Ulisind

Chios, 2017

Am ajuns în Chios cu vaporul, cu unul adevărat.

Călătoria a fost lungă și m-am simțit ca un fel de Ulisă (apelativ inventat, într-un minunat text, de Ruxandra Cesereanu), acolo pe punte, douăsprezece ore scrutând orizontul. Sau citind. Pe vapoare e singurul loc unde pot citi cu o delectare inegalabilă.

Am luat vaporul de la Kavala și am făcut doar trei escale până în Chios.

Dacă te încumeți, să știi că nu-i prea comod să stai de la patru după-masa până la patru dimineața pe bănci tari, de o curățenie îndoielnică și cu servicii pe punte care corespund cu nivelul de bilet cel mai ieftin.  Pentru călătorii mai pretențioși există și cabine, cușete multiple de clasa a doua, cabine individuale de clasa întâi sau cabine deluxe, la preț dublu sau triplu comparativ cu biletul pe puntea exterioară.

Majoritatea pasagerilor au coborât înainte de Chios, asa că pe punte am rămas după miezul nopții doar o mână de oameni, printre care mai mulți militari. Sosirea nocturnă pe o insulă necunoscută este un început complet nou, al unei zile și al unui spațiu. Uiți de viața reală.

Am condus până în oraș și am dormit pe plaja din centru până când s-a făcut prea cald ca să mai pot sta în soare. Diminețile grecești încep cu o cafea la ibric și un cataif, dar în Chios Town nu le-am găsit pe ambele în același loc. Soluția este să le cumperi separat ,,to go” și să le savurezi la umbră.

Ieșim din oraș spre vest, unde panorama este grandioasă. Pornisem inițial în căutarea mănăstirii Nea Moni, un obiectiv din patrimoniul UNESCO, dar semnalizările lipseau și am nimerit la o altă mănăstire, Agios Markos, chiar în vârful muntelui.

Așezarea este miniaturală și conține mai multe curți interioare, care fac legătura între mica biserică și chiliile călugărilor.

Pătrunzi printr-o poartă înaltă, solidă, care îi separă cu strictețe pe cei aflați înăuntru de cei aflați pe dinafară.

Treci mai întâi pe sub o boltă de viță-de-vie, apoi intri în prima încăpere a bisericuței.

Icoanele cele mai frumoase și prețioase le găsesc mai spre interior. Aici, tavanul este decupat cu steluțe.

După lungul periplu printre insule, incursiunea spre adâncurile locașului pare să fie ca o călătorie în sine însuși.

Tot aici, Sf.Cristofor mă întâmpină cu mersul lui săltăreț. Îmi arată simplitatea unei dimineți însorite grecești.

Lectură de drum:

Insula la amiază, de Julio Cortazar, în volumul de povestiri Toate focurile, focul