Dans, dans, dans

Serengeti, 2018

De la Ngorongoro la Serengeti parcurgi o distanță de numai câteva ore cu mașina, dar nu-ți dai seama cum trece timpul, mai ales când fiecare întâlnire e cu desăvârșire nouă. Peisajul se schimbă mereu, cu elemente naturale și oameni. Suntem în grija lui Jackson, șoferul și ghidul nostru de la agenția EasyTravel Tanzania, în același jeep pe care l-am închiriat pentru a vizita trei rezervații naturale (vezi postările Ngorongoro și Safari)

Una dintre cele mai placute surprize a survenit imediat după trecerea de poarta oficială a rezervației Serengeti.

Dinspre orizont, am zărit apropiindu-se o procesiune de elefanți.

Priveliștea era învăluită într-o lumină strălucitoare, nuanțată de nori de praf. În frunte mergea decana de vârstă, o doamnă cu riduri adânci, venerabile.

Echivalentul în etatea umană ar fi fost de optzeci de ani. Puii se aflau în mijlocul grupului, cât mai apărați.

Am oprit mașina și i-am așteptat. Veniseră să se adape într-un heleșteu aproape de șosea.

Ritmul lor de mers era susținut, aproape grăbit, majestuos în virtutea faptului că știau exact unde voiau să ajungă.

Pașii lor făceau dovada unei determinări certe. Privindu-i, te simțeai sigur de tine.

A fost una dintre cele mai puternice scene pe care le-am văzut în acea săptămână de safari. Dinamismul și coordonarea de o perfecțiune teatrală a marșului lor m-au hipnotizat.

Din mișcarea de o ritmicitate greoaie mai emana și precizia inteligentă a punerii în aplicare a unui plan. Nu se aflau întâmplător pe acel drum. Veniseră la o întâlnire predestinată.