Normand

Harcourt, 2016

Aliénor d’Aquitaine a trecut pe aici. Și fiul ei, Richard Inimă de Leu.  Ținutul te vrăjeste. La fel ca toată regiunea Normadia, calmă, liniștită, cu mici cătune care au povestea lor adâncită în istorie. Drumuri de țară neumblate desenate pe văile râurilor pline de verdeață, păduri, vegetație bogată și îngrijită ambiental. Natura este generoasă. Aceste pământuri, disputate de secole întregi, au fost împărțite în vechime de vikingi, între ei și aliații lor.

20160818_162450

Cel mai bine ar fi să ieși de pe autostrăzi și să o iei la întâmplare pe drumuri înguste, dar excelent întreținute. Mergi unde te duce drumul și vei avea surprize dintre cele minunate. Așa am ajuns la Harcourt.

20160818_163142.jpg

Centrul minuscul are o biserică din secolul 13, cu un turn clopotniță pătrat, cu zidurile înnegrite de timp.  Interiorul contrastează prin strălucire.

20160818_163556.jpg

Castelul familiei Harcourt și parcul său de o sută de hectare reprezintă punctul major de agrement pentru întreg ținutul, iar în sezonul vacanței de vară, pentru turiștii de prin Germania, Olanda și Anglia.

20160818_162851.jpg

Întemeiat în secolul 12 de Robert II de Harcourt, camaradul de arme al lui Richard Inimă de Leu, construcția intimidează prin apectul său milităros și auster. Abia în secolul 17, prințesa de Lorraine l-a transformat în locuință, cu toate utilitățile necesare.

20160818_162931

Și azi, castelul are alura unei cetăți impozante, fiindcă își păstrează incinta fortificată de la origini, cu o alee de promenadă care-l înconjoară. Poți pătrunde pe o intrare de lângă donjon prevăzută cu un podeț, pe deasupra șanțului de apărare. Curtea de onoare a fost amenajată ca o adevărată gradină botanică formată din peste patru sute de specii de arbori aduși din lumea largă, printre care cedri de Liban de peste o sută de ani, cu potecile corespunzător semnalizate și indicații despre tot ce vezi.

20160818_162542

O plimbare istorică prin sat îți dezvăluie și alte atracții, cum ar fi cele gastronomice. Vă recomand produse regionale care au la bază merele: jeleuri, cidru, calvados.

 

16 dintr-o expoziție

Paris, 2019

Din cele douăzeci și șapte de mii de tablouri aflate în colecția muzeului Pușkin, la Moscova, două sute au ajuns la Fundatia Custodia din Paris (rue de Lille, 121), până în 12 mai 2019. Niciodată până acum n-a mai călătorit în Occident un număr atât de mare de lucrări aparținând muzeului rus.

M-am delectat cu această expoziție și am ales câteva compoziții rare de grafică, acuarelă și pictură semnate de mari maeștri, cele care mi-au plăcut cel mai mult. Vi le prezint și vouă, cu mica lor poveste.

Ați întâlnit vreodată o sibilă ?

IMG_2948

Nu v-ar strica, pentru că sibila are darul profeției. Dar, vă previn, nu-i ușor să-i descâlcești vorbele. Cea de aici are o vârstă venerabilă, e din secolul 15 și e solitară. De obicei, ele se prezentau într-un grup de douăsprezece, nu întâmplător în perfectă simetrie cu cei doisprezece apostoli. Aceste personaje, precum și oracolele din cărțile sibilinice, au fost integrate în iconografia creștină.

Atracția Orientului se înfiripă în arta occidentală prin anii 1400.

IMG_2949

Un bărbat cu turban, probabil un meșteșugar, artizan sau esoterist, desenat de Schongauer, în Alsacia, este un personaj misterios.

Dintr-o fermă atribuită lui Bloemaert, de la sfârșitul anilor 1500, emană o melancolie parfumată cu rafinament.

IMG_2956

Subiectul, ferma în stare precară și cei doi păstori pe marginea drumului, e de o banalitate contradictorie. Detaliile, nu. Fiecare element are, separat, o forță care susține filosofia compoziției.

Pieter de Molijin din Harlem, unul dintre reputații peisagiști olendezi din secolul 17, este maestrul vântului și al ploii, specifice acestui ținut.

IMG_2954

Artistul se concentrează asupra efectelor atmosferice, astfel încât cerul este personajul principal. Furtuna, cu ploaia căzând în rafale pe diagonală, te integrează în vârtejul lor.

Este aici și Avercamp, marele maestru al peisajelor de iarnă.

IMG_2957

Un vapor încărcat de furaje lângă Ouderkerk. Câmpia neerlandeză fără sfârșit. Oglinda apei, bruma din aer. Când natura îți pune la dispoziție atâta poezie, totul pare simplu.

Olanda era vestită încă din anii 1600 pentru kermesele și moravurile lejere.

IMG_2951

De la Adriaen van Ostade primim un desen-acuarelă compus cu finețe și umor. O scenă din viața cotidiană a unei ferme din Țările de Jos. Am remarcat atenția acordată detaliilor scenografice de costumație.

Întoarcerea din Egipt, de Rubens.

IMG_2952

O raritate și o capodoperă din 1614. Sfinta Familie este înfățișată într-un desen executat cu linii rapide, parcă schițat în viteză, respirând cu sufletul la gură nerăbdarea întoarcerii acasă. De fapt, autorul ne povestește un episod autobiografic. Rubens a trebuit să părăsească Flandra cu toată familia ca să scape de persecuția protestanților.

Un peisaj imaginar de Allaert van Everdingen.

IMG_2953

Suntem invitați să admirăm o fortăreață părăsită pe malul unui râu pe care plutesc diverse ambarcațiuni, în acord cu silueta unor turle de biserici și mori de vânt. Se pare că artistul s-a aflat toată viața în căutarea peisajului ideal. L-a gasit în Țările de Jos.

M-am întrebat dacă nu cumva e cam mult spus Kermesa din sat ca titlu al compoziției grafice a lui Jan van Goyen.

IMG_2958

Exuberanța și dănțuiala dionisiacă a sărbătorilor flamande pare destul de estompată și rezervată, mai ales că trăsăturile chipurilor sunt neclare. Ideea e mai mult de personaj colectiv într-o reuniune negustorească. Prin singularitatea lui, tabloul e dintre cele mai valoroase.

Charles-Joseph Natoire, artist din secolul luminilor (anii 1700) surprinde esența vieții pastorale franceze într-o compoziție detaliată în care se verifică binecunoscutul dicton ,,heureux comme Dieu en France’’.

IMG_2955

În Franța, în așa-numitul mediu rural, găsim de toate: un castel aristocratic, câteva așezăminte spirituale (colegială, mănăstire, abație), fortificații, pășuni pe care pasc turme sănătoase, localuri unde poți savura delicatese. Acum, ca și atunci.

N-a fost nevoie să citesc eticheta explicativă, pentru că personajele pictate din spate sunt marca lui Caspar David Friedrich.

IMG_2962

Cei doi domni ne invită la o clipă de contemplare și par foarte absorbiți în meditație. George Banu, cunoscut om de teatru și critic de artă, a editat un album special pe acest subiect, cu titlul Spatele Omului.

O foaie cu o dublă acuarelă de Karl Briullov, destinată să ilustreze atlasul călătoriei în Grecia, din 1835, a lui Vladimir Davydov.

IMG_2967

Jurnalul lui Davydov ne dă indicii despre peisajele care au inspirat cele două acuarele. Prima reprezintă o furtună pe muntele Diaforti, considerat de către arcadieni ca fiind reședința lui Zeus. A doua redă același peisaj pe vreme însorită. Efectele dramatice sunt cu adevărat jupiteriene!

Pictorul francez Eugene Delacroix este cunoscut ca un mare călător în spațiul oriental.

IMG_2964

Acest Arab odihnindu-se în natură a fost produs în timpul voiajului său în Maroc și Algeria, în 1832. Nu persoana pictată contează, ci starea sa de spirit de moleșeală, indiferență, nepăsare. Nu vrem să știm cine e arabul, pentru că doar atitudinea lui ne interesează. E molipsitoare. Noi de ce n-am face o siestă?

Altfel stau lucrurile cu Noapte (turcoaică adormită) de Karl Briullov.

IMG_2965

Ceaiul, papucii, ghiveciul cu florile pe pervazul străjuit de grilajul ferestrei, broboada care îi servește ca șorț, turbanul sunt detaliile grațioase care m-au fermecat. Considerat primul pictor rus de renume internațional, Briullov a întreprins o călătorie în Turcia și Grecia în 1835, după ce a studiat cincisprezece ani la Roma

Dimineață grecească la Miraka, tot de Karl Briullov.

IMG_2966

În 1835, pictorul îl însoțește pe Vladimir Davydov, nepotul contelui Orlov, într-o călătorie în Grecia. Aristocratul avea în plan să-și publice impresiile sub forma unui atlas ilustrat. Această acuarelă reprezintă singura scenă populară din jurnalul lui Davydov, preocupat în general doar de monumente și situri arheologice.

Odilon Redon, filosof și pictor esoterico-mistic, este rar întâlnit în muzee.

img_2970.jpg

De mult aștept o retrospectivă. Tablourile sale cu ambianță misterioasă, de care abia că te poți desprinde, sunt răspândite în colecții private peste tot în lume. Mai ales când e vorba despre o creație neobișnuită, deși, în cazul său, toate sunt neobișnuite. Avem aici Proiectul paginii de titlu al revistei Balanța. Știind care sunt temele sale predilecte, vă confirm că este vorba de zodie. Revista era editată în Rusia la începutul secolului 20 și analiza realitatea invizibilă și spațiul oniric. Redon era idolul lor.

Selecția de mai sus acoperă doar jumătate din expoziție. Cealaltă jumătate vă las plăcerea s-o descoperiți singuri !

Colegial

Alcala de Henares, 2017

În apropiere de Madrid, într-o lună august caniculară cu aproape patruzeci de grade la umbră, poposesc în orașul vechilor universități spaniole (echivalentul celebrelor Oxford sau Cambridge), intregrat în patrimoniul mondial UNESCO.

20170804_155621 (1)

Studenții sunt în vacanță și încerc să zăresc ce se află dincolo de zidurile groase ale colegiilor monumentale. La Oficiul de turism aflu că principalul colegiu este deschis pentru vizite turistice, doar câteva ore după-amiaza.

Istoria orașului incepe în 1498, odată cu înființarea universitatii de către cardinalul Cisneros, un înalt personaj bisericesc.

20170804_171453

Foarte repede, centrul universitar se dezvoltă vertiginos, datorită susținerii financiare pe care o acordă lumea ecleziastică. Drept consecință, aici s-a publicat, în 1517, prima biblie poliglotă din Europa.

20170804_171826

Energiile spirituale sunt amplificate și pentru că aici s-au născut personaje celebre. Este orașul natal al lui Cervantes, autorul capodoperei Don Quijote, Caterina de Aragon (una dintre soțiile lui Henric VIII), arhitectul Bustamante, autorul spitalului Tavera din Toledo.

Vechea universitate se numește colegiul San Ildefonso. Clădirea istorică funcționează azi ca rectorat și se vizitează cu ghid, doar în spaniolă. Vizita durează în jur de o oră și jumătate, iar biletul de intrare este destul de scump, dar s-a dovedit că merită să faci acest tur.

Fațada ocupă o latură a pieței principale și a fost construită în stil local plateresc în 1543. Clădirea dispune de mai multe curți interioare (patio) decorate în stiluri diferite.

20170804_184628

Patio ,,mayor” m-a impresionat, majestuos, cu trei etaje. În centru are o fântână cu lebede, emblema cardinalului Cisneros.

20170804_180917

Însă cel mai șarmant este patio denumit ,,al filosofilor”, care te îndeamnă să cazi pe gânduri.

20170804_182803

Alt patio, cel ,,trilingv”, care găzduia predarea limbilor moarte: latina, greaca, ebraica, mi s-a părut un spațiu practic.

20170804_182726

Am vizitat si Paraninfo, mica sala de ceremonii unde se țineau examenele de licență, cu un plafon decorat din lemn, conservat identic.

20170804_183257

Iată de unde a plecat Cervantes. Viața lui a fost aventură și literatură. A călătorit, a luat parte la confruntări și războaie în Italia, Grecia, Turcia, Alegeria, dupa care, la Madrid, s-a consacrat doar scrisului. Casa lui natala este acum muzeu.

Seara, mi-a fost destul de greu să aleg un restaurant, toate fiind foarte atrăgatoare și cu meniuri creative.

20170804_205515

Deși la o distanță apreciabilă de litoral, oferta pescărească era impresionantă.

20170804_202845

Om bogat, om sărac

Ubeda, 2017

Am ajuns în acest oraș sudic spaniol primăvara, când pomilor abia ce le dădeau frunzele și aerul se colora seara cu rozul apusurilor andaluze.

20170318_222757.jpg

Celebru încă din timpul stăpânirii arabe, a fost dintotdeauna un centru urban reputat. Însuși numele îi reflectă o bogată tradiție în sfera artizanatului. Ubedies însemna carpete/covorașe țesute și brodate manual.

20170320_095838

Orașul, integral înscris în patrimoniul UNESCO, datorită centrului său monumental, este printre cele mai vizitate din Spania. Bogăția zonei se reflactă în atracțiile arhitectural-decorative și în urbanistică medievală impecabil întreținută.

20170318_223257

Construirea acestor edificii somptuoase a fost comandată de nobilimea care s-a instalat treptat aici și a funcționat ca un magnet pentru oamenii bogați doritori să fie în preajma unor notabilități cu funcții inalte. Oamenii înstăriți din regiune care își alegeau să locuiască în Ubeda își puneau la vedere posibilitățile materiale, construind case opulente, ca să impresioneze.

20170318_222623.jpg

Tot aici se înființase un centru episcopal cu greutate, prin urmare nou-veniții se foloseau de poziția sus-pusă a bisericii care constitua un mijloc de ascensiune socială. Acum cinci secole, Ubeda era centrul economic, politic, cultural din această parte a Europei, iar călătorii care ajungeau aici se mândreau. Este orașul natal al romancierului Antonio Munoz Molina.

20170320_081908

Întregul oraș se poate parcurge pe jos, așadar te sfătuiesc să parchezi mașina în afara zonei centrale.

 

Recomand un sejur de minimum 24 de ore, ca sa poți face o plimbare prin oraș după lăsarea întunericului și să iei cina într-o tavernă locală. La căderea nopții, orașul are un farmec neasemuit, toate clădirile construite cu piatră aurie din centru strălucesc luminate foarte elaborat.

20170318_222859

Am pornit dimineața devreme prin centru și, toate obiectivele turistice fiind încă închise, am început vizita cu Palatul decanului Ortega care, în calitate de hotel, se poate vizita la orice oră. Construit tot în stil renaștere, cu un elegant patio, pune la dispoziția turiștilor spații istorice. Din 1930, clădirea aparține unei rețele hoteliere a statului spaniol numită Paradores, prezentă în toate marile orașe. În apropiere, biserica Santa Maria de Alcazares, din secolul 13, construită într-o fuziune de stiluri, cu elemente care s-au adaugat între secolele14-19, pe ruinele unei foste moschei, este emblema orașului.

20170320_095359

Strălucirea stilului renascentist am admirat-o în piața Vazquez de Molina și capela San salvador. Piața Vazquez se distinge prin armonia sa, și cred că este una dintre cele mai frumoase amenajări urbane din epoca Renașterii. Pe marginea pieței, fosta închisoare a episcopului, apoi fost depozit de grâne, este azi post de poliție, iar palatul unui marchiz este mănăstire.

20170320_100157

Palatul care i-a dat numele Vazquez de Molina datează din secolul 16, și a fost construit la inițiativa unui înalt demnitar. După aceea a fost transformat în mănăstire, apoi în închisoare. Acum funcționează ca primărie și se mai numește Palatul Lanțurilor, pentru că acest element decarativ îi ornamentează fațada.

20170320_095541

Capela San Salvador ilustrează arta religioasă andaluză și ai impresia că plonjezi direct în anii 1550. Destinată a fi panteonul unei familii înstărite, proprietarii au comandat pe fațadă motive asemănătoare ce decorează porticul catedralei din Granada. Sacristia prezintă o artitectură uimitoare, cu decorațiile de inspirație italiană.

20170318_222810

M-a surprins lipsa decorațiunilor de natură religioasă. Proprietarul a optat pentru figuri de atlanți, cariatide, sibile, foarte rare într-o biserică, precum și capete sculptate reprezentând stări sufletești. Destul de îndrăzneț pentru Evul Mediu !

Insula misterioasă

Bozcaada, 2018

Periplul în apele Turciei mă poartă pe o insulă cu o amplă reputație gastronomică, de care am luat cunoștință din filmul The Turkish Way. Cu lux de amanunte, aici e relatată vizita celebrilor bucătari spanioli, frații Roca, în Turcia, ca să se inspire din bogata tradiție culinară de origine otomană.

20181016_183820.jpg

Am mai aflat, ulterior, că insula găzduiește anual un festival de film documentar ecologic.

20181017_121027Am debarcat în insula Bozcaada (se pronunță Bojada) după o foarte scurtă traversare, de o jumătate de oră, cu un vapor pe care ne-am urcat, cu mașină cu tot, în micul port Geyikli. 20181017_122927.jpg

 

 

La sosire, ești un pic dezorientat, pentru că nimerești direct într-un orașel istoric unde, în centru, circulația cu mașina e interzisă, străzile fiind pietonale și foarte înguste.

20181016_184100.jpg

Ne-am putut strecura, totuși, până aproape de hotel. Proprietarul ne aștepta la colțul străzii, știa că sosim cu acel vapor, așa cum orice gazdă își asteaptă musafirii, ca la noi, în Oltenia. Am descărcat bagajele, apoi am parcat mașina în afara spațiului istoric, la cinci minute pe jos de hotel, pe o străduță laterală.

20181016_184430

Mi se părea că am pătruns direct în romanul scriitorului turc Yachar Kemal, despre o mică insulă de unde grecii au fost expulzați în 1923.

20181016_183842.jpg

Aveam indicii la tot pasul.

20181017_102730.jpg

Micul hotel pe care îl rezervasem se numea Amaranda Ada Evi și era amenajat într-o casă tradițională.

20181017_090216-e1554324570845.jpg

Mobilierul era vechi, elegant, camerele decorate predominant în alb, spațioase, minimaliste și foarte curate.

20181017_090255-e1554324611415.jpg

Toate se aflau la etaj, unele cu terasă și vedere la castel, biserica ortodoxă sau moschei.

20181017_094612.jpg

La sosire, ni s-a oferit o cafeluță la ibric, apă rece și rahat de trandafiri.

20181017_090212.jpg

Dar nu gestul standard de curtoazie contează, ci plăcerea pe care o resimți când primești ceva din suflet.

20181016_185438

Cât timp ne-am sorbit cafeaua care era binevenită la acea oră a după-amiezei, gazda noastră ne-a dat informații despre obiective istorice (pe insulă și pe continent, în zona portului unde urma să ne întoarcem), localuri, plimbări, traseul de jogging, podgorii, specialități culinare, ca să știm cum să ne facem programul.

20181017_090157.jpg

Am aflat, printre altele, că scăldatul e doar pentru cei curajosi: vara, apa abia că atinge 21 de grade și iarna doar 16 grade.

20181016_184212.jpg

Eram la jumătatea lui octombrie și acum apa era deja rece dar, la mijlocul zilei, se făceau spre 22 de grade.

20181016_185119

Am prins sezonul de kaki, pomii erau încărcați.

20181017_102525.jpg

Seara, am cinat afară, pe o terasă pe trotuar, la restaurantul Sandal (înseamnă scaun).

20181016_190607

Oferta lor de gustări reci cuprindea câteva zeci de varietăți, din care am degustat vreo 20 de meze-uri tipic insulare și evident, pește proaspăt de mai multe soiuri, la gratar, alături de un vin produs în podgoriile insulei.

20181016_184951

A doua zi, soția proprietarului ne-a pregatit micul dejun în bucătărie ca acasă, chiar în fața noastră. Plăcinte prăjite la tigaie cu brânză sărată și o omletă pufoasă. Nu era nimic făcut dinainte, in afară de dulcețuri și brânzeturi, câte trei-patru feluri diferite. Toate erau produse locale, naturale. Printre acestea, am degustat și specialitatea insulei, dulceața de flori de mac, subtilă și fin parfumată. După ce am înfulecat micul dejun, stapâna casei ne-a preparat, conform tradiției, o delicioasă cafea turcească pe terasa plină de vegetație și miresmuri de plante în pragul toamnei. Un mic paradis.

20181017_090127.jpg

Sunteți obișnuiți să vă faceti cumpăraturi la Milano și Paris ? Înseamnă că n-ați văzut târgul țărănesc din Bozcaada. Localnicii aduc tricotaje hand made din lână de foarte bună calitate și confecții de modă turcească. Batice, șalvari, de forme și culori unice. La alte standuri, produse agricole de sezon, măsline și ulei de măsline de fermă, nefiltrat.

20181017_103204

Savuros. Mă opresc aici, nu vă dezvălui chiar tot. După un lung tur de cumpărături, am huzurit la o cafea turcească sub platanul imens din mijlocul satului.

20181017_103233

De la magazinul podgoriei Corvus, chiar în centru, am achiziționat o altă specialitate locală, vinul prelucrat dintr-un soi unic de struguri care, de sute de ani, se cultivă pe mici suprafețe aproape de țărmul mării.

20181017_123918

Acum știu, Bozcaada e insula mea secretă.

Degustare de sezon: boabe de proumb fiert, servite într-un pahărel, cu lingurița, asezonate cu miere și smântână sau unt.

Lectură de drum:

Yachar Kemal, Regarde donc l’Euphrate charrier le sang

Triumf

Falaise, 2016

Azi, Europa ar fi arătat altfel dacă Wilhelm n-ar fi cucerit Anglia, la Hastings, în 1066.

La Falaise, în nordul Franței, castelul natal te invită să-l cunoști cu adevărat.

Renumele burgului i se datorează integral. Filiația sa este banală, era fiul ilegitim al marelui duce al Normandiei și al fiicei unui de tăbăcar din sat. Tatăl său, Robert le Diable, a plecat în pelerinaj la Ierusalim și nu s-a mai întors, așa că Wilhelm a început lupta din copilărie. Mai întâi, lupta de a-și recupera bunurile, fiind bastard, apoi implicarea în revoltele din ținut. S-a născut chiar aici, în acest castel impunător, unde a prins contur aspirația sa de a cuceri Anglia.

20160811_130448

Așadar, să nu vă mirați. Turiștii englezi sunt majoritari și în jur auzi vorbindu-se doar engleza, ca și cum ai fi complet separat de Franța. Prima impresie a fost ca mă aflam într-o mică Anglie.

20160811_132500

Ansamblul medieval, format din donjon și palat, este unul dintre primele construcții de piatră din Normandia.

20160811_130556

Îți atrage atenția, de la distanță, donjonul elegant și solid din secolul 12. Nu-i ușor de pătruns în fortăreață. Chiar și acum, trebuie să traversezi un spațiu mare înainte de a te lăsa înghițit de solemnitatea din interiorul zidurilor.

20160811_132628.jpg

Prima sală, cea de primire oficială, a fost restaurată cu mijloace de tehnologie avansată, cu materiale design naturale și plurifuncționale: sticlă, lemn, teflon, aluminiu, oțel. Tot parcursul este multimedia, foarte atractiv pentru copii și adolescenți. Chiar și ca adult, te lași prins în jocuri și simulări, mai ales că tot spațiul este pus la dispoziția vizitatorilor. Fiecare își găsește un loc propice ca să intre pe cont propriu în vârtejul istoriei.

20160811_140133.jpg

Castelul era locuit de familie și servitori și avea un rol defensiv important. Observăm că donjonul este prevăzut cu toate elementele auxiliare în acest scop. Aici se retrăgea ducele, era spațiul lui personal de lucru, dar și de strajă. De aici, putea supraveghea platforma care făcea legătura între fortăreață și sat. Turnul este legat de donjon și de toate celealte încăperi prin culoare secrete, așa cum se obișnuia pe atunci, și pentru discreția întâlnirilor galante, dar și în scop de autoapărare în caz de cotropire.

20160811_133834-e1553675987799.jpg

Multe din elementele de construcție au directă legătură cu stilul de viață al timpurilor respective, complet anacronice pentru noi acum. Fiecare încăpere are o întrebuințare specială. E mult prea departe viața personajelor care le-au locuit în trecut, dar nutresc toată admirația pentru cât de bine au integrat în contemporan clipa de istorie.

20160811_132106

Unul dintre filmele având ca subiect viața lui Wilhelm Cuceritorul a fost o coproducție franco-helvetico-română, cu Violeta Andrei, Marga Barbu, Vlafimir Găitan, (co)realizat de Sergiu Nicolaescu.

20160811_134308.jpg

La despărțire, Wilhelm nu mai e personajul îndepărtat. L-am simțit lângă noi pe tot parcursul vizitei și ne despărțim buni amici.

Lectură de drum:

David Bates, William the Conqueror

Saqqara

Cairo, 2018

Am ajuns la cea mai veche piramidă a omenirii într-o dimineață limpede și rece.

DSCN2101

Era decembrie, iar soarele începea să încălzească deșertul abia spre amiază. Ajung într-un loc banal la prima vedere, însă edificat cu douăzeci de secole înaintea oracolului din Delfi.

20181201_094714.jpg

Ne aflăm la Saqqara, acasă la faraonul Djoser, primul mare faraon din Vechiul Regat al Egiptului.

20181201_093907.jpgPiramida a fost construită nu pentru corpul neînsuflețit al faraonului Djoser, ci pentru energia sa vitală ka, un concept esențial în filosofia antichității egiptene.

dscn2103.jpg

Pentru ca prețioasa energie să nu se disperseze după trecerea în neființă a faraonului, i s-au pregătit o suită de încăperi subterane, cu toate elementele necesare continuității ei. Doar sechestrată la o adâncime de treizeci și trei de metri, Djoser a socotit că energia sa poate fi în siguranță.

dscn2094.jpg

Djoser este primul faraon care a angajat un arhitect ca să-i construiască locuința eternă. Imhotep (filosof, scriitor și medic), a avut ideea să folosească piatră în loc de materialele obișnuite ale vremii: lemn, stuf, chirpici. Inițiativa sa l-a ridicat la rang de vrăjitor și a intrat în panteonul zeilor. Ca și faraonul.20181201_093119.jpgGroapa funerară a fost acoperită mai întâi doar cu o simplă platformă de piatră. Evaluând simplitatea construcției, Djoser și-a manifestat nemulțumirea și i-a cerut arhitectului să o mărească. Imhotep a mai adăugat încă o platformă, de dimensiune mai redusă. Din nou, faraonul a considerat-o prea modestă. Și tot așa, până când a rezultat o piramidă construită în trepte.20181201_092734.jpgImhotep a găsit o noimă acestei arhitecturi extravagante, explicând că sufletul faraonului trebuie să poată urca spre cer, până la zeul Ra (soarele) al cărui fiu se consideră. Toate acestea se întâmplau în anul 2700 î.Hr.20181201_091610Aducerea la lumina zilei a sitului i se datorează arheologului Jean-Philippe Lauer, care i-a consacrat șaptezeci și cinci de ani de viață ca să-i exploreze și să-i reconstituie părțile componente: marea curte de ceremonie de la baza piramidei în trepte, zidul incintei cu ale sale coloane stilizate, în aparență elenistice, frizele în forma de cobra, capela austeră separată.

DSCN2107

De la Vechiul Regat și până la perioada ptolemeică, toți faraonii au vrut să fie înmormântați aici.20181201_093844.jpgCât vezi cu ochii, complexul conține zeci de construcții funerare, pe o suprafață întinsă, dar toate, din exterior, par niște dărâmături. 20181201_092537.jpgO parte a sitului este închisă pentru continuarea cercetărilor și putem vizita doar câteva tombe.

DSCN2092

În trecut, toate acestea au fost construite după exemplul piramidei principale, dar materialul folosit s-a degradat rapid sau a fost furat pentru alte construcții private din zonă.20181201_093307-e1553427011595.jpgPiramida lui Djoser nu are desăvârșirea estetică și perfecțiunea minimală a vecinelor sale de la Gizeh, aflate doar la cincisprezece kilometri. Valoarea ei stă în secretele pe care le-a păstrat, fiind cel mai vechi monument de piatră ridicat de ființa umană.

DSCN2110

Am vizitat doar tombele în care s-au conservat cel mai bine decorațiunile interioare.

 

***Mormântul lui Kagemi, un mare demnitar, este decorat cu scene de pescuit de pe malurile Nilului, cu bancuri de pești și stoluri de păsări. 20181201_090142.jpgM-a surprins cât de multe specii de pești erau desenate. Mă întreb dacă exista într-adevăr o varietate chiar atât de mare (zeci de soiuri ?) sau erau imaginare. 20181201_090136Traiul zilnic al sătenilor, cu scene menajere și de vânătoare, se completează cu peisaje animaliere sau vegetale. Din basorelieful la origine policrom, se distinge perfect desenul în alb și roșu.20181201_090311***Mormântul prințesei Idut îi reflectă, cum e și firesc, preocupările: scene de sporturi nautice, mondenități, primire de ofrande. 20181201_090728.jpgEste greu de descifrat codul limbajului corporal și al gesturilor. 20181201_090235În unele desene, nu îți dai seama dacă țaranii procesează pasarile vânate în vederea gătitului sau le oferă, achitând tributul cuvenit stăpânilor.20181201_090147***Mormântul lui Ti, un alt nobil, are mai multe încăperi și este decorat cu scene de ofrande și de ritualuri funerare. 20181201_090304Vedem imaginea sa și a soției sale în diverse activităti domestice, în timp ce servitorii transportă alimente și pregătesc ospățul. 20181201_090534.jpgPlantele simbolice din regat, cum ar fi floarea de lotus, ornamentează mai mulți pereți. Tot aici, este prezentat procesul construirii unei ambarcațiuni.

DSCN2088

***În mormântul lui Ounas a fost descoperită o scriere celebră din antichitate, Textele piramidelor, considerat un ansamblu literar unic. 20181201_091708.jpgNu e vorba doar de cuvinte izolate, liste sau un repertoar, ci sunt formule magice care trebuiau invocate de faraon dupa îngropare, în călătoria sa spre cealaltă lume. O lucrare densă, poetică și enigmatică pe care specialiștii n-au descifrat-o nici până acum. 20181201_091856.jpgCamera unde erau ascunse are pereții decorați cu hieroglife reprezentând texte religioase, iar tavanul se înfățișează ca un cer înstelat.20181201_091953

Încă un detaliu lingvistic. Mormintele faraonilor nu s-au numit dintotdeauna piramide. Grecii le-au dat această denumire, pentru că aveau forma unor delicioase prăjiturele cu miere, pyramis.

În satul de lângă complexul Saqqara, s-a perpetuat o lungă tradiție artizanală. Pe drum am văzut numeroase școli de țesut covoare și carpete, cu vânzare, care se pot și vizita.20181201_095256În Egipt, există o practică a bacșișului foarte pusă la punct. Aici la piramidă, la toate necropolele pentru care plătești bilet, supraveghetorul sălilor îți cere în plus echivalentul a 1 euro de persoană ca să te lase să faci poze, să-ți aprindă lumina sau sa-ți deschidă ușa unor încăperi care, chipurile, n-ar fi vizitabile. Ghidul ne prevenise dinainte de acest obicei generalizat în majoritatea obiectivelor turistice din Egipt.

Lectură de drum:

Naguib Mahfouz, Les Fils de la Médina