Kazanlâk, 2025
Pe ascuns, deșurubam cu fereală capacele flaconașelor din lemn pictat și mă străduiam să redobândesc o cât de ștearsă mireasmă în fiola demult terminată.
Ani de zile a păstrat mama pe un colț de raft din bibliotecă, aidoma unor relicve ale cochetăriei, micile recipiente în care se comercializa peste graniță, prin Ruse, parfumul de la bulgari. De atunci, încă dinainte să-mi imaginez că oamenii pot călători, am năzuit să ajung în locul de unde proveneau flaconașele, aspirație întreținută de misticismul Dunării care, doar ea, mă despărțea și mă apropia de Bulgaria.
Am trecut de Ruse, am traversat pe drumuri lăturalnice pustii unde natura e fără egal, mai întâi câmpia spre Sveștari, apoi munții Rodope de la est până în Valea Rozelor. La Kazanlâk, capitala trandafirului, pe lângă alte atracții istorice, am vizitat și muzeul legendarei flori care îmi înfiripase în copilărie dorința de a ajunge în locul de unde fusese adus acel parfum.
Aici am aflat că, în Europa, trandafirii au fost pomeniți prima dată în Iliada și Odiseea, alte repere ale copilăriei. Numele florii vine de la frumoasa Rosalia care a nesocotit obligația de a sluji, ca fecioară, în templul lui Artemis, motiv pentru care răzbunătoarea zeiță a vânătorii și neprihănirii a preschimbat-o într-un tufiș înmiresmat cu flori albe, roz, roșii, apărate de spini, pe care poeții s-au întrecut să-l cânte.
Simbol al opulenței în Imperiul Roman, Împăratului Nero i s-a dus vestea că ar fi comandat pentru o petrecere o nemaivăzută cantitate de trandafiri din Egipt ca să-și desfete invitații cu o ploaie de petale.
Rosa damascena originară de pe valea râului Shiraz din Persia a ajuns în valea Kazanlâk prin Siria și Adrianopol, apoi s-a răspândit în toată aria ocupată la momentul respectiv de Imperiul Otoman, pesemne că și în Moldova tot pe filieră turcească a ajuns.
Dincolo de legende, originea botanică a trandafirului coboară la vechiul și etern verdele trandafir arborescent din pădurile pline de umezeală ale provinciilor izolate din China și India.
În secolele 12-13, trandafirii de soiuri uleioase debarcă, din Orientul Mijlociu, și în Europa. În 1270, în timpul cruciadelor, contele Breuer alege, dintre toate, faimoasa Rosa Damascena din regiunea Damascului.
Se constată că trandafirului îi priește deosebit de bine în văile sub-balcanice din Bulgaria, pe versanții sudici ai munților și, în scurt timp, creează renumele acestei regiuni drept vale a trandafirilor. Climatul favorabil cu ierni blânde și primăveri îndelungi cu ploi ușoare, cu multă umiditate și dimineți împrospătate de rouă, îi tihnește trandafirului care mustește de seva cu parfum unic în lume.
Din acele vremuri, s-au păstrat două documente, o ordonanță a sultanului Murad III (1574-95), prin care îi poruncește grădinarului șef din Adrianopol ca trandafirii din grădina de acolo să fie trimiși în grădinile vechiului palat din Istanbul. O altă atestare documentară se găsește în notele de călătorie ale faimosului globe-trotter Hagi Khalif, unde subliniază că, în 1650, apa de trandafiri avea mare căutare în trepidantul târg din Adrianopol.
Prima esență bulgărească de trandafiri se ivește pe piața europeană la sfârșitul secolului 17, în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale industriei de parfumerie.
La început, o industrie artizanală cu mici ateliere presupunea un proces de fabricație la îndemâna oricărui gospodar mai destoinic, prin distilare cu ajutorul unui cazan de aramă sau alambic cu capacitate de 80-100 de litri, într-un proces repetat care durează două-trei ore, în urma căruia se obțineau picăturile galben-vernil ale uleiului esențial de trandafir.
Abia la început de secol 19, industria s-a dezvoltat pe scară largă, cu elanul medaliilor decernate la concursurile, expozițiile și târgurile de profil internațional, unde uleiul bulgăresc de trandafir se bucura de aprecieri la nivel înalt.
În 1893, la târgul internațional de la Chicago,compania producătorului Shipkov a prezentat publicului cincizeci și unul de sortimente de esență de trandafir bulgaresc, aranjate frumos într-o casetă meșteșugită din lemn de nuc din Kazanlâk, ale cărei părți laterale erau sculptate în formă de trandafir și acoperite delicat cu foiță de aur.
Prețul ridicat al produsului se explică nu doar prin calitatea trandafirilor de aici, dar și prin cantitatea de materie primă și efortul depus. Pentru un litru de esență, e nevoie de trei-cinci mii de flori de trandafir, culese cu grijă numai în zori de la cinci până la nouă, înainte ca soarele să se ridice prea sus pe cer și să se evapore jumătate din ulei.
Sezonul de recoltare se întinde pe parcursul unei luni întregi, între mai și iunie, iar din reziduurile de apă și petale se fabrică produse pentru industria farmaceutică, arome pentru cea alimentară, gemuri, lichior.
În ciuda termenului folosit, uleiul nu e întotdeauna lichid. La douăzeci de grade celsius, valorosul produs se cristalizează, de aceea e păstrat în canistre sigilate fiecare cu un model unic dintr-o ceară specială, la zece grade celsius, într-o subterană din Sofia, în condiții de securitate datorate atât valorii sale, cât și pericolului de a-i fi sustrasă rețeta.
Toate acestea le vedem și le aflăm la muzeul trandafirului ce deține o amplă colecție de obiecte privind istoria culturii sale în Bulgaria, instrumente din procesul de elaborare, unelte, vase de transport și înmagazinare.
Într-una din săli, văd replica unui depozit de ulei și al primului laborator chimic bulgar înființat în 1907 la Kazanlâk de Hristo Yaramov, dedicat testării produselor derivate din trandafiri, care analizează uleiul, esențele, apa de trandafir, menit a elibera certificate de puritate ale uleiului pentru export.
Fotografii unice din procesul de productie ilustrează înmiresmata epopee a trandafirului, de care iau aminte, în răsfățul aromelor din muzeu și din grădina sa. E cel mai potrivit moment al anului pentru această incursiune.
De la preaplinul magazin din holul muzeului, îmi fac rezerve din irezistibila mireasmă, până la următoarea călătorie în Bulgaria.
Muzică de drum:
ore de drum 