Smochinii

Dion, 2016

La Dion, mai mult ca oriunde, resimt sacralitatea intensă și adevărată a Greciei.

20160617_164524

La grecii antici, Dio=Zeus și este reprezentat, uneori, de tot felul de vietăți domestice, pentru că omul a simțit nevoia dialogului cu ce este dincolo de cunoaștere.

20160617_161310.jpg

Încep vizita cu muzeul local, foarte cochet, deși micuț. Privesc obiecte de valoare recuperate în urma săpăturilor care, încă și astăzi, se dovedesc dezvăluitoare de fragmente de civilizație.

20160617_161445.jpg

Situl se află la un kilometru mai departe. Înainte de orice, simt prezența smochinilor, ca și cum Zeus ar fi ales de această dată, să prindă trup vegetal. Cu încrengăturile lor bogate, demne, au străbătut sacralitatea. Mirosul răspândit de frunzișul abundent, dens și protector vine dintr-o sferă care nu e pământească.

20160617_170303

Așezarea datează din secolul 10 (î.C) și este amplasată, nu întâmplător, la poalele muntelui Olimp, – reședința zeilor, într-o câmpie fertilă.

20160617_171133

De aici, preoții porneau să escaladeze crestele muntelui, unde se aflau altarele, cât mai sus, mai aproape de zei, ca să le aducă ofrande.

20160617_171218

Așa cum putem vedea azi ruinele, sunt preponderent vestigii datând din perioada romană.

20160617_170852

Pe atunci, orașul era înconjurat de un zid gros de apărare și avea propriul său port la un râu care se vărsa în mare la o distanță de 16 kilometri.

20160617_170836

S-au degajat, în urma săpăturilor, peste douăzeci de străzi, cu băi publice, clădiri administrative, locuințe, teatru, temple. Printre acestea, faimoasa vilă a lui Dionisos cu un mozaic multicolor.

20160617_161606

Tot aici s-a descoperit templul zeiței Demeter, cel mai vechi sanctuar din Macedonia. Pentru Alexandru Macedon, orașul avea o semnificație specială, mistică.

20160617_165312

Înainte de a porni să cucerească Asia, a venit să se roage aici, la templul lui Zeus.

20160617_173226

S-a dovedit o strategie bună, fiindcă era templul cel mai aproape de Olimp. Zeus l-a auzit!

Lectură de drum:

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)