Norocul îi ajută pe cei curajoși

Aquileia, 2016

Venind dinspre Liguria, Mitteleuropa mi-a dat de înțeles, prin mirosul pâinii și culoarea cerului, că aici începe teritoriul său.

Mă opresc la Aquileia, aproape de granița slovenă, unde se înfiripă istorisiri despre evoluția creștină a spațiului danubian.

Așezarea a devenit rapid municipium imediat după ce a fost întemeiată (181 î.Hr) în cadrul programului de pacificare cu partea orientală a imperiului.

Libertatea de exercitare a cultului creștin a transformat-o într-un nucleu religios amplificat de martirii din perioada când creștinismul oriental se confrunta cu păgânismul imperial.

Azi putem vizita un complex format din bazilică, zona arheologică și muzeu.

Mozaicele din interiorul bisericii au fost, de-a lungul timpului, acoperite de reconstruirea suprapusă a mai multor edificii.

Încep cu o privire la frescele care-i reprezintă pe binefăcătorii locali.

Pereții, tavanul, solul formează o închegare coerentă de scene biblice,

scene marine,

figuri de martiri identificați prin ramura de palmier,

vietăți care populează paradisul

sau scene alegorice din iconografia paleocreștină.

Caut lupta cocoșului cu țestoasa, una dintre cele mai sugestive scene, singura care se repetă de două ori, pe laturi diferite ale bazilicii.

În toate reprezentările găsite de arheologi în care apar un cocoș și o țestoasă, vietățile nu se află niciodată în conflict pentru că, aparent, nu au nimic de împărțit. Unicitatea imaginii a provocat o sumedenie de interpretări: confruntarea dintre lumină și întuneric, dintre două sisteme de gândire, unul conservator și altul reformator, ca ziua și noaptea, dintre optimismul creștin și pesimismul din curentele necreștine, conform dezbaterilor dogmatice din jurul anilor 310. În cele două reprezentări, atitudinea personajelor e ușor diferită, dar mesajul e identic.

Într-una din scene, cocoșul e mai moderat, într-alta e mai agresiv.

Țestoasa, temătoare, e în defensivă. Cocoșul, care nu pare să fi stat prea mult pe gânduri, are ciocul îndreptat amenințător spre ea, cu penele înfoiate explicit într-o dinamică amenințătoare. Recompensa pare să fie vasul expus deasupra lor. Țestoasa se recomandă prin ideea de prudență, limitări, neputință din cauza handicapului deplasării și al unei înfățișări ingrate, dar compensează prin înțelepciunea rezultată din experiențele nefavorabile acumulate. Fermecătorul cocoș, care nu ezită sa-și trâmbițeze dezinvolt premoniția victoriei, se avântă impetuos, cu o cutezanță fără opreliști. Oricând se poate folosi și de aripi.

Lectură de drum:

Umberto Eco, Baudolino

33 de gânduri despre „Norocul îi ajută pe cei curajoși”

    1. Revin cu detalii. Într-adevar, îmi scăpaseră multe. Romanii nu obișnuiau să construiască la întâmplare, Aquileia s-a format mai întâi ca un centru reputat de artizani, fiind amplasat într-o zonă viticolă de calitate, unde se pare că meștesugarii își aflau inspirația (și finanțarea) ca să abordeze teme mai filosofice și sofisticate. Fragmentul de mozaic este de origine greco-romană, cocoșul e un simbol pozitiv, revigorant, pentru că anunță risipirea întunericului și revenirea luminii. Țestoasa are conotație negativă, ,,tartarukos” în grecește înseamnă locuitor al tartarului, iar țestoasa=tartaruga (it.), tortue(fr.), creatură demonică din cauza conexiunii ei cu interiorul pământului, în ale cărui tenebre se refugiază iarna. Mai mult, duce cu ea, în permanență, un crâmpei din acest loc întunecos unde nu ezită să se retragă atunci când se simte amenințată. Carapacea face parte din ființa ei, dar ne sperie pentru că nu știm ce se află înăuntru. Cu timpul, reputația i s-a ameliorat sensibil, tot așa cum demarcația între bine și rău a devenit ambiguă. În cronologia reprezentărilor, prima creație (sec.3 î.Hr.), a fost scena mai pașnică, în care cocoșul are creasta decolorată încât cu greu îl recunoști. Tema a fost reluată, o generație sau două mai târziu, într-o variantă dinamică și mai explicită. La început, pe mine m-a nedumerit castingul, socotind că ar fi fost potrivit să aleagă un adversar mai redutabil decât o biată creatură neajutorată, mult sub nivelul cocoșului. Se afirmă despre țestoasă, în acest context, că ar fi o vietate demonică, iar cocoșul, datorită (și) aripilor, un soi de mesager angelic, divin. Simbolistica imaginii sale este plurivalentă. În mitologia romană, Mercur, zeul comunicării și al comerțului, era adesea secondat de un cocoș, de la care împrumutase și aripile care-i serveau ca accesoriu al gleznelor. Subiectul e amplu, acestea-s doar câteva indicii. Locul face parte din Patrimoniul UNESCO. Mulțumesc pentru interesul acordat !

      Apreciat de 1 persoană

  1. Eu cred că țestoasa se plânge că a fost trezită de cântecul cocoșului în creierii dimineții. Iar cocoșul guraliv o pune la punct. 🙂 Foarte frumoase fotografiile. Turnul acela pe fundalul atât de albastru al cerului e superb.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s