Între mare și cer

Livorno, 2017

Am nimerit două zile geroase, cu temperaturi de minus câteva grade, care m-au împiedicat să fac câte poze mi-aș fi dorit.

Am vrut neapărat să ajung aici după o lectură pe care v-o recomand la sfârșit. Și pentru că îmi plac porturile. La 1500, Livorno era cel mai internațional oraș din Italia, datorită puternicei comunități evreiești, punctul de intersecție al askenazilor și sefarazilor.

Relațiile dintre aceste două ramuri ebraice sunt cât se poate de neprevăzute. Cunosc evrei din ambele comunități care m-au cucerit cu poveștile lor despre călătorii și porturi.

Comerțul livornez i-a atras pe englezi și scandinavi, astfel că mulți nordici și-au întemeiat afaceri și familii aici. Armenii au avut și ei o contribuție majoră, în calitate de importatori, în premieră, ai cafelei și creatori ai cafenelelor în conceptul de azi.

Sinagoga din centru e impunătoare, reconstruită din temelii după război, ca semn peren al puterii pe care o aveau evreii în secolele 15-17.

Printre cel mai faimoși livornezi e pictorul Modigliani care, în tinerețe, a ales exilul parizian, ca mai toți pictorii la început de secol 20. Casa lui natală este pe via Roma 38.

Lângă port poți vedea fortăreața Vecchia și Nuova, unde începe cartierul Venezia Nuova, construit în 1629 de puternicii Medicis. Printre toate aceste canale și podețe reușeau să se strecoare vapoarele din port până la depozite. Casele aveau ieșirea direct pe apă.

Am vizitat pe îndelete Villa Mimbelli, construită în 1865 pentru un negustor înstărit, înconjurată de un parc în stil englezesc, cu arbori de esență exotică. Acum sălile găzduiesc tablouri de pictori livornezi și toscani, dar decorațiunea este de palat, nu de muzeu.

Faleza e amenajată vintage încă din 1835. Pavament geometric, cu belvedere amplă, dispusă pe un mic promontoriu, cu balustradă de mici coloane din anii 1920. De aici, poți admira un apus fără opreliști. Hotelul cel mai nobil al orașului, un palat, se află tot aici.

Te aștepți să vezi aristocrația în vilegiatură. Mai departe e academia navală italiană, un ansamblu de clădiri inaugurat în 1881, cea mai importantă din Italia. Promenada pare nesfârșită, ca marea.

Fortăreața veche este o citadelă cu două bastioane între mare și oraș. Bazinul naval era prevăzut să primească nave de război. Acum, în apropiere se află gara maritimă, de unde poți lua vaporul spre Corsica și Sardinia.

Portul turistic pentru mici ambarcațiuni a fost construit tot de familia de Medicis, iar acum deservește curse locale spre insulele arhipelagului toscan. Portul industrial e mult mai departe de centru. Tot în acea zonă, se află vechi depozite portuare, magazii, pescării.

Pe via Grande se structurează axa comercială cu magazine&cafenele, iar pe via Madonna principalele biserici, mărturie a destinului cosmopolit al urbei: biserica grecillor uniți, a francezilor, a portughezilor, a corsicanilor, a comunității olandeze-germane și cea armenească. Stiluri diferite, ornamentații diverse, concepte de gândire specifice.

Piazza Republica e vastă, inundată de lumină și, pornind de aici, merg de-a lungul a Fosso reale ca să ajung în Mercato Centrale, piața agro-alimentară, adevărat monument istoric, o clădire din 1894 cu ferestre imense și luminarii. Am intrat ca să privesc produsele regionale și să mă bucur de atmosfera exuberantă și dezinhibată a precupeților care-și laudă marfa, vorbesc de la distanță mare unii cu alții, glumesc, cântă.

Ca principală specialitate culinară, recomand Cacciucco, o supă de pește consistentă, asezonată cu usturoi și suc de roșii proaspăt. Iar ca desert, nu ratați Zuppa inglese !

Lectură de drum:

Andrei Cornea, Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia