Triumf

Falaise, 2016

Azi, Europa ar fi arătat altfel dacă Wilhelm n-ar fi cucerit Anglia, la Hastings, în 1066.

La Falaise, în nordul Franței, castelul natal te invită să-l cunoști cu adevărat.

Renumele burgului i se datorează integral. Filiația sa este banală, era fiul ilegitim al marelui duce al Normandiei și al fiicei unui de tăbăcar din sat. Tatăl său, Robert le Diable, a plecat în pelerinaj la Ierusalim și nu s-a mai întors, așa că Wilhelm a început lupta din copilărie. Mai întâi, lupta de a-și recupera bunurile, fiind bastard, apoi implicarea în revoltele din ținut. S-a născut chiar aici, în acest castel impunător, unde a prins contur aspirația sa de a cuceri Anglia.

20160811_130448

Așadar, să nu vă mirați. Turiștii englezi sunt majoritari și în jur auzi vorbindu-se doar engleza, ca și cum ai fi complet separat de Franța. Prima impresie a fost ca mă aflam într-o mică Anglie.

20160811_132500

Ansamblul medieval, format din donjon și palat, este unul dintre primele construcții de piatră din Normandia.

20160811_130556

Îți atrage atenția, de la distanță, donjonul elegant și solid din secolul 12. Nu-i ușor de pătruns în fortăreață. Chiar și acum, trebuie să traversezi un spațiu mare înainte de a te lăsa înghițit de solemnitatea din interiorul zidurilor.

20160811_132628.jpg

Prima sală, cea de primire oficială, a fost restaurată cu mijloace de tehnologie avansată, cu materiale design naturale și plurifuncționale: sticlă, lemn, teflon, aluminiu, oțel. Tot parcursul este multimedia, foarte atractiv pentru copii și adolescenți. Chiar și ca adult, te lași prins în jocuri și simulări, mai ales că tot spațiul este pus la dispoziția vizitatorilor. Fiecare își găsește un loc propice ca să intre pe cont propriu în vârtejul istoriei.

20160811_140133.jpg

Castelul era locuit de familie și servitori și avea un rol defensiv important. Observăm că donjonul este prevăzut cu toate elementele auxiliare în acest scop. Aici se retrăgea ducele, era spațiul lui personal de lucru, dar și de strajă. De aici, putea supraveghea platforma care făcea legătura între fortăreață și sat. Turnul este legat de donjon și de toate celealte încăperi prin culoare secrete, așa cum se obișnuia pe atunci, și pentru discreția întâlnirilor galante, dar și în scop de autoapărare în caz de cotropire.

20160811_133834.jpg

Multe din elementele de construcție au directă legătură cu stilul de viață al timpurilor respective, complet anacronice pentru noi acum. Fiecare încăpere are o întrebuințare specială. E mult prea departe viața personajelor care le-au locuit în trecut, dar nutresc toată admirația pentru cât de bine au integrat în contemporan clipa de istorie.

20160811_132106

Unul dintre filmele având ca subiect viața lui Wilhelm Cuceritorul a fost o coproducție franco-helvetico-română, cu Violeta Andrei, Marga Barbu, Vlafimir Găitan, (co)realizat de Sergiu Nicolaescu.

20160811_134308.jpg

La despărțire, Wilhelm nu mai e personajul îndepărtat. L-am simțit lângă noi pe tot parcursul vizitei și ne despărțim buni amici.

Lectură de drum:

David Bates, William the Conqueror

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s