Etichetă: fântâni

Crissay-sur-Manse, 2021

Pentru călătorul în căutare de liniște în toiul verii, Franța rurală e tot ce-și poate dori.

Să ne oprim pe Valea Loarei, într-o mică localitate cu arhitectură gotic-flamboaiantă din secolele 15-16, adică de la sfârșitul perioadei gotice, când stilul atinsese apogeul,

un reper istoric pe harta războiului de o sută de ani între Franța și Anglia.

Strada principală îngustă trasează pașii drumețului printre șirurile de căsuțe.

Venind din depărtări, câmpul pare să-și facă loc în peisajul nemișcat.

Decorul mi se pare vag cunoscut, poate în preajmă s-a filmat Tous les matins du monde, despre Marin Marais, compozitorul a cărui muzică îmi acompaniază clipe introspective.

Și tot la întoarcerea spre sine îmi dau de gândit fântânile pe care le întâlnesc,

în profunzimile cărora personajele lui Haruki Murakami n-ar șovăi să coboare.

Nici țipenie.

Oamenii sunt retrași în spațiul lor intim, pe care nu-l zărim din stradă, în vieți marcate de discreție, de liniște sau neliniști secrete.

Străzile goale par indiferente la trecerea timpului, ca și copacii, florile arbuștii. Domnește splendoarea melancolică a unei așezări nu foarte dornică de a integra circuitul turistic convențional.

Peisajul blând, un pic trist, se împotrivește tăcut tendințelor oficiale dictate de comerț.

De obicei, locuitorii unor astfel de cătune sunt goniți din metropole de constrângeri legate de un stil de viață claustrant și de condițiile financiare.

Mă cuprind sentimente contradictorii.

Exaltare că mă aflu într-un loc cu desăvârșire pustiu, angoasă că nu știu ce ascunde liniștea din spatele zidurilor și desfătare că am acest loc doar pentru mine.

Cei în jur de-o sută de locuitori ai satului au meritul de a fi reușit să pastreze atmosfera veridică și emoționantă a Franței rurale, cu locuințele adunate în jurul castelului demn și semeț, dar abandonat.

Casele mai vechi, cu fântâni poate la fel de vechi în spațiile dintre ele rămase așa din timpul medieval,

le-am privit în preajma bisericii construită prin 1527

la inițiativa celui mai înstărit om din sat.

Gospodăriile mai îndepartate, cu acareturi, s-au dezvoltat ca niște mici ferme, cu turnulețe ascuțite, ferestre medievale, porți istorice.

Toate străduțele, oricât de neînsemnate, care duc spre cătunele vecine au aparență îngrijită, au farmec chiar și casele nelocuite cu grădini năpădite de flori sălbatice.

În timpul preumblării de cam o oră, n-am văzut nici brutărie, nici patiserie sau alt comerț, și n-am întâlnit suflet de om.