Sanctuarul Madonna delle Grazie, 2019
Seară de iulie la asfințit.
Împrejurimile sunt foarte pitorești, pentru că este o zonă agricolă protejată.
Vara în Lombardia are o exuberanță moderată, echilibrată, calmă, liniștitoare.
Cătunul unde se află acest sanctuar se cheamă chiar Grazie,
în numele oamenilor care s-au întors aici din recunoștință pentru miracolele înfăptuite.
Coloane și portice în mijlocul unei piețe spațioase.
În parcare se opresc pe rând mașini din care observ oameni care coboară, mulți având câte un beteșug.
Măsor speranțele care i-au adus până aici.
Simt, încă de afară, vibrația încrederii.
În interior, culori vii, statuete încremenite în mișcare, credință în minuni.
Sanctuarul datează din anii 1650,
când facea parte dintr-o mănăstire franciscană.
Biserica e formată dintr-o singură navă, dreptunghiulară.
Personajele expresive instalate la înălțime sunt sculpate cu maiestrie în lemn.
Scenele din viața Mântuitorului și ale Maicii Domnului par scenete
dintr-o reprezentație teatrală barocă,
nimic nu-ți spune că ar fi religioase.
Am poposit la un b&b
cu vedere la câmpia din jur și la sanctuar.
Am petrecut întreaga seară, într-o neobișnuită inspirație, cu blogul.
ore de drum 