Paris, 2019
În scurta mea vacanță pariziană (pentru că o vacanță la Paris nu e niciodată destul de lungă), am avut norocul să dau peste o expoziție care m-a încărcat de energie datorită subiectului.
NOI, COPACII este o temă inepuizabilă pentru citadinul în căutare de intimitate și complicitate cu natura, în contextul în care circulația rutieră urbană devine tot mai sufocantă.
Totul se petrece până în 10 noiembrie 2019 la Fondation Cartier pentru artă contemporană, care a organizat cu subtilitate și eleganță o expoziție de arhitectură peisageră, pictură, fotografie, antropologie, filosofie și desen despre arborii de pretutindeni și frumusețea lor.
Sala cea mai mare, cu vedere directă la grădina impresionant amenajată a muzeului, le este dedicată unor artiști sud-americani, al caror continent are cel mai mult de suferit.
Din opulența naturii de acolo, sunt înfățișați tot felul de arbori observați, admirați sau imaginați.
Este genul de pictură care te invită să intri în spiritul ei și să participi la exuberanța pe care o răspândește în jur.
Din tot ce văd, înțeleg din ce în ce mai clar că raportul oamenilor cu arborii este mai mult estetic decât științific. Atunci când vedem un copac, mai întâi îi admirăm frumusețea și măreția, abia după aceea ne întrebăm ce este și de unde vine.
Exact acest demers filosofic și artistic și-l propun majoritatea operelor, multe dintre ele cu un mesaj jucăuș înainte de a ne chestiona despre inteligența vegetală.
Capacitatea lor senzorială, adaptarea la influența altor specii, la sisteme climaterice declanșează o comunicare artistică foarte sofisticată.
Este ca și cum artistul intră în pielea (pardon, scoarța) copacului și ne informează despre fragilitatea supraviețuirii și a compromisurilor. De aici avem de învățat multe, mi-am zis.
În tot soiul de variante coloristice, ni se sugerează trecerea de la cunoaștere la contemplație și la transpunerea mesajului în formă artistică.
Energia, mobilitatea și metamorfoza formelor ne influențează direct în raportul nostru personal cu timpul. Arborii sunt cei care ne anunță anotimpurile și ritmul nostru interior este dictat de culorile lor schimbătoare și de mireasma pe care o degajă.
Uneori, mesajul lor ne îngrijorează, alteori ne echilibrează sau ne orientează nu atât ca semn exterior, ci interior. Ne ghidează în rătăcirile temporale.
Fiecare specie are propriul model arhitectural.
Orientarea ramurilor, pe verticală, orizontală sau oblică ne transmite și ea mesaje secrete. La fel ca și poziționarea florilor.
Aflăm de aici că arhitectura copacilor pe care botaniștii i-au repertoriat până acum (în jur de 100.000 de specii) nu se declină decât în douăzeci și patru de modele. Mai aflăm că bărbații și femeile nu percep arborii în același fel.
Există anumite elemente care îi sensibilizează în mod diferit. Dialogul meu interior cu arborii din această expoziție a fost înviorator.
E adevărat că arborii se bucură de o libertate și de o adaptabilitate molipsitoare. Am ieșit apoi în grădina muzeului și am respirat.
Mi-a plăcut că majoritatea vizitatorilor adoptaseră dress-codul impus de specificul expoziției, adica imprimeuri cu frunze și flori.
Tipic parizian!
ore de drum 