Locuri în inimă

Cracovia, 2019

La solstițiul de iarnă, în sudul Poloniei, întunericul începe să cadă la trei după-amiază, iar norii și ploaia înveșmântează cu solemnitate peisajul însingurat.

 

Sanctuarul din marginea Cracoviei, destinație asiduă de pelerinaj din 1985, când Papa Ioan-Paul II l-a desemnat capitala Devoțiunii Milei Divine, se bucură de prestigiul de a ocupa locul întâi în lume ca număr de naționalități reprezentate de pelerini.

Pe esplanadă, îmi răsare în față, ca un pachebot grandios, basilica nouă de rit romano-catolic închinată Milei Divine consacrată în 2002, care poate primi cinci mii de persoane. Un pic mai retrasă, vechea biserică înconjurată de câțiva arbori desfrunziți.

Mai întâi am intrat în noul sanctuar, locul de odihnă al rămășițelor pământești ale măicuței Faustina Kowalska (1905-1938), beatificată în 1993, canonizată în 2000, prin a cărei mijlocire rugăciunile credincioșilor au putut beneficia de Milostivirea Divină.

Sfânta călugăriță făcea parte din congregația Surorile Maicii Domnului, înființată în 1862 datorită donației unui prinț polonez filantrop.

Au venit aici să se roage, de la recunoașterea oficială a miracolelor înfăptuite, Sfinții Părinți Ioan-Paul II, Benedict XVI, Francisc. Mulți pelerini se străduiesc să ajungă aici de Sărbătoarea Milei Divine, în prima duminică după Paștele Catolic. Iar eu sunt nerăbdătoare să intru în vechiul sanctuar, încărcat de magie la ora înserării, în lumina felinarelor.

La începuturi, mănăstirea a fost deschisă pentru tinerele care aveau nevoie de o reajustare a moralității. Călugărițele le-au primit, le-au îndrumat și educat, le-au învățat un meșteșug astfel ca, la întoarcerea în lume, să poată duce o viață demnă. În claustru funcționau ateliere de broderie, croitorie, țesătorie, spălătorie, legătorie de carte, grădinărit și menaj, o mulțime de meserii pentru a facilita integrarea fetelor pierdute.

De la primul război mondial, când chiliile au devenit saloane de spital, până la cel de-al doilea, așezământul n-a mai primit mireni. Astăzi, lăcașul este dedicat instruirii viitoarelor maici în perioada de noviciat de doi ani.

În altarul principal, statuia Sfintei Fecioare a Milostivirii are în dreapta sa celebra pictură devenită simbolul universal al sanctuarului, a Mântuitorului Milostivirii care, prin intermediul Sfintei Maici Faustina, a înfăptuit minuni.

Pictura a fost realizată după descrierea Faustinei care, pe parcursul vieții, a avut mai multe viziuni și întâlniri mistice cu Iisus, relatate în cartea sa Mic Jurnal, semn al credinței și măreției sale sufletești. 

Sărbătorile care se apropie să vă umple sufletul de iubire !

19 gânduri despre „Locuri în inimă”

Lasă un răspuns către Ileana Anulează răspunsul