Cordoba în toiul iernii

2016

Am decis să trec peste prejudecata că Spania e o destinație pentru sezonul cald și am vizitat Cordoba la început de ianuarie. Chiar dacă diminețile pornim prin oraș la o temperatură de numai zero grade, soarele ajunge repede sus, iar ziua se încalzește până pe la 16 grade.

049.jpg

Exotismul acestei destinații devine mai puternic în ianuarie, când portocalii sunt plini de fructe și vegetația luxuriantă dă o notă de culoare verde închis, cu flori de sezon. Gradinile oricărui oraș din Andaluzia au farmecul lor în orice anotimp.

053.jpg

Cordoba, aflat în patrimoniul UNESCO, este un oraș încărcat de istorie și civilizatie, la răscrucea a trei culturi: islamică, iudaică și creștină. Maurii și-au lasat amprenta pe stilul de arhitectură și constructie al clădirilor, ținând cont că au ocupat orașul timp de 300 de ani. În secolul 10, Cordoba era un oraș vestit, cu peste o mie de moschei. Dar și evreii au influențat civilizația orașului. Erau buni artizani, prelucrau celebra piele de Cordoba, dar și bijutieri sau armurieri vestiți.

Am vizitat faimoasa catedrală moschee La Mezquita Catedral, în care se pătrunde traversând o grădină de portocali.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Are un interior întunecat desparțit în naosuri separate între ele de o mie de coloane confecționate din materiale prețioase.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În capăt, este instalat mihrabul, loc de rugăciune la musulmani, îndreptat spre Mecca. În 1523, regele a construit în mijlocul acestei moschei o catedrală catolică, confirmând astfel alungarea definitivă a maurilor.

099.jpg

Un alt obiectiv pitoresc, Palatul regilor catolici este impunător și a fost la origine o fortăreață maură.

064.jpg

De-a lungul timpului, a cunoscut multe transformări: palat al regilor, sediu general al Inchiziției, închisoare.

079.jpg

Grădinile sale te răsfață cu sofisticate aranjamente acvatice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dar orașul ascunde multe comori, rezidențe și case aristocratice renovate transformate în muzeu.

Vechiul cartier evreiesc (La Juderia) este, în sine, un monument.

045.jpg

Pe înserat, lumina cădea oblic într-o scenografie meșteșugită a unui spațiu deja artificial, aproape filmografic.

041.jpg

Am început vizita acestui mic labirint chiar cu sinagoga. Evreii au fost alungați din Spania în 1492, de aici s-au refugiat în toată Europa, instalându-se mai ales în porturi. Amsterdam, Londra, Livorno, Smirna, Patras, Tesalonic.

046.jpg

O panoramă frumoasă este spre râu și podul roman.

062.jpg

Scena se deschide spre orizonturi noi.

063.jpg