Etichetă: Ubeda

Ubeda, 2017

Am ajuns în acest oraș sudic spaniol primăvara, când pomilor abia ce le dădeau frunzele și aerul se colora seara cu rozul apusurilor andaluze.

Celebru încă din timpul stăpânirii arabe, a fost dintotdeauna un centru urban reputat. Însuși numele îi reflectă o bogată tradiție în sfera artizanatului. Ubedies însemna carpete/covorașe țesute și brodate manual.

Orașul, integral înscris în patrimoniul UNESCO, datorită centrului său monumental, este printre cele mai vizitate din Spania. Bogăția zonei se reflactă în atracțiile arhitectural-decorative și în urbanistică medievală impecabil întreținută.

Construirea acestor edificii somptuoase a fost comandată de nobilimea care s-a instalat treptat aici și a funcționat ca un magnet pentru oamenii bogați doritori să fie în preajma unor notabilități cu funcții inalte. Oamenii înstăriți din regiune care își alegeau să locuiască în Ubeda își puneau la vedere posibilitățile materiale, construind case opulente, ca să impresioneze.

Tot aici se înființase un centru episcopal cu greutate, prin urmare nou-veniții se foloseau de poziția sus-pusă a bisericii care constitua un mijloc de ascensiune socială. Acum cinci secole, Ubeda era centrul economic, politic, cultural din această parte a Europei, iar călătorii care ajungeau aici se mândreau. Este orașul natal al romancierului Antonio Munoz Molina.

Întregul oraș se poate parcurge pe jos, așadar te sfătuiesc să parchezi mașina în afara zonei centrale.

Recomand un sejur de minimum 24 de ore, ca sa poți face o plimbare prin oraș după lăsarea întunericului și să iei cina într-o tavernă locală. La căderea nopții, orașul are un farmec neasemuit, toate clădirile construite cu piatră aurie din centru strălucesc luminate foarte elaborat.

Am pornit dimineața devreme prin centru și, toate obiectivele turistice fiind încă închise, am început vizita cu Palatul decanului Ortega care, în calitate de hotel, se poate vizita la orice oră. Construit tot în stil renaștere, cu un elegant patio, pune la dispoziția turiștilor spații istorice. Din 1930, clădirea aparține unei rețele hoteliere a statului spaniol numită Paradores, prezentă în toate marile orașe și în orice loc istoric, de fapt. În apropiere, biserica Santa Maria de Alcazares, din secolul 13, construită într-o fuziune de stiluri, cu elemente care s-au adaugat între secolele14-19, pe ruinele unei foste moschei, este emblema orașului.

Strălucirea stilului renascentist am admirat-o în piața Vazquez de Molina și capela San salvador. Piața Vazquez se distinge prin armonia sa, și cred că este una dintre cele mai frumoase amenajări urbane din epoca Renașterii. Pe marginea pieței, fosta închisoare a episcopului, apoi fost depozit de grâne, este azi post de poliție, iar palatul unui marchiz este mănăstire.

Palatul care i-a dat numele Vazquez de Molina datează din secolul 16, și a fost construit la inițiativa unui înalt demnitar. După aceea a fost transformat în mănăstire, apoi în închisoare. Acum funcționează ca primărie și se mai numește Palatul Lanțurilor, pentru că acest element decarativ îi ornamentează fațada.

Capela San Salvador ilustrează arta religioasă andaluză și ai impresia că plonjezi direct în anii 1550. Destinată a fi panteonul unei familii înstărite, proprietarii au comandat pe fațadă motive asemănătoare ce decorează porticul catedralei din Granada. Sacristia prezintă o artitectură uimitoare, cu decorațiile de inspirație italiană.

M-a surprins lipsa decorațiunilor de natură religioasă. Proprietarul a optat pentru figuri de atlanți, cariatide, sibile, foarte rare într-o biserică, precum și capete sculptate reprezentând stări sufletești. Destul de îndrăzneț pentru Evul Mediu !