Cairo, 2018
Ajung finalmente în acel Orient care se îngemănează cu Occidentul prin credo-ul creștin, rămășiță spirituală firavă pentru noi, azi.
Cairo, cartierul creștin.
Zonă de risc important, avem de trecut prin câteva filtre militare ca să pătrundem pe străzile care duc la muzeul de civilizație coptă.
Strazile și împrejurimile sunt invadate de turiști, însă muzeul, renovat cu rafinament, este locul ideal pentru a te bucura de liniște.
Decorul mă trimite spre vechea eleganță orientală.
Copții, creștinii din Egipt, au în spate o istorie zbuciumată.
Numele lor vine din greaca veche (guptios=egiptean).
Biserica din Egipt, cu un destin capricios, nu recunoaște decât autoritatea patriarhului din Alexandria.
Ca element distinctiv, liturghia coptă a rămas neschimbată, aceeași din primele clipe ale creștinismului, rostită și acum în limba coptă.
Membrii acestei comunități sunt supuși zilnic discriminărilor, dar fac eforturi să-și consolideze locul în societate datorită intelectualilor care îi sprijină moral și al generozității oamenilor de afaceri.
La intrarea în complexul muzeal, am zăbovit la vestigiile unui turn dintr-o veche fortăreață romană care străjuia intrarea în portul Cairo spre canalul lui Traian, pe atunci legând Nilul de Marea Roșie.
Muzeul se află într-o clădire domnească renovată cu elemente recuperate din vechi locuințe copte. În toate sălile, vedem plafoane diferite de lemn meșteșugite cu modele geometrice, din bârne.
Parterul muzeului este dedicat arhitecturii religioase.
Aici te reculegi printre fragmente de frize, altare, stâlpi, coloane, basoreliefuri în calcar.
Mi-au plăcut motivele inspirate din natură, cu reprezentări de struguri, viță de vie, gura-leului, fin sculpate.
Fiind creștini, cultivatori și consumatori de vin, motivul viței de vie și al exuberanței dionisiace se regăsește în multe fragmente de basoreliefuri.
Majoritatea au fost descoperite la mănăstirea Sf.Apolloniu, la sud de Cairo.
Unele nișe au fost salvate din ruine la mănastirea Sf.Ieremia de la Saqqara, unde se află celebra piramidă, tot lângă Cairo.
În spatele lor, istoria este covârșitoare, acumulând evenimente din secolele 3-7.
Intersectezi energiile orientului care n-a pierdut nimic din relația împlinitoare dintre om și cer.
Elemente de cult, religie și civilizație ne transferă în registrul bizantin, cu inestimabile piese din aur. Predomină scenele biblice.
O parte din muzeu este consacrată țesăturilor, cu piese uimitor de bine conservate.
Culorile care au răzbătut prin vremi sunt, de fapt, nuanțe.
În trecut, erau fabricate într-un sat copt care nu mai există.
Adevăratul tezaur este ansamblul de treisprezece codexuri de papirus legate în piele, realizate la mijlocul secolului 4 și regăsite abia în 1945 la nord de Luxor, în orașul Nag Hammandi.
Sunt cele mai vechi cărți cunoscute de omenire, traducerea unor texte scrise inițial în greaca veche, majoritatea fiind scrieri gnostice și câteva în linia tradiției hermetice.
Printre ele s-a identificat cea mai veche evanghelie după Toma.
În mod excepțional, biblioteca de la Nag Hammadi posedă singurul exemplar complet. Era ultimul mare text înainte de înlocuirea papirusului cu hârtia. Din cauza problemelor politice din Egipt, aceste opere au fost editate cu greu în zilele noastre în limbi de circulație. Tot ansamblul de aici corespunde cu o lucrare de o mie de pagini scrise.
Kellia este o vastă zonă de peste o mie cinci sute de sihăstrii creștine din secolele 4-8.
De aici, s-au păstrat picturi murale care provin din adăposturi și mănăstiri, fragmente de altar, obiecte din ceremonialul liturgic. Multe par misterioase, încerc să le deslușesc ca pe un cod de comunicare și să actualizez sensul.
În sala icoanelor, am recunoscut-o imediat pe atât de venerata Sf.Ecaterina din Alexandria, care a perpetuat atâtea miracole, dintotdeauna.
Văd și alte chipuri cu priviri pătrunzătoare, intense, bizantine, care transmit o energie nebănuită. Sunt hrănite de singurătate și de contemplație. În vremurile acelea, intimitatea de care oamenii puteau să beneficieze, dacă voiau, era mult mai accesibil de obținut decât azi. Lumea se putea însingura mult mai ușor.
Cu toate acestea, au fost atât de mulți anahoreți care s-au retras cât au putut de departe, în pustiurile Sinaiului sau în îngemănarea de nisip și cer, la sud de Aswan. În privirea lor citesc vulnerabilitate și putere.
Tot în acest muzeu, am văzut altarul original din biserica construită pe urmele locului unde s-a adăpostit/odihnit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, loc care se află în vecinătatea muzeului, tot în această zonă creștină a orașului, pietonală și ferită.
În curte, s-au mai amenajat câteva săli ca să se valorifice toată aria de expunere.
Biserica oficială coptă se află chiar lângă muzeu, foarte bine pazită, iar înăuntru nu este permisă fotografierea. Aici, în interior, închinarea la icoane are un alt sens decât cel pe care-l știm.
ore de drum 