Sinai, Mănăstirea Sfânta Ecaterina

2018

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, a fost ultimul obiectiv vizitat dintr-o călătorie de 14 zile în Egipt, pe care o voi povesti în mai multe episode.

Acest locaș există, ca mănăstire, încă din secolul 6 și, de atunci, funcționează fără întrerupere.

DSCN3364

Însă acest din urmă episod a fost cel mai înviorator și e bine că am plecat totuși din Egipt cu o impresie pozitivă.

20181211_110320.jpg

Ne-am cumpărat excursia în Sinai, cu ghid și sofer în mașină privată, de la o agenție internațională care avea reprezentant în Sharm el Sheikh.

20181211_112910

Pentru că aveam de parcurs până la mănăstire o distanță de 260 de kilometri în interiorul peninsulei Sinai, plecarea de la hotel a fost stabilită de ei la 6 dimineața, urmând să revenim la 14.30.

20181211_113709

Mănăstirea are un program limitat în care e permis accesul vizitatorilor.

DSCN3368

Trebuia să ne încadrăm în intervalul 9 -11.30, astfel ca înainte de ora 12 să ieșim din complexul monastic și să trecem de punctul de control.

20181211_103157-e1553157056818.jpg

Drumul până la Sfânta Ecaterina durează aproximativ trei ore. Mi s-a atras atenția să îmi iau haine groase, dimineața fiind foarte frig la jumătatea lui decembrie.

20181211_113000-e1549707705246.jpg

Biserica a fost construită la inițiativa împărătesei Elena, mama împăratului Constantin, în secolul 3, dedicată Maicii Domnului,

20181211_105331-e1549639094429.jpg

chiar pe locul unde se presupune că Moise a vazut îngerul în rugul aprins, care însă nu se mistuia în flăcări, astazi sub forma unui tufiș enorm.

20181211_102809-e1549639130413.jpg

Tot aici este și fântâna lui Moise, unde le-a întâlnit pe fiicele lui Ietro.

20181211_102534-e1549639194456.jpg

Toate aceste trei elemente istorice se află în perimetrul unei fortărețe cu ziduri groase care înconjoară tot complexul monastic, loc sacru pentru toate cele trei religii: iudaism, creștinism, islam.

DSCN3366.jpg

Pe muntele Sinai, mai sus de mănăstire, se spune că Dumnezeu i-a încredințat lui Moise Tablele Legii, cele zece porunci.

20181211_105316-e1549639304709.jpg

Ulterior, după descoperirea corpului Sfintei Ecaterina, mănăstirea a primit hramul acesteia, în virtutea faptului că pe muntele vecin un călugar a descoperit corpul sfintei. În trecut, corpul său a odihnit într-un mic sarcofag de marmură, acum expus în muzeu.

dscn3397-e1549639372749.jpg

Această arie geografică sacră a constituit obiectul unui edict de protecție semnat de Profetul Mahommed însuși, sub denumirea de Carta privilegiilor, prin care proclama Muntele Sinai ca fiind un loc sfânt, respectat de arabi și de islam.

20181211_104433

Credincioșii au ajuns aici în pelerinaje încă din secolul 10.

DSCN3400.jpg

Mănăstirea ortodoxă ține de Patriarhatul de la Ierusalim și găzduiește în jur de patruzeci de călugări greci.

20181211_103119.jpg

Am observat că, peste tot în incintă, informațiile sunt afișate în limbile greacă, rusă și română.

20181211_102644-e1549639438421.jpg

În jur de ora 11, un preot vine în biserică și crediciosii stau la rând ca să se închine la sfintele moaște și să-și sfințeasca icoanele.

20181211_100724.jpg

Preotul oferă tuturor câte un ineluș, pe care îl primești, oricum, gratuit și dacă îți cumperi icoanele de la magazinul din sat.

DSCN3375

Preotul îi acceptă la binecuvântare doar pe credincioșii ortodocși, nu și de alte confesiuni, ești prevenit chiar de la început de supraveghetor, și el tot grec.

20181211_101200.jpg

Când ajungi la moaște, te întreabă și preotul, foarte strict.

DSCN3377

Dacă vrei să cumperi ulei sfințit, provenit din livada multiseculară care se întinde în incinta mănăstirii, trebuie să ceri informații în interiorul bisericii.

DSCN3399

În cele două magazine de obiecte religioase (unul în interiorul citadelei, altul în sat) nu se găsește.

20181211_112920

Am reușit, totuși, să cumpăr, într-o situație ciudată. Deși e interzis să faci poze în interiorul bisericii, ți se permite fotografierea în schimbul unei donații (1 euro în moneda locală, așa cum ne-a sfătuit ghidul) date pe ascuns supraveghetorului.

 

20181211_104122.jpg

La înmânarea acestei sume, el mi-a făcut o ofertă de ulei sfințit la prețul de zece euro flaconul (negociabil). Tariq, ghidul, îmi spune șoptit că e prea mult și că trebuie să negociez.

20181211_101142

Totul se petrecea în prezența unor călugari și preoți, în mijlocul bisericii. La fel și tranzacția propriu-zisă. I-am dat șase euro, în moneda locală, și am primit un minuscul flacon de ulei.

20181211_113238

Patrimoniul cultural din muzeul și arhivele mănăstirii este imens, conține cele mai vechi icoane și manuscrise din lume.

20181211_103553.jpg

Am descoperit file de istorie românească aici, în mijlocul deșertului.

20181211_104725-e1549639536987.jpg

Evanghelii de o valoare inestimabilă au fost oferite de către domnitori și boieri din istoria Valahiei.

20181211_104742.jpg

Am descoperit un impresionant ceaslov împodobit cu pietre scumpe donat de Matei Basarab.

20181211_104748.jpg

Am văzut și o reprezentare aurită a mănăstirii oferită de domnița Roxandra Lăpușneanu.

20181211_104921.jpg

Tot aici este ediția a doua a manuscrisului Palimpsestul din Sinai, de o imensă valoare. Prima ediție, realizată cu doar câțiva ani înaintea acesteia, se află în Anglia.

20181211_104001.jpg

Am admirat o versiune rară, în grecește, tipărită la Florența, a operei lui Homer, Iliada, Odiseea, Eneida.

20181211_103804.jpg

Deși este considerat un obiectiv de risc pentru turiști, m-am simțit tot timpul în siguranță. Cel mai în nesiguranță m-am simțit când a trebuit să negociez în biserică prețul unui flaconaș de ulei sfințit.

20181211_110159.jpg

În apropiere de fortăreață, se află și un hotel, unde se organizează seminarii sau conferințe, dar au și camere pentru credincioșii care vor să rămână peste noapte.

DSCN3362Lectură de drum:

Pr. Ioan Chirilă, Israel, întoarcerea acasă

Bangkok pe apă

Chao Phraya, 2017

O parte din farmecul unui oraș este datorat apei care îl traversează.

20170216_183239

M-au convins de acest lucru Sena la Paris, Tamisa la Londra, la Budapesta, regină este Dunarea, iar la New Orleans, misteriosul Mississippi.

Cu nimic mai prejos decât cele enumerate, fluviul Chao Phraya străbate Thailanda pe 352 de kilometri, irigând terenuri cultivate cu orezării, pentru a se varsa în golful Siam în apropiere de Bangkok.

20170213_160927

Pe malurile lui, în toate ținuturile pe care le traversează, sunt construite case de lemn tradiționale cu fundație pe piloți. În Bangkok, fluviul șerpuiește elegant, conturând granița între zgârie-norii megalopolei și farmecul liniștit al cartierului vechi, cu o ambianță mult mai tradițională, cu straduțe si canale discrete. Bangkok, care în trecut a fost o așezare lacustră, a prins viață pe malurile fluviului.

20170215_154723

În fiecare dimineață, săream în vaporașul local, care deservește fiecare stație și coboram acolo unde era localizată destinația principală. Este cel mai practic, mai rapid și mai ieftin mijloc de transport, chiar cel mai pitoresc, pentru că de pe apă ai și o vedere de ansamblu asupra peisajului citadin, dar și în detaliu.

20170213_134104

Ai acces la partea nevăzută (din stradă) a locuințelor, vezi culoarea orașului, localnicii. Deși, la drept vorbind, toți turiștii aplică aceeasi strategie, așa că auzi în jurul tău cel mai mult vorbindu-se engleza americană, franceza, spaniola, italiana. Turiștii privesc cu o îngăduință amuzată cum se agită thailandezii, iar ei ne ignoră complet.

20170213_160356

Biletul se cumpăra direct de pe vaporaș. Casierița își anunță sosirea într-un mod foarte original, patrulând între stații de la un capăt la altul al ambarcațiunii cu o cutie metalică în care zornăie monedele. Prețul biletului este același indeiferent câte stații mergi. În general, porturile nu sunt aglomerate, cu excepția celui de la Palatul Regal.

20170213_155234

Unul dintre cele mai frumoase portulețe este Oriental, care deservește fostul cartier colonial, o oază de eleganță.

20170219_164445

Aici se află două biserici catolice, compania maritimă a Asiei de est, ambasade, hoteluri faimoase.

20170213_161827

Pe lângă plăcerea panoramei, circulația pe apă are avantajul că te scutește de poluarea mașinilor și de praful de pe străzi.

20170213_160711

Circulând cu vaporașul, poți organiza cel mai eficient vizita în centrul istoric, cu palatul regal, muzeul național, monumentele religioase, toate pe același mal. Malul opus l-am explorat foarte puțin și am dat de o încrengătură de canale, mici așezari ieșite din timp, care n-au ținut pasul cu dezvoltarea frenetică a orașului. Dar își păstrează neatins exotismul.

20170219_164343.jpg

Traficul fluvial este permanent și diversificat: vaporașe pentru circuite turistice, yahturi de petreceri, nave discotecă, șalupe-taxi, ambarcațiuni municipale cu tarif de autobuz (cele mai ieftine), navetele hotelurilor. Seara, multe dintre ele sunt luminate ca-n povești.

20170213_224516

Până în 1861, când s-a inaugurat prima stradă pavată, la Bangkok se circula mai mult pe fluviu și pe canalele auxiliare. În 1950, fața orașului s-a schimbat din nou, când majoritatea canalelor au fost evacuate, iar casele tradiționale au fost distruse în favoarea imobilelor moderne. Pompajul excesiv al pânzei freatice a determinat o coborâre a solului pe toată suprafața urbană. Construit practic pe sol mlăstinos, Bangkok se scufundă cu trei centrimetri în fiecare an. Unele zone au ajuns deja sub nivelul mării.

Versailles în stil italian

Caserta, 2016

Prințul de Bourbon a ales să-și construiască, în sec.18, propriul Versailles.

20160515_134415.jpg

La țară, la 30 de kilometri de zarva napolitană. Întreaga așezare din jurul palatului regal face parte astăzi din patrimoniul UNESCO. Pe dinafară, clădirea este austeră, iar la momentul vizitei mele era în lucrări de recondiționare.

20160515_135542.jpg

Concepute în stil neoclasic, interioarele fac numeroase concesii stilului vremii, rococo.

20160515_135118

Tavanele și bolțile pictate erau frecvente în palatele acelor vremuri, doar că aici opulența este mai vizibilă.

20160515_134825

Parcul din jur este cât vezi cu ochii. Prințul obișnuia să facă lungi plimbări în natură, în compania cărților sale.

20160515_140333

Era pasionat de lectură și deținea o bibliotecă impresionantă.

20160515_140424

Pereții sunt împodobiți de picturi de o dimensiune proporțională cu grandoarea construcției.

20160515_135118

Predomină galbenul și ocrul, care colorează discret lumina gri a unei zi ploioase.

20160515_140053.jpg

Parcurg galeria cu tavan aurit care îmi evocă balurile și serbările cu mii de invitați, evenimente obligatorii în agenda princiară.

20160515_133217.jpg

Chiar și noi, astăzi, putem să-i fim invitați o zi întreagă, dacă dorim, ținând cont de grandoarea complexului.

Palate andaluze

Ecija, 2016

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Departe de grandoarea triunghiului de aur format de Cordoba-Sevilla-Granada în sudul Spaniei, merită să intri și în orășele care își țin parcă secret farmecul, ca să-și păstreze liniștea patriarhală.

133.jpg

Așa am descoperit Ecija, urbe zglobie și exuberantă, cu turnulețe grațioase, imobile istorice, chiar mici palate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vechea nobilime andaluză, foarte prosperă, deținea domenii vaste cu livezi de citrice și măslini. Comertul era înfloritor datorita poziției orașului pe chiar via Augusta, calea comercială prin care uleiul de măsline produs era direcționat spre Imperiul Roman.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Palacio de Penaflor, cu o superbă fațadă în semicerc, împodobită cu decorațiuni sub forma unei frize pictate, este la fel de remarcabil ca și palatul în care se află muzeul municipal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Campanilele bisericilor sunt decorate cu plăci din faianță nuanțate pe tonuri de albăstrui.

146.jpg

Ca toate localitățile andaluze, și aici se află manufacturi artizanale de ulei de măsline, produs din varietatea de măslini locali. Îl poți cumpăra din orice magazin alimentar, aprozar sau cofetărie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Recomand o specialitate de patiserie locală, tortas de aceite, preparată pe bază de ulei de masline.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Să nu ratezi, la o terasă însorită, – eram în ianuarie ! – , un suc proaspăt de portocale (zumo de naranja natural) din livezile de la marginea orașului.

Acasă la Alexandru Macedon

Egnatia Odos, 2016

Nordul Greciei, în iunie. Pornesc spre locul de baștină al lui Alexandru Macedon.

20160615_193923

De la Tesalonic, urmez Egnatia Odos, în direcția Veroia, într-un ținut care aparține omenirii în esența ei, nu doar Greciei.

20160616_134908

În aparență un loc atât de modest, de aici a pornit un grec curajos în aspirația sa de cunoaștere. Simt energiile inspiratoare ale acestui ținut, de aceea mă întorc aici mereu și mereu. Călătorind în lung și-n lat prin nordul Greciei, demnitatea grecilor de aici o intuiesc ca fiind zămislită din admirația pentru eroul lor.

20160616_133028

Cele două foste capitale pe care urmează să le vizitez sunt înscrise pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

20160616_131126-1.jpg

În ordine cronologică:

***Vergina (Aigai), prima capitală a Macedoniei, unde se află necropola regală. Filip al II-lea și soția sa Olimpia au fost părinții marelui Alexandru. Fiul acestuia, Alexandru IV, care a murit în împrejurări dubioase, încă adolescent, tot aici se presupune că este îngropat. Muzeul, nou, amenajat cu un design contemporan impecabil, este construit pe câmpia unde a fost descoperită necropola, în niște mici tumuli, care acum se află în centrul sălilor. Circuitul recomandă să privim mai întâi vitrinele cu obiecte prețioase, comorile regilor, apoi interiorul încăperilor unde se află necropolele regale. Ți se atrage atenția la intrare că fotografierea este strict interzisă. De fapt, nici n-ar fi posibil, strălucirea aurului este o experiență pe viu.

***Pella, orașul natal al lui Filip al II-lea. Aici s-a născut și fiul său, Alexandru Macedon. Cetatea a atins apogeul în anii 400 (î.C), când avea ca oaspeți cei mai faimoși oameni ai momentului.

20160616_132354.jpg

Euripide a compus, în palatul regal, piesa Bacantele, iar Aristotel a fost invitat să devină profesorul privat al lui Alexandru Macedon.

20160616_132744.jpg

Situl arheologic se întinde pe o arie vastă, dar săpăturile continuă.

20160616_135045

În muzeul din incintă, admirăm o parte din obiectele descoperite, printre care un mozaic bine conservat.

20160616_135351

***Naoussa, la școală cu Aristotel !

Naoussa este capitala viticolă din regiunea Macedonia.

20160617_103524.jpg

La periferie, bine semnalizat, vedem situl care a mai ramas din școala în care a învățat Alexandru Macedon. Aristotel a fost invitat de către Filip al II-lea ca să fie maestrul fiului său, Alexandru.

20160617_104203

Prietenii acestuia au beneficiat, și ei, de prelegerile maestrului, unii chiar i-au devenit generali în campaniile de cucerire. Cu un așa profesor, nu este de mirare că a cucerit lumea !

La dolce vita napolitană

Napoli, 2016

În golful napolitan se adunau sirenele, așa spun arheologii, care au pescuit în apele sale statui sugestive. În tot cazul, Ulise a rătăcit și el prin apele de aici.

20160512_181921

Centrul vechi, cu străduțele înguste, micile prăvălii, negustorii ambulanți, unde sunt grupate bisericile, l-am străbătut de nenumărate ori, la diferență de 3-4 ani. Este printre cele mai pitorești din lume și face parte din patrimoniul UNESCO. Asist la spectacolul strazii ca la teatru. Zgomote răzbat din toate partile, mimica și gesticulația ating cote artistice.

20160512_181941

Am ales un hotel chiar în gară, de unde am vedere la Vezuviu. Mă extrag din tumult și mă îndrept către o stație de autobuz, unde iau un circuit dus-întors spre Palazzo e Galleria Nazionale di Capodimonte.

20160512_162813

Oficiul de turism a pus la dispoziție curse speciale la un preț redus pentru această destinație. Îmi propusesem de mult timp să văd muzeul și abia acum, după alte trei mini-vacanțe napolitane, ajung aici.

20160512_162651.jpg

 

Palatul se află la marginea orașului, într-un domeniu cu un parc imens și adăpostește pinacoteca și apartamentele regale.

20160512_1432351.jpg

Dinastiile Farnese și Bourbon, mari familii nobiliare, au deținut aceste colecții impresionante de pictură.

20160512_162130

Masaccio, Bellini, Corregio, Breugel sunt doar câțiva dintre maeștrii expuși. Iar dintre cei contemporani, Anselm Kiefer, cu una dintre lucrările sale filosofice asupra Mediteranei.

20160512_153155

În apartamentele regilor, obiectele de mobilier provin de la manufacturi de seamă din secolele 18 și 19 din Italia, Franța, Flandra.

20160512_163546

Am remarcat o colecție de scaune tapisate cu priveliști pariziene, o comandă unică.

20160512_163611

Decorațiunile murale includ o tapiserie relatând isprăvile lui Don Quijote, ca să-i amuze pe nobili.

20160512_163456

Palatul exuberează, vioi și primitor. Să fie oare căldura sudului ?

Lectură de drum:

Roberto Saviano, Gomorra

Din faptele lui Napoleon

Monselice, 2016

Am intrat în acest orășel din provincia nordului italian doar cu gândul de a mă delecta cu un espresso+un dolce, dar am plecat cu impresii bogate (de natură spirituală !).

20160518_132732

Îl zărești chiar de pe autostradă, pe culmea unui delușor, nu departe de Padova și e chiar tentant să-l abordezi. În vârf este de fapt cetatea, ruinele unui castel somptuos din sec.13.

20160518_132831

Încep urcarea, bănuind că pe străduță voi întâlni și alte comori peisagistice.

20160518_133104

Întru în domul San Paolo, de stil roman. Era la prânz și o doamnă în vârstă începuse să pregătească închiderea. În Italia, majoritatea bisericilor închid între ora 13 și ora 16.

20160518_133209

Nu eram decât vreo câțiva turiști, dar ne-a invitat în partea ascunsă a domului, unde intrarea era rezervată, ca să ne arate micile comori în materie de obiecte de cult. Nu mai rămăsese mare lucru, ne-a spus ea cu amărăciune, totul fusese luat de Napoleon și dus la Paris. Tot tezaurul domului din Monselice se află la Luvru (expus sau în depozite). Erau obiecte inestimabile de artă italiană care aparținuseră de secole acestei comunități. Aici rămăseseră doar reproduceri.

20160518_135532

Mi-am continuat plimbarea.

20160518_134158

Villa Balbi, cu grădinile ei aristocratice, cu alee de statui, aparținea aristocrației locale.

20160518_135142.jpg

În incinta castelului, în inima cartierului vechi, am ajuns unde doream: în istorie.

20160518_134951.jpg