Valea Loarei – ore de drum

Ale tinereții valuri

Nantes, 2019

Imaginea tinereții studioase care predomină azi la Nantes, orașul universitar printre cele mai tinere numeric din Franța, corespunde întru totul cu reprezentarea cea mai cunoscută a Annei de Bretania, transmisă de-a lungul secolelor, cea din castelul Ducilor de Bretania în care ducesa ține o carte deschisă în mână.

Încă din tinerețe, ea a favorizat activitățile literare și artistice, protejându-i pe pictori și sculptori, a participat activ la lucrările castelelor de la Nantes, Amboise, Blois și a finanțat tipărirea faimoasei cărți a lui Jean Meschinot, Les lunettes des princes, în 1493.

Fiindcă a manifestat o grijă remarcabilă față de supușii ei, apelativul ,,ducesa în saboți’’ a rămas în memoria bretonilor drept metaforă a bunătății ei sufletești.

În fapt de seară, în singuraticul ianuarie, pătrundem în pașnica incintă a impozantei citadele cu rol defensiv construită pe malul Loarei pe vremea când fluviul îi scălda încă zidurile.

Varianta primitivă a edificiului datează din secolul 13, dar construcția actuală a fost renovată și consolidată în 1466.

Și acum, când apa s-a îndepărtat de mult de centru, ne întâmpină la intrare o mică amenajare acvatică, improvizație a istoriei revolute.

Varianta definitivă se supune stilului renascentist și confirmă menirea inițială, cu ziduri solide de granit în exterior și înaltă eleganță arhitecturală de cum pătrunzi în curtea de onoare.

Două mari evenimente s-au petrecut între pereții castelului. În capelă, Anne de Bretagne s-a căsătorit cu Ludovic 12 în 1499, dată de la care toți regii Franței au poposit în castel, până la Ludovic 14.

Un secol mai târziu, în 1598, un mare document, Edictul de la Nantes a fost elaborat și semnat aici, în speranța că se vor aplana conflictele religioase care măcinau Franța.

Nici azi nu e lesne de pătruns în interior, vizitatorul are de ocolit zidurile masive, tipice pentru arhitectura militară medievală.

Fortăreața include șase turnuri, fiecare cu o funcție bine determinată, tot în stil militar, fie închisori, fie depozite de arme.

În curtea interioară, dăinuie vechiul donjon, cea mai veche parte a ansamblului.

Palatul principal era locuința propriu-zisă a ducilor, înveselit de turnulețul grațios în stil de loggia italiană, un capriciu al ducesei Anne, care a vrut să introducă în ansamblul prea auster o tușă personală.

Palatul găzduiește în prezent muzeul principal de istorie al orașului, port cu amplă deschidere la Atlantic, statut în virtutea căruia mă delectez cu reprezentări de corabii, toate ancorate în dezvoltarea estuarului pe Loara.

Aflăm, din viața marinarilor, episoade legate de comerțul cu trestie de zahăr, cafea, cacao, tutun, bumbac, dar și cu ființe umane smulse fără milă de pe țărmurile africane.

M-a impresionat acest loc al memoriei bătut de valurile oceanului, deschis unor noi descoperiri.

Spovedanie pentru neînvinși

Candes-Saint-Martin, 2021

Îmi plac rătăcirile prin locșoare pierdute, îndepărtate de mondialismul totalizant al marilor orașe occidentale, ca să pot respira istoria și legendele împletite genuin în neprihănirea naturii.

Pe acest mal al Loarei, la confluența cu râul Vienne, sfântul Martin, episcop la Tours, a înființat în secolul 4 un schit preschimbat apoi într-o biserică închinată sfântului Maurice, în jurul căreia s-au adunat încet credincioșii.

Stilul micului sat e unitar, cu arhitectura caselor construite în piatră albă. Unele au temelia atestată chiar din secolul 1, altele au decorațiuni inspirate de castelele din jur, cu detalii și ornamente neașteptate care m-au atras mai mult decât locuințele troglodite săpate sus în faleză.

Pe strada care mărginește râul, locuiau marinarii de pe vapoarele care circulau odinioară pe Loara, când satul era un port de pescuit activ, sediu al flotei din regiune.

În 848, călugării din Candes sunt secularizați și formează o catedră cu doisprezece canonici în scopul de a transforma instituția religioasă într-o colegială, adică o scoală sub egida bisericii.

În Evul Mediu, învățământul era asigurat de către călugări și, în aceste așezări care au avut la bază o instituție legată de învățătură, resimt întotdeauna dorința de a ști mai mult.

Fațada dinspre stradă pare un amestec de arhitectură militară și castelană, cu bolta care se sprijină pe o coloană centrală, element definitoriu care-i conferă aspectul de palmier, simbolul martiriului.

În 1225, edificiul a fost reconstruit în forma de astăzi și trecut sub hramul Sfântului Martin, sărbătorit la 11 noiembrie.

Ca soldat din Imperiul Roman, originar din Sabaria, azi Szombathely în Ungaria, Martin trecea odată prin Amiens, în nordul Galiei.

La porțile orașului, întâlnește un sărac căruia îi dăruiește jumătate de mantie. De ce nu i-a dat-o pe toată ?, m-am întrebat. Pentru că doar jumătate îi aparținea lui, cealaltă îi aparținea armatei, care subvenționa pe jumătate îmbrăcămintea soldaților. Devenit episcop la Tours, Martin parcurge drumurile Galiei ca să predice evanghelia și nu numai.

Într-o epocă în care creștinismul e răspândit mai mult la orașe, el înființează numeroase parohii rurale, printre care Candes, și înfăptuiește miracole.

În istoria religioasă, Martin a rămas cunoscut drept primul sfânt exorcist a cărui viață a fost descrisă cu amănunte în Evul Mediu, fără îndoială în scop educativ, ca oamenii să știe că există soluții ca să scape de târcoalele Necuratului.

Deși era deja în vârstă, bolnav și obosit, venise aici pentru că fusese chemat în disperare de cauză să gonească vreun demon sau mai mulți.

Simțind că-l părăseau putererile, și-a chemat discipolii, însă la apelul său au răspuns și călugării din orașul rival.

Sfântul îi reconciliase pe călugării din Tours cu cei din Poitiers, dar noaptea, cei din Tours au reusit să fure corpul sfântului pe fereastră sustrăgându-l celor din Poitiers care-l păzeau, și l-au transportat într-o barcă pe Loara înapoi la Tours. Bătălia pentru relicve miraculoase și aducătoare de prosperitate era acerbă.

Capela din interior se află chiar pe locul unde a fost martirizat Sf.Martin în 397, eveniment care a transformat satul într-un loc de pelerinaj.

Sainte Geneviève, Sainte Clotilde s-au recules și s-au rugat pe acest loc.

Regii Franței, ai Angliei, alte mari personaje ale regatului au făcut popas aici ca să-i viziteze pe arhiepiscopii de Tours în palatul lor din secolul 15.

Să ne uitam și primprejur, la ce a dăinuit. În secolul 13, localnicii au fortificat biserica, adăugând metereze și creneluri din ansamblul cărora vedem câteva vestigii printre care un pod.

Niște poteci urcă dealul de unde se poate admira priveliștea cât mai de sus, printre ziduri de piatră medievală și flori care, în august, simțeau întrucâtva apropierea toamnei.

Doar îngerii au aripi

Angers, 2019

Bine și rău, îngeri și demoni se înfruntă de când lumea și pământul, în fulgerătoare sau îndelungi încleștări, uimitor și miraculos reprezentate în tapiseria Apocalipsei de la castelul din Angers.

Inspirată de cea de-a Patra Evanghelie, sinteză a elenismului și iudaismului plăsmuită de Sf. Ioan în insula Patmos, o regăsim într-o vastă sală construită special după configurația ruloului, cu o lungime de o sută treizeci de metri și o înălțime de cinci metri, ca să o adăpostească în incinta castelului, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. La prima oră, sala e goală și îi asigură privitorului auspiciile pentru înțelegerea cuvenită.

Tablourile reprezintă desfășurătorul ultimei cărți din Noul Testament scrisă de Apostolul Ioan. Un pictor din Bruges a realizat cartoanele, iar țesătura, cea mai veche piesă de acest gen, a fost executată la Paris în atelierele celor mai pricepuți artizani vreme de zece ani începând din 1373, la comanda lui Ludovic I, duce de Anjou.

În timpul celor aproape șapte secole traversate până la noi a pierdut câteva scene, iar ultima dată a fost văzută în integralitatea ei la celebrarea unui mariaj princiar, după care a trecut printr-o sumedenie de peripeții ca să fie recuperată parțial, ca prin minune, în secolul 19.

În timpul revoluției franceze, tapiseria a fost tăiată în bucăți și reciclată, unele scene au devenit covoare, altele au acoperit iarna portocalii ca să nu înghețe, au servit la astuparea unor crăpături în clădiri avariate și au protejat de frig căluții în grajduri.

Din fericire, țesătura era confecționată numai din lână și așa a reușit să supraviețuiască deoarece, în anii revoluției, tapiseriile medievale au fost distruse în scopul însușirii firelor de aur și argint din compoziție.

Bucățile care s-au păstrat au fost redescoperite în 1848, puse la adăpost și înapoiate catedralei în 1870.

Cea mai veche tapiserie franceză păstrată până azi și cea mai veche tapiserie medievală din lume rămasă aproape întreagă își datorează existența regelui René, care-și avea curtea la Angers, și, prin urmare, a donat-o catedralei Saint-Maurice care o desfășura în procesiuni la marile sărbători religioase.

Ca să trezească speranța credincioșilor zguduiți de violența persecuțiilor, autorul, Apostolul Ioan, prezintă sub forma unor viziuni profetice victoria lui Iisus și triumful bisericii.

Cele șaptezeci și șase de tablouri (sau șaptezeci și cinci după unele surse, pentru că nu le-am numărat la fața locului) din cele nouăzeci inițiale, formează un ansamblu istoric, cu textul biblic corespunzând fiecarei scene menționat în fața imaginii.

Învingătorul pe un cal alb, dragonul care se luptă cu slujitorii Domnului, marea prostituată pe ape,

căderea Babilonului invadat de demoni, cuvântul lui Dumneazeu care schimbă fiarele, Sf.Ioan cu îngerul, noul Ierusalim, Îngerul cu cartea, Sf.Ioan când mănâncă cartea,

cele șapte biserici din Asia Mică, fiecare temă este un întreg univers de explorat.

Lectură de drum:

Jean-Yves Leloup, L’Evangile de Jean

Amore, more, ore, re

Château du Clos-Lucé, 2018/ Petit-Palais, 2020/ Luvru, 2023

Ca să-și pună în scenă puterea, familia Sforza are nevoie de un maestru de ceremonii și, 1484, ducele de Milano îl angajează pe Leonardo da Vinci la curtea sa ca organizator de serbări, festivități, spectacole, cu puteri depline.

Iar Leonardo își pune inspirația și priceperea la contribuție ca să-i satisfacă megalomania imaginând decoruri, costume, mașinării, efecte speciale, care de procesiune grandioase, mecanisme care îi poartă pe actori să zboare prin aer.

Show-rile sunt un mare triumf pentru artist, care deja se făcuse remarcat la curte prin spiritul, farmecul și ținutele sale vestimentare colorate, interpretările muzicale la vioară și liră.

Inventează instrumente nemaiauzite, care să producă sunete stranii, asemănătoare păsărilor.

Nicio fantezie nu e îndeajuns de provocatoare pentru ca Leonardo să nu-și demonstreze îndemânarea.

Regele Franței, François I, își dorea cu tot dinadinsul ducatul Milanului, prosper și cu ifose.

Cu forța n-a reușit, prin alianțe n-a mers, aranjamentele s-au dat peste cap, trasul sforilor n-a funcționat dar, până la urmă, n-a ieșit în pierdere. Între el și Leonardo, prietenia s-a legat într-o clipă de grație.

Regele e fascinat de marele artist care, în 1516, cedează finalmente rugăminților sale de a-l urma în Franța cu tot alaiul de învățăcei, discipoli și ucenici.

Își începuse deja, de mai mulți ani, la Milano, colaborarea cu francezii ca architect, decorator și inginer pentru ambasadorul Franței, Charles II de Amboise.

Venirea lui Leonardo la curte îi ridică moralul suveranulul, îi dă un nou avânt în proiecte și îi sporește prestigiul. François I nu se mai poate lipsi de Leonardo, de consilierea sa artistică, de uimitoarele-i invenții.

Ajuns în Franța, Leonardo se instalează la castelul Clos-Lucé cu o rentă asigurată de rege ca să lucreze la ce-i poftește inima.

Numit prim-pictor, inginer și arhitect al regelui, geniul îi e recunoscut, preamărit, lăudat.

Amiciția dintre ei devine așa de trainică încât se zvonește că regele a poruncit construirea unui pasaj subteran secret pe distanța de opt sute de metri între cele două reședințe ale lor, Amboise și Clos-Lucé.

În 1518, cei doi încheie un acord prin care Leonardo îl desemnează pe rege moștenitor al tablourilor aduse din Italia, printre care și Gioconda, azi la Luvru datorită acestei prietenii adevărate.

În acest castel, Leonardo a locuit tot restul vieții, și-a meșterit netulburat mașinăriile sale de neînțeles și a sfârșit în brațele regelui.

Monarhul amator de artă a rămas să se consoleze cu Mona Lisa care l-a sedus nu doar prin surâsul ei imperceptibil, ci și prin tehnica picturală inventată de creatorul ei, numit ,,sfumato”, prin care conturul și forma par ușor încețoșate și ambigue, datorită suprapunerii mai multor straturi de pictură trasparente, voalate, zămislind tranziții delicate între lumină, umbre și planuri, care potențează valul incert și misterios de pe trăsăturile Giocondei. În desăvârșirea ei, intuim chipul Maestrului.

Lectură de drum:

Aldous Huxley, Surâsul Giocondei

Never Let Me Go

Loches, 2018

O neînsemnată și liniștită așezare a avut șansa de a fi scena unei povești de dragoste cu răsturnări de situații.

La începutul după-mesei, în plină vară, orașul mă întâmpină toropit.

Mă adaptez la ambianță și încep vizita cu o ușoară confuzie donquijotescă.

În centru ginesc mai întâi colegiala Saint-Ours, cu cele două piramide octogonale flancate de câte un turnuleț și o iau drept castel.

Dar nu, pentru că, potrivit urbanismului medieval, castelul e cocoțat pe un delușor și nu se zărește din centru.

Până la el avem de ocolit pe străzi medievale înguste.

Am ales să-l vizitez pentru că aici odihnește una dintre cele mai celebre amante regale, Agnes Sorel,

care s-a stins la numai douăzeci și opt de ani, în plină idilă cu regele Charles VII.

Regele nu voia să se îndepărteze de ea nici măcar o clipă,

recunoscător că l-a scăpat de depresie și datorită inspiratelor ei încurajări în operațiunile de redresare a regatului.

Povestea a durat câțiva ani în ciuda îndârjitelor opreliști ale Curții, până la moartea ei.

Îndurerat, regele i-a construit monumentul funerar în capela castelului, dar călugării, indignați de inițiativa sa, i-au pus în vedere să-l deplaseze din spațiul sacru.

Ok, a spus regele, dar voi transfera și toate donațiile aferente în locul unde voi instala monumentul.

La argumentul financiar, călugării au cedat și astfel locul ei de odihnă a rămas unde și-a dorit suveranul.

Doar că, în 1789, la revoluția franceză, soldații au profanat rămășițele crezând, după magnificența monumentului, că era vorba de o sfântă,

așa că, ulterior, sculpturile au fost refăcute de la zero.

În castel nu s-a păstrat mai nimic,

dar putem admira câteva decorațiuni de valoare cum ar fi tapiseria cu alegoria muzicii,

una dintre preocupările frumoasei favorite.

Grădina de legume și fructe, tot medievală,

câștigătoarea unui premiu de calitate a prezentării, mi-a sugerat câteva aranjamentele fructifere.

Un pic mai departe, donjonul din secolul 11, mărturisitor de istorii,

străjuiește iubirea.

Ora fântânilor

Crissay-sur-Manse, 2021

Pentru călătorul în căutare de liniște în toiul verii, Franța rurală e tot ce-și poate dori.

Să ne oprim pe Valea Loarei, într-o mică localitate cu arhitectură gotic-flamboaiantă din secolele 15-16, adică de la sfârșitul perioadei gotice, când stilul atinsese apogeul,

un reper istoric pe harta războiului de o sută de ani între Franța și Anglia.

Strada principală îngustă trasează pașii drumețului printre șirurile de căsuțe.

Venind din depărtări, câmpul pare să-și facă loc în peisajul nemișcat.

Decorul mi se pare vag cunoscut, poate în preajmă s-a filmat Tous les matins du monde, despre Marin Marais, compozitorul a cărui muzică îmi acompaniază clipe introspective.

Și tot la întoarcerea spre sine îmi dau de gândit fântânile pe care le întâlnesc,

în profunzimile cărora personajele lui Haruki Murakami n-ar șovăi să coboare.

Nici țipenie.

Oamenii sunt retrași în spațiul lor intim, pe care nu-l zărim din stradă, în vieți marcate de discreție, de liniște sau neliniști secrete.

Străzile goale par indiferente la trecerea timpului, ca și copacii, florile arbuștii. Domnește splendoarea melancolică a unei așezări nu foarte dornică de a integra circuitul turistic convențional.

Peisajul blând, un pic trist, se împotrivește tăcut tendințelor oficiale dictate de comerț.

De obicei, locuitorii unor astfel de cătune sunt goniți din metropole de constrângeri legate de un stil de viață claustrant și de condițiile financiare.

Mă cuprind sentimente contradictorii.

Exaltare că mă aflu într-un loc cu desăvârșire pustiu, angoasă că nu știu ce ascunde liniștea din spatele zidurilor și desfătare că am acest loc doar pentru mine.

Cei în jur de-o sută de locuitori ai satului au meritul de a fi reușit să pastreze atmosfera veridică și emoționantă a Franței rurale, cu locuințele adunate în jurul castelului demn și semeț, dar abandonat.

Casele mai vechi, cu fântâni poate la fel de vechi în spațiile dintre ele rămase așa din timpul medieval,

le-am privit în preajma bisericii construită prin 1527

la inițiativa celui mai înstărit om din sat.

Gospodăriile mai îndepartate, cu acareturi, s-au dezvoltat ca niște mici ferme, cu turnulețe ascuțite, ferestre medievale, porți istorice.

Toate străduțele, oricât de neînsemnate, care duc spre cătunele vecine au aparență îngrijită, au farmec chiar și casele nelocuite cu grădini năpădite de flori sălbatice.

În timpul preumblării de cam o oră, n-am văzut nici brutărie, nici patiserie sau alt comerț, și n-am întâlnit suflet de om.

Diplomație de harem

Valancay, 2018

Personajul la care am nimerit în vizită a avut un destin uimitor.

20180728_164251

Mai întâi l-a servit pe Dumnezeu, apoi pe Ludovic 16, Convenția, Directoratul, Napoleon, Ludovic 18, Ludovic-Filip și va deveni omul de stat pe care francezii l-au desemnat ca exemplu de reușită.

20180728_162011

Un model de funcționar de elită comparat cu un pachebot care traversează furtuni năpraznice și rezistă la uraganele istoriei.

20180728_172057

Talleyrand era poreclit de către anturaj ,,diavolul șchiop” din cauza poliomielitei din copilărie.

20180728_162946

Chiar și așa, era recunoscut drept cel mai elegant și mai original dintre episcopii laicizați. Mai pe șleau, a fost prințul care a aspirat toată viața să-și transforme budoarul în harem.

20180728_162656

Castelul său mi-a picat cu tronc din prima secundă, poate și datorită curtoaziei de care francezii fac exces când e vorba de turiști străini.

20180728_171843

De obicei, castelele vizitate aparținuseră unor familii bogate, dar banale.

20180728_170606

Aici, mi s-a părut foarte reconfortant ca un om de litere și de spirit să fi avut în posesie un patrimoniu de așa amploare.

20180728_162329

Castelul a fost construit de o familie aristocratică prin anii 1520, în plin curent renascentist. Timp de cinci generații și-a păstrat proprietarii, lucru rar în Franța.

20180728_165829

Dar toți au adus câte o modificare. Cea mai importantă mi s-a părut adăugarea unei secțiuni auxiliare de un clasicism liniștitor.

20180728_172401

În 1803, Talleyrand, deja faimos om de cultură și diplomat de carieră, a cumpărat tot domeniul, instigat de Napoleon.

20180728_164724

Prima operațiune a fost să remobileze toate saloanele și apartamentele private cu un somptuos mobilier Empire.

20180728_163913

Prin aceste încăperi, au trecut nenumărate personaje istorice și unele chiar au locuit ani buni aici.

20180728_162154

Regele Spaniei, de exemplu, Ferdinand VII, a fost obligat să petreacă în arest la domiciliu șase ani, constrâns de Napoleon.

20180728_162500

Și astăzi, palatul număra peste o sută de încăperi.

20180728_163330

În circuitul turistic sunt lasate doar câteva zeci, toate decorate diferit cu obiecte de mare preț.

20180728_164056

Printre altele, este expus biroul la care și-a scris celebrele memorii.

20180728_165026

Mare iubitor de lectură, își ținea în dormitor cele cincisprezece mii de volume ale celor șapte sute de autori preferați, ca să le poată avea la îndemână zi și noapte.

Fastul care domnea cât timp a fost locuit de Talleyrand nu va fi egalat niciodată. Prințul se ambiționase să declare o nemaiîntâlnită revoluție a papilelor, prin urmare a angajat cei mai pricepuți bucătari din Franța.

20180728_171711

Meniurile, care s-au transmis ca niște adevărate documente de protocol, aveau la bază ingrediente fine, inaccesibile azi.

20180728_171621

Palatul era dotat cu cea mai mare și profesională bucătărie care exista pe-atunci în Franța. În fiecare seară, erau invitate la cină câteva zeci de persoane.

20180728_170235

Marele diplomat avea reputația de a fi foarte galant și în căutare permanentă de noi aventuri.

20180728_165333

Ducesa de Dino, soția nepotului său, a locuit, după divorț, ani în șir aici la castel, în formula de ménage à trois, termen inventat, cum e și firesc, tot în mediul diplomatic al curții regale franceze.

20180728_165555

Nu știu dacă frumusețea sau inteligența ei l-au cucerit pe Talleyrand, cert este că legătura lor a fost profundă și durabilă, deși marele diplomat manageria cu succes, simultan, și alte legături.

20180728_171903

Multe dintre portretele lor sunt expuse în galeriile castelului. Toate curiozitățile mi-au fost răsplătite.

20180728_165902

În fața și în spatele castelului, splendid amenajat, se întinde un imens parc conceput cu motive geomtrice, segmentat de bazine, bun pentru o oră de plimbare.

Castelul a servit ca decor unei scene amoroase celebre din filmul Nunta roșie de Claude Chabrol, turnat integral în oraș.

Seducție

Château de la Bastie d’Urfé, 2015

Coordonate: Saint-Etienne-le-Molard, departamentul Loire, în regiunea Auvergne Rhône Alpes. Aici se află masivul de unde izvorăște fluviul Loara, departe de salba celebrelor castele.

vara2015 016

Loc liniștit și provincial în sensul bun, nealterat de industrie, poluare, zgomot și alte disonanțe turistice. Ideal ca să citești sau să scrii, după cum se va vedea.

vara2015 022

Istoria castelului nu este nici ea deosebit de spectaculoasă și nu implică intrigi, trădari, adultere, abuzuri fiscale.

vara2015 017

A fost edificat de către un nobil local care s-a remarcat prin fapte de arme în timpul campaniei din Italia purtată de regele François I și, mai târziu, ca ambasador și diplomat. Fermecat de arhitectura italiană, eroul nostru a modificat major conacul de familie în stilul Renașterii italiene din secolul 16.

vara2015 023

Familia d’Urfé este mai cunoscută datorită lui Honoré d’Urfé (nepotul fondatorului), autor al romanului Astrée, primul roman-fluviu din literatura franceză, publicat pe durata a douazeci de ani.

vara2015 019

Familia avea o mare tradiție intelectuală, mărturie fiind biblioteca de peste patru mii de volume, la acea oră printre cele mai însemnate din Franța care, să recunoaștem, nu ducea lipsă de biblioteci în secolul 16.

vara2015 018

Proprietarul era un mare iubitor de artă și filosofie. Dar cel mai notabil fapt din istoria pașnică a familiei a fost efectul lecturii acestei cărți.

Le roman d’Astrée a avut un efect terapeutic asupra regelui Henri IV, care s-a vindecat de depresie citind cartea lui Honoré d’Urfé. Este printre cele mai cunoscute cazuri de vindecare prin lectură. Un exemplar original stă la loc de cinste în vitrina salonului principal.

vara2015 021

După vizita interioarelor pline de exponate autentice, păstrează-ți timp ca să te plimbi prin grădină.

vara2015 025

Este doar o romantică pajiște cu flori de câmp înmiresmate și suave complet diferită de parcurile cosmetizate și artificiale văzute pe la alte castele. După vânzarea proprietății, în secolul 19, noua castelană, Caroline de Lagrange a adus câteva modificări, dar una dintre piesele cele mai artizanale de furniruri asortate, din capela castelului, a ajuns la Metropolitan Museum la New York.

vara2015 024

Pentru cei preocupați de scris și citit, un loc de încărcare spirituală !

Castelul din pădurea adormită

Ussé, 2016

Un loc de basm ! Și nu orice basm, ci unul pe care-l știm cu toții din copilărie, Frumoasa din pădurea adormită. Autorul, Charles Perrault, a petrecut câteva zile aici la castel, invitat de proprietari. Vrăjit de ambianță, a folosit în povestea sa această locație, asigurându-i faima pentru totdeauna.

Castelul se numără printre puținele din Franța care au mai rămas în proprietate privată, majoritatea aparținând statului. Le Duc de Blacas face eforturi greu de imaginat ca să-l poată întreține, pentru că, după atâtea generații, ar fi păcat să-l lase pradă intemperiilor ori se despartă de el.

20160804_141941

Ducele și familia sa, descendenții unui conte din vechea aristocrație franceză, încă locuiesc într-o aripă a clădirii. Mă simțeam tentată să aflu cum trăiesc niște castelani și, de îndată ce zăream o ușă întredeschisă spre spațiul lor privat, încercam să-mi strecor privirea.

20160804_141707

În sălile deschise turiștilor, peste tot se află fotografii ale familiei proprietarilor, ca un tandru dialog între generații.

20160804_142248

Râul Indre trece prin apropierea terenurilor unde castelanul a amenajat grădina în terase. De la marginea proprietății sale, se întinde pădurea (adormită). Sezonul ideal ca să te bucuri de toată plenitudinea naturii este din mai până în septembrie.

Castelul, ca o bijuterie, se află în centrul unei vegetații debordante. De cum îl zărești, îți înhață privirea și nu mai scapi de provocarea de a-l fotografia din toate direcțiile.

20160804_144102

Arhitectura sofisticată și complexă este diferită de a celorlalte castele pe care le văzusem pe Valea Loarei, regiune aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

Acoperișul este, într-un fel, partea de suprafață a bijuteriei: prezintă unghiuri de înclinație diferită, lucarne, coșuri de șeminee. Construcția datează din secolul 15 și a aparținut unei familii nobile care s-a remarcat în războiul de o sută de ani împotriva englezilor, după care a tot schimbat proprietarii. Fiecare nou-venit a adăugat un mic corp de clădire, fapt care explică diversitatea de turnulețe și donjoane. Părțile locuite de actualii proprietari dau în curtea de onoare și prezintă un amestec de stiluri: renascentist, gotic și classic.

20160804_142045

Sectorul cel mai vechi a fost reamenajat ca pe timpuri. Admirăm colecția de arme, de porțelanuri și tapiserii flamande inestimabile. Galeria oficială expune tablouri vechi de familie. Conform tradiției, în fiecare castel a fost amenajată o cameră a regelui, în caz că acesta ar fi dorit să facă un popas. Somptuos decorată și mobilată, cu tot ce avea castelanul mai prețios, tapet de mătase roșie, oglindă venețiană, pat cu baldachin.

Dar regele nu s-a oprit niciodată aici. În parc, un pic izolată de castel, se află o capelă micuță, din secolul 16, cu decorațiuni renascentiste italiene.

20160804_135751

La sfârșit, plimbarea prin grădină te va surprinde. M-a inspirat varietatea plantelor și amenajarea lor. Ierburi aromatice, zarzavaturi, flori.

20160804_144114

Lectură de drum:

Charles Perrault, Frumoasa din pădurea adormită

Mândrie și prejudecăți

Château Chinon, 2016

În cercul meu de prieteni, Franța nu e o destinație foarte populară din cauza presupusei aroganțe a francezilor. Totuși, să nu uităm că ei eu inventat noțiunile de curtoazie și galanterie care, din fericire, încă funcționează. Au fost perioade istorice când aristocrați din toată lumea au ales surghiunul în Franța, nu în altă parte, atunci când n-au mai putut trăi la ei în țară. La fel și marii artiști.

20160804_095310

Păstrez ideea și vă invit azi pe Valea Loarei, înscrisă integral în patrimoniul mondial UNESCO. Aici se află sute de castele care au aparținut nobilimii și regilor Franței.

20160804_095331

La Chinon s-au întâmplat multe. S-au ținut întruniri secrete, reuniuni între regi, s-au țesut intrigi, s-au pus la cale comploturi.

Suveranii Angliei și (parțial) ai Franței, Henri II Plantagenent și Alienor d’Aquitaine își petreceau sărbătorile aici, pe când Chinon era teritoriu englez, până când, tot aici, Henri a încetat din viață.

Jeanne d’Arc a înfruntat, mai târziu, un viitor rege. Și, dacă vorbim despre ,,art de vivre”, nici tradiția gastronomică nu se lasă mai prejos. De aici se trage Rabelais, creatorul celebrului personaj Gargantua, al cărui apetit a rămas de legendă.

20160804_095340

Ai posibilitatea să urci la castel direct din centru sau de pe șoseaua care trece pe malul râului, unde se află parcări și, strategic, magazine de vinuri. Din centru, accesul se face fie pe o alee cu scări, fie cu un ascensor gratuit până în incintă.

20160804_095928

Am pătruns în castel la 9 dimineața, la deschidere. Ploaia amplifica mirosul opulent al viilor care acoperă colinele din jur. Chinon este capitala unei zone viticole foarte reputată pentru vinuri roșii lejere, flexibile și nu prea tari. Făcând turul meterezelor și, de peste tot din turnulețe, cât vezi cu ochii în depărtare, se întind viile.

Fortăreața medievală, de întindere considerabilă, domină. Cu trufie ? De cum ai pătruns în interiorul său, te cucerește.

20160804_104548

Castelul e format din trei sectoare distincte: locuința regelui (oricare ar fi el), două turnuri simetrice, donjonul cu incinta sa, fiecare cu utilitățile dictate de nevoile timpurilor.

Pătrund în opt secole de istorie, cu timiditate, recunosc. În interior nu au mai rămas decât zidurile.

Doar un singur element se păstrează intact, un șemineu, în sectorul apartamentelor regale.

Dar decorul cel mai frumos îl reprezintă spațiul amenajat între părțile componente ale castelului.

20160804_102445

Râul care străbate orașul se numeste Vienne (un afluent al Loarei), iar cartierul istoric ocupă sectorul dintre castel și râu. Se păstrează intacte multe clădiri din perioada medievală, pe atunci instituții de seamă.

20160804_113618

La tot pasul, prăvălii de vinuri de pe la toate podgoriile din jurul orașului care oferă degustări cu explicații.

Dacă te prinde seara în oraș, îți poți improviza cu produse regionale un ospăț pe cinste într-un loc cu vedere frumoasă. Mai ales că peste tot, în centru, se țin concerte improvizate de menestreli ambulanți. Până și regii te-ar invidia!

Lectură de drum:

Jean Flori, Eleanor of Aquitaine, Queen and Rebel

Rabelais, Gargantua și Pantagruel