Dans, dans, dans

Serengeti, 2018

De la Ngorongoro la Serengeti parcurgi o distanță de numai câteva ore cu mașina, dar nu-ți dai seama cum trece timpul, mai ales când fiecare întâlnire e cu desăvârșire nouă. Peisajul se schimbă mereu, cu elemente naturale și oameni. Suntem în grija lui Jackson, șoferul și ghidul nostru de la agenția EasyTravel Tanzania, în același jeep pe care l-am închiriat pentru a vizita trei rezervații naturale (vezi postările Ngorongoro și Safari)

DSCN0496

Una dintre cele mai placute surprize a survenit imediat după trecerea de poarta oficială a rezervației Serengeti.

DSCN0498

Dinspre orizont, am zărit apropiindu-se o procesiune de elefanți.

DSCN0499

Priveliștea era învăluită într-o lumină strălucitoare, nuanțată de nori de praf. În frunte mergea decana de vârstă, o doamnă cu riduri adânci, venerabile.

DSCN0501

Echivalentul în etatea umană ar fi fost de optzeci de ani. Puii se aflau în mijlocul grupului, cât mai apărați.

DSCN0502

Am oprit mașina și i-am așteptat. Veniseră să se adape într-un heleșteu aproape de șosea.

DSCN0503

Ritmul lor de mers era susținut, aproape grăbit, majestuos în virtutea faptului că știau exact unde voiau să ajungă.

DSCN0504

Pașii lor făceau dovada unei determinări certe. Privindu-i, te simțeai sigur de tine.

DSCN0505

A fost una dintre cele mai puternice scene pe care le-am văzut în acea săptămână de safari. Dinamismul și coordonarea de o perfecțiune teatrală a marșului lor m-au hipnotizat.

DSCN0506

Din mișcarea de o ritmicitate greoaie mai emana și precizia inteligentă a punerii în aplicare a unui plan. Nu se aflau întâmplător pe acel drum. Veniseră la o întâlnire predestinată.

3 gânduri despre „Dans, dans, dans”

  1. A republicat asta pe Ned Hamson's Second Line View of the News și a comentat:
    Google translation of introduction: From Ngorongoro to Serengeti you only drive a few hours, but you don’t realize how time passes, especially when every meeting is completely new. The landscape is always changing, with natural elements and people. We are in the care of Jackson, our driver and guide from the Tanzania EasyTravel agency, in the same jeep we rented to visit three nature reserves (see Ngorongoro and Safari posts)

    Apreciază

Lasă un răspuns la ram H singhal Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: