Nilului, servesc de cadru muzeului de arheologie din Luxor.
Spațiu care s-a dovedit cel mai liniștit loc pe parcursul celor trei zile pe care le-am petrecut în vechea capitală a Egiptului.
Pare greu să te simți în siguranță în cetatea atât de greu încercată.
În interiorul amenajat contemporan nu mai era nici un alt turist sau vizitator
și n-a fost greu să mă las copleșită de o bruscă singurătate,
ca și cum însingurarea faraonilor m-ar fi molipsit,
neutralizând grația exponatelor.
Faraonii erau oameni singuri.
Ca să aibă o domnie netulburată, ei știau că trebuie să respecte niște reguli stricte:
să nu aibă încredere decât în ei înșiși,
să nu conteze pe ajutorul nimănui pentru că, la nevoie, prietenii se evaporă,
să nu le permită subalternilor să intre în intimitatea lor. Mă urmărește privirea hipnotică a unor statui fixate pe transmiterea unui mesaj spre viitor.
Dar și a celor genuine care îți topesc gândurile.
Teba s-a dezvoltat în jurul adorației zeului Amon-Ra și a atins punctul culminant în mileniul I (î.Hr).
De ambele părți ale Nilului, cetatea vibrează pentru importantul zeu dinastic. După dinastia Ramses, a urmat o perioadă de mare instabilitate politică.
Preoții lui Amon exercită o contraputere în tot sudul Egiptului, utilizând oracolele pentru a-și impune propriile decizii politice.
Amon-Ra e un zeu misterios, nu i se cunoaște nici forma, nici numele. E un zeu întrupat în urma unui curent de idei care circulă între diversele mitologii și culte.
Templul lui Amon-Ra, regele zeilor, este centrul celui mai mare imperiu din lume până la acea dată.
Teba devine sediul unui rege de esență cosmică, e centrul lumii cunoscute.
Regiunea tebană adăpostea cele mai mari și mai importante morminte și temple din Egipt.
Între pereții templului, o societate întreagă se organizează în cultul atotputernicului zeu, cu preoți, administratori, adoratoare, servitori.
S-au păstrat dovezi ale acestor destine prin mobilier, sarcofage, papirusuri.
Despre multe, am aflat din lecturi ulterioare călătoriei în Egipt.
Pentru că zeii umblau pe pământ, aveau nevoie de un adăpost.
Li s-au construit temple. Faraonul le oferă locuință, ofrande, bogății, pentru ca, în schimb, ei să îmbogățească Egiptul.
Preoții care aveau în grijă templele nu erau credincioși și nu se închinau zeilor,
erau doar administratori și specialiști în diverse domenii de utilitate publică,
în hieroglife, în medicină, erau de profesie măcelari, brutari, croitori pentru că templele funcționau pe o sumedenie de secțiuni.
Templele nu erau doar sanctuare, ci depozite și magazii de stocaj, ateliere, staule, cotețe, abatoare, săli de tratament. Regele urmărea direct echitatea distribuției produselor în regiune.
În paralel cu această activitate fremătătoare, faraonul concepea decrete administrative și religioase, vizita șantierele templelor în construcție, inspecta mine și drumurile din deșert.
Imediat după faraon, judecătorii erau o categorie care se bucura de o poziție privilegiată.
Aveau în grijă atât dosare umane cât și divine, unii fiind numiți chiar într-un post invidiat, de ,,șef al secretelor”.
Toți demnitarii trebuiau să îndeplinească, la un moment dar, o etapă de serviciu religios, cum ar fi serviciul militar acum. Își alegeau posturi modeste, preferat fiind cel de paznic de noapte.
Nu se sinchiseau de rangul profan și alegeau posturi umile. Urmau un fel de școală unde li se serveau lecții de umilință.
Îi învățaseră zeii că trebuiau să treacă și prin astfel de etape, pentru că, la un moment dat, viața te obligă să traversezi asemenea situații. E mai bine să te arăți cooperant decât să fii luat pe nepusă-masă. Luxorul te învață această lecție.
ore de drum 