Lună: octombrie 2021

Paris, 2018

Vreme de douăzeci de ani, lumea modei a clocotit de curiozitate să afle chipul lui Martin Margiela.

Era ultima decadă a mileniului, când se cheltuiau bugete astronomice în publicitate și promovare, iar designerii se dădeau peste cap ca să atragă atenția.

Singurul creator ajuns faimos fără să-și arate vreodată chipul a fost omagiat în 2018, prin două expoziții simultane la Palais Galliera și Arts-Décoratifs, unde au fost prezentate piese care au scandalizat și au revoluționat moda.

Imediat după ce a absolvit Academia de Modă din Anvers în grupul ,,celor șase’’, toți ajunși celebri, a plecat la Paris.

Ca să deschidă atelierul, pornind de la zero, singura posibilitate a fost să recupereze elemente de mobilier aruncate în stradă.

Le-a vopsit în alb sau, dacă erau prea deteriorate, le-a acoperit cu huse albe din bumbac.

În anii 1990-2000, hainele se vindeau după vizibilitatea siglei, emblemă a reușitei financiare, și prea puțin după calitatea materialului sau a execuției.

Sfidând logomania, decide să-și reprezinte cu discreție eticheta sub forma a patru puncte cusute cu ață albă pe spatele hainelor.

Colecția de debut s-a înfăptuit în 1988 prin reciclarea unor articole de îmbrăcăminte aruncate, cumpărate de la mâna a doua prin târguri sau de la Armata Salvării.

Primele sale prezentari au intrat în istoria modei. Podiumul a fost instalat, sfidător, în spații neconvenționale cum ar fi Armata Salvării, o parcare subterană, o stație de metrou dezafectată, un teren viran, sub podul Alexandre III.

Invitațiile erau scrise de mână pe hârtii și cartoane improvizate, cu pixuri și carioce cum se nimerea.

În lipsa unui light design sofisticat, a trebuit să improvizeze. În stația de metrou a rezolvat aranjând pe rampe sute de lumânări de biserică. În lipsa unor manechine profesionale, de asemenea.

La prezentarea organizată în parcarea subterană, au defilat manechine alese dintre banale trecătoare de pe stradă. Nu toate erau rupte din soare așa că, în virtutea anonimatului la care el însuși se supune, fetele defilează cu un ciorap tras pe față ca spărgătorii de bănci.

Tot ca investiție minimă, a lansat ideea de a purta șireturi de pantofi în chip de coliere. Tot atunci, manechinele, în loc să-și facă unghille cu ojă, și-au înmuiat vârful degetelor într-o cutie cu vopsea roz.

Neavând stilist, și-au lăsat părul în dezordine, ca o replică la coafurile exagerate și costisitoare. Până la urmă, ne dăm seama că aparențele contează mai mult sau mai puțin, dar în mod cert înșeală.

La defileul amenajat pe un teren viran, altă revelație sau chiar revoluție. Când au fost aduse hainele, arătau atât de atrăgător în husele de plastic, încât a hotărât ca manechinele să le îmbrace cu huse cu tot.

Colecțiile sale se bucurau de un succes fulminant, dar vizionarul creator refuza înverșunat să stea de vorbă cu ziariștii, ocolea evenimentele publice și se ferea să fie fotografiat.

Câțiva ani mai târziu, când era deja copiat, la prezentarea de sub podul Alexandre III, manechinele purtau coliere și cercei de gheață colorată care se topeau pe hainele albe în timpul defilării și lăsau pete, schimbându-le culoarea.

În cadrul aceleiași colecții, decide să rotească linia hainelor ca să fie purtate invers, pe orizontală, pe baza faptului că multe croiuri sunt în trompe-l’œil. Ca un fel de semn distinctiv, pe fuste a imprimat urma fierului de călcat ca să pară arse. Niciodată nu știm unde se termină înscenarea și unde începe realitatea.

La adăpostul anonimatului care îl protejează și îi dă echilibru, spune el, își pune în practică orice fantezie, așa cum ar fi pulovărul suprarealist din șosete uzate.

Călcâiul se potriveste perfect la cot și la umeri. Într-o siluetă, explică autorul, cele mai importante elemente sunt umerii și încălțămintea, pentru că umerii definesc atitudinea, iar încălțămintea condiționează stilul mișcării, ceea ce captează atenția. La defileele lui, mersul manechinelor e diferit de cel standard, pentru că e mersul natural.

După zece sezoane (cinci ani), toată moda a început să se schimbe și să o ia în direcția lui. Primul stand pe care l-am văzut, la Bon Marché, arăta ca un laborator, cu vânzători prevenitori îmbrăcați în halate albe, antrenați să facă față uluirii mușteriilor și gata să explice toate năzbâtiile expuse.

După toate aceste isprăvi care au generat, în peste douăzeci de ani, dezbateri înflăcărate, a demonstrat că are forța de caracter să nu-și arate chipul, în epoca în care expunerea era o condiție a reușitei.

Inspirația și îndrăzneala vine din tot ce acumulează citind și călătorind tot timpul, declară el într-un interviu. Apoi, dacă ai răgazul să asamblezi totul, rezultatele pot fi surprinzătoare. Între timp, s-a retras din modă în favoarea artelor plastice, iar imaginea lui nu mai e un secret.