Lună: noiembrie 2021

Robinsonii 2.0

Tulum, 2019

Pe Riviera Maya, nisipul e fin ca un praf de aur și algele lacome iau în stăpânire țărmul.

Încă din secolul 6, micul port de pescari Tulum este menționat ca posibilă etapă pentru călători.

Mayașii, care se îndeletniceau pe-atunci cu pescuit, comerț maritim și viață religioasă, au trasformat treptat această neînsemnată așezare bântuită, după spusele lor, de vibrații magice, într-un înalt loc de spiritualitate.

Prin 1200, și-a luat avânt într-o perioadă tulbure marcată de lupta pentru influență între triburi, dar îi pierdem urma la 75 de ani după cucerirea spaniolă, printre ultimele cetăți Maya atestate documentar.

Pe o fâșie de șase kilometri de-a lungul Mării Caraibelor, mărginită de jungla tropicală, dezvoltatori de turism americani, englezi, canadieni au defrișat liziera vegetației de pe țărmul mării ca să construiască hoteluri, baruri, restaurante, magazine etno.

Plaja astfel privatizată și îngustată găzduiește în fiecare seară nunți și petreceri felurite.

Dincolo de ele, începe sălbăticia în care eco-paparazzi se pot delecta cu acrobațiile pelicanilor, grația cormoranilor și vioiciunea păsăretului tropical.

Oamenii vin aici să fugă de civilizație, să se reconecteze la vibrațiile naturii, dar ce te faci când la acest capăt de lume debarcă o puzderie de robinsoni ?

Principala ocupație a clientelei este concentrarea de a intersecta energiile universului : telurice, marine, de aer si foc, supervizate de specialiști acreditați pentru fiecare element în parte, după cum am văzut pe cărți de vizită și prospecte lăsate cu duiumul pe te miri unde.

Urmând aceleași principii de revigorare cu ajutorul elementelor naturii ca în Sedona (Arizona), ca să-ți încarci bateriile, obiectivul principal este să-ți trezești constiința de sine.

Înainte să ajung aici, străbătusem deja multe alte spații unde există șanse mari să-ți regăsești sinele ori să intersectezi energiile universului, înflăcărată de teoriile lui Umberto Eco.

Acum douăzeci de ani, lumea poposea pe această plajă în corturi, iar astăzi designul hotelier respectă modelul pe rotunjime al adăposturilor ancestrale care favorizează receptarea vibrațiilor naturii.

Ca să-și fructifice căutările, oaspeții hotelului au posibilitatea sa-și amenajeze câte un mic altar acolo unde fiecare simte energii.

Atmosfera mistică e întreținută în permanență de guru ori șamani, bioenergeticieni, instructori convingători de tehnici binefăcătoare și tot felul de alți adepți ai disciplinelor care se ocupă cu resuscitarea ritualurilor mayașe ancestrale. Multe vedete și celebrități se dau pe mâna lor ca să-și vină în fire.

În majoritatea hotelurilor amenajate sub formă de campinguri cu bungalouri minimaliste, apa curentă se încălzește de la soare și nu există aer condiționat, televizor și internet. În schimb, m-am bucurat să găsesc în cameră o mică etajeră de carți printre care am recunoscut câteva scurt-listate la Man Booker.

Tot ca măsură ecologică strictă pentru a proteja marea și bariera de corali de impuritățile chimicale de pe piele, înainte de a purcede la scaldat, clientul este rugat să facă duș folosind săpun sau gel bio, pentru ca loțiunea de plajă să nu afecteze natura.

Această etapă din turul mexican mi s-a părut o experiență nostimă pentru o zi-două, din care câteva ceasuri am dedicat sitului arheologic, dar nu am simțit vreo energie. Pesemne nu eram pregătită.

Au fost alte locuri în Mexic unde am intersectat vibrații, dar fără să fi știut dinainte că există și se manifestă în vreun fel. Le simți și gata.

Lectură de drum:

Eleanor Catton, The Luminaries

Reconstituirea

San Angelo in Formis, 2019

Cactuși de Barbaria cu fructe rozulii, țepoase, mărginesc șoseaua îngustă, ici-colo câte un măslin răzleț printre smochini sălbatici, rămuroși, întregesc peisajul tipic pentru Magna Graecia.

Am făcut un ocol pe undeva între Capua și Benevento ca să văd un monument semnificativ pentru sudul Italiei, care mă interesa din trei motive :

1.Mitologic, știind că Templul Dianei era cel mai important sanctuar precreștin din regiune, funcțional până în secolul 6.

La fel ca și Artemis din mitologia greacă, zeița vânătorii era și la romani înarmată cu arc și săgeți, încălțată în sandale comode și pusă pe fugă.

Localnicii au rugat-o să intervină în câștigarea unei bătălii și, drept mulțumire pentru victorie, i-au înălțat un templu. Am fost curioasă să intersectez vibrațiile generate de sacralitatea spațiului care, secole în șir, a atras lumea în pelerinaj.

2.Arhitectural, pentru că biserica de azi ocupă exact perimetrul templului, iar unele lespezi de marmură din paviment provin chiar din spațiul sacru.

Prima construcție a actualei basilici a fost atestată în perioada longobardă, când era activă monastic, dedicată arhanghelului Mihail, cult răspândit în regiune de către longobarzi la sfârșitul secolului 6.

Așa cum o vedem acum, a fost edificată în secolul 11 de către un viitor papă.

Materialele de construcție provin parțial din templu, în special coloanele care alcătuiesc porticul cu cinci arcade și piatra din care a fost ridicat turnul.

Întreg fundamentul este integrat în arhitectura sanctuarului antic.

3.Pictural, pentru că frescele au fost pictate de artiști greci din Constantinopol,

care au înfăptuit aici cel mai vast și complet ciclu medieval de artă sacră bizantină din Italia de Sud, păstrat aproape neatins din secolele 11-12,

ilustrate cu episoade din Noul Testament,

printre care un majestuos Christ înconjurat de simbolurile celor patru evangheliști.

În reprezentarea realistă a scenelor și în desenul figurilor tipic bizantine zăresc profeți și sibile,

pentru că în acea perioadă istorică orice entitate oraculară avea mare căutare. Îmi este familiară culoarea dominantă, acel albastru deschis și luminos precum cerul Orientului.

Se pot descifra încă inscripții în greacă și mă întreb ce mesaje profetice aveau menirea să tălmăcească.

Film de drum:

Renato Castellani, Due soldi di speranza (1952)

Cel mai iubit dintre pământeni

Tesalonic, 2016

Când intru într-un local ori spațiu de cumpărături din Turcia, îl observ mai întâi pe el, elegant, seducător, îmbrăcat cu un dezinvolt rafinament aristocratic, cu privirea care vede dincolo de aparențe scrutând depărtările.

Uneori ocupă un mic ungher amenajat ca un altar, obiect al unei venerații pline de afecțiune.

La Tesalonic, orașul lui natal, pașii m-au purtat spre casa unde a locuit până la 18 ani, proprietate familială din 1878,

imobil impecabil renovat și întreținut, împărțit între odăile muzeului și Consulatul general al Turciei.

Încă de la Istanbul unde am vizitat, cu mulți ani în urmă, palatul Dolmabahçe, îmi dorisem să aflu cum arată locul de unde a plecat eroul carismatic știind că, de foarte aproape, un alt personaj cutezător a pornit să cucerească lumea.

Primul indiciu de istorie emoțională este rodiul plantat de tatăl său în grădina cu vegetație mediteraneană, arbore tradițional, simbolic în Imperiului Otoman.

Cele câteva încăperi sunt amenajate ca în copilăria sa,

iar mobilierul de epocă și vitrinele încărcate cu lucruri personale sunt completate de fotografii din momente importante ale vieții

și de exponate originale aduse de la muzee din Ankara și Istanbul.

Fără alți vizitatori, simt că întreaga vibrație a obiectelor adunate laolaltă se revarsă numai asupra mea.

Întemeietorul Turciei moderne se trage dintr-o familie modestă de funcționari onești și credincioși, a crescut și s-a format în Tesalonicul cosmopolit,

centru conflictual în care naționaliștii greci și bulgari puneau paie pe focul politicii iar musulmanii se zbăteau necăjiți să scape de marginalizarea pe plan economic.

Tensiunile mocneau între comunitățile Imperiului.

Adolescentul retras din fire petrecea multă vreme adâncit în studiu.

Francofon și francofil ca mulți tineri studioși de la începutul anilor 1900, îi citea în original pe Montesquieu, Voltaire, Diderot.

Deși a locuit în multe reședințe aflate pe cele mai frumoase meleaguri turcești, a purtat pretutindeni în suflet casa părintească,

iar toate aceste obiecte prețioase care i-au aparținut s-au reintegrat firesc în decorul care le-a zămislit odată cu aspirațiile sale.

La Palatul Dolmabahçe, unde și-a petrecut ultimele zile înainte de a se stinge prematur la 10 noiembrie 1938,

cele 156  de pendule vor rămâne blocate la ora fatidică, 9.05. Fără el, timpul nu mai avea putere să meargă mai departe.

Lectură de drum:

Andrew Mango, Ataturk