In the mood for thai

Bangkok, 2017

Camuflată de vegetația planturoasă a grădinii brăzdată de canale firave, încă ferită de urbanizare, vechea reședință princiară Suan Pakkat s-a păstrat neatinsă între clădirile din oțel și sticlă din Global City.

Cele cinci pavilioane care alcătuiesc palatul, construite din lemn prețios de o nuanță întunecată, sunt separate prin opulența plantelor tropicale și unite printr-o lungă pasarelă, astfel încât ai avantajul că te descalți doar o singură dată, la intrarea principală.

Lemnul de mare finețe, încălzit blând, mă reconfortează și mă hrănește cu energia naturii debordante.

Una dintre cele mai intense plăceri thailandeze a fost privilegiul de a merge desculță prin muzee, temple și tot felul de alte interioare.

Complexul, transformat în muzeu în 1952, a fost edificat de prințul și prințesa Chumbot în 1850, cu un rafinament care-l cucerește pe occidentalul obișnuit cu alte coduri ale frumuseții.

Primul pavilion, monumental, cu statui khmere din secolul 7 și un Buddha din secolul 13, avea rolul salonului de onoare.

Traversând pasarela, se ajunge într-un salon familial, cu mobile vechi încrustate cu sidef și obiecte domestice din secolul 19.

Trec dintr-o căsuță într-alta cu senzația deschiderii unor daruri neașteptate.

Cea de-a treia oferă o amplă vedere asupra grădinii și are o colecție de obiecte de artă din ambianța zilnică, banală, a proprietarilor: palanchine, instrumente de muzică, grafică de autori francezi reprezentând Siamul secolului 17.

În spațiul intim unde se lua masa, o suită de statui ocrotitoare ale lui Buddha. Un cabinet pesemne dedicat artelor se deghizează sub o colecție de măști de teatru.

Intelectuali cu preocupări de nișă, prințul și soția au colecționat obiecte găsite în urma săpăturilor arheologice, în special vase din ceramică, unele chiar din preistoria siameză.

Traversând una dintre pasarele, am observat cum peluza dintre pavilioane devenise, pentru scurt timp, gazda unei ceremonii oficiale desfășurate cu discreție.

Ultimul pavilion, al bibliotecii provenite din fosta capitală Ayutthaya, din secolul 17, unică în Thailanda, avea la intrare o ambarcațiune pregătită de plutire. Metaforă a evaziunii prin lectură, poate, m-am gândit. Fragilă doar în aparență, pentru că știm cât de mare e puterea cărților.