Etichetă: oracolul din Delphi

Abureală

Delphi, 2019

Într-o bună zi, un păstor a observat că oițele sale reveneau amețite după ce pășteau în preajma unei peșteri de unde se slobozea un fel de abur, și, sfătuindu-se cu alți confrați, a lămurit treaba.

Foarte puțini știau atunci despre ce se petrecea în creierul munților. Aburul cu pricina, pare-se niște gaze emanate din străfunduri, au fost menționate mai apoi și de filosoful Plutarh, mult timp preot în Delphi, care scrie despre falia de pământ, dispărută azi, din care ieșeau gaze nebuloase.

În partea superioară a peșterii ședea, pe un trepied de aur, într-o stare de extaz, Pythia, preoteasa supremă ce purta numele Pythonului, șarpele păzitor al templului, nu întâmplător zeitate a pământului în virtutea, controversată pe atunci, a sfericității rezultate prin încolăcire.

Aburul o făcea să intre într-un delir nestăpânit care trecea drept entuziasm trimis de zei, pe care-l preluam și noi într-un cu totul alt înțeles, plimbându-ne prin muzeu.

Să nu fie nimic în exces, spun zeii, iar Alexandros Tombazis, arhitectul care a proiectat muzeul de la Delphi, le-a dat ascultare.

Ca și sanctuarul de la Fatima, care se numără printre creațiile sale, și la Delphi integrarea în cadrul natural e zămislită prin armonia prezidată de însuși Apollo.

În perioada de glorie, Apollo era considerat zeul purificării și al ispășirii, cerând oamenilor supunere față de zei, cumpătare, respectarea legilor și tradițiilor.

Despre cum erau onorate aceste recomandări și despre cum se desfășura o sesiune de predicție am aflat, pe lângă cărți, și din explicațiile muzeale.

În sanctuarul din munte, partea din spate a templului, adyton, unde accesul nu era permis, se ridica pe două niveluri.

Deasupra era statuia de cult a zeului, dedesubt era reședința oracolului. La întrebările celor care veneau în căutarea căii de urmat, supuși în prealabil unei purificări rituale cu apă din izvorul Castalia, Pythia răspundea prin sunete nearticulate, menite interpretării preoților, un fel de tălmăcitori aflați acolo și cu rost de prezicători.

Inițial, oracolul vorbea o singură dată pe an, de ziua lui Apollo. Odată cu creșterea popularității, au fost stabilite și alte zile de activitate prestată de oracol.

Tot mai mulți nevoiași veneau aici în disperare de cauză, contribuind la diversificarea subiectelor, de la moravuri, cult, legislație, calendar agrar, colonizare, politică, la o gamă largă de intimități.

Nu doar Delphi, toate templele aveau secția lor de predicție, și, peste tot, rolul hotărâtor îl aveau preotii, prin intermediul cărora era interpretat oracolul, cel mai adesea ambiguu, alambicat și deschis mai multor variante.

Când regele Cressus din Lidia a venit aici să întrebe cum se va sfârși războiul planificat de el împotriva Persiei, oracolul a răspuns: Vei distruge un mare imperiu.

Regele, bucuros la început, n-a înțeles că răspunsul se referea la propriul sau imperiu, pentru că, de obicei, prezicerile sunt confirmate doar după consumarea faptelor.

Mulțumit sau nu, cel care primea răspunsul trebuia să facă o ofrandă, iar darurile adunate în timp au alcătuit un tezaur legendar, disputat în mai multe războaie.

Declinul sanctuarului a început după ce Grecia a devenit, în 146 î.Hr., provincie romană. În 86 î.Hr., generalul Sulla a prădat comoara templului, iar în 67 d.Hr., Nero a trimis cele cinci sute de statui la Roma.

Alți împărați, cum ar fi Hadrian, mai cu scaun la cap, s-au străduit să prezerve cetatea Delphi.

Însă, de îndată ce creștinismul a pătruns, oracolul păgân și-a pierdut prestigiul. Oamenii au început să caute răspunsuri în altă parte.

La vulturi !

Delphi, 2019

Mai în glumă, mai în serios, Zeus a vrut să știe la un moment dat care e punctul central al lumii.

De la ambele capete ale universului, a pus să-și ia zborul doi vulturi de aur, iar cele două răpitoare zeiești s-au întâlnit la Delphi.  

Vulturii s-au așezat pe două piscuri apropiate. La poalele lor se aflau izvorul Castalia și sanctuarul zeiței Geea, zeița gliei.

Așa a ajuns Delphi buricul pământului și totodată un oracol vestit în toată lumea antică, azi în patrimoniul mondial UNESCO.

Centrul cultural al civilizației elene, una din cele mai frumoase așezări antice datorită decorului muntos cu vegetație favorizată de apropierea mării, adăpostea sancturarul lui Apollo, devenit unul din locurile de desfășurare al jocurilor panelenice, la fel ca și Olympia.

Pe un teren accidentat, greu accesibil, perimetrul arheologic al templului se împarte în două secțiuni.

În partea inferioară, au rămas ruinele unui mic templu circular numit Tolos dedicat Atenei, unul din cele mai frumoase din antichitatea greacă, iar în partea superioară, zona sacră consacrată ghicitului.

În perioada sa cea mai înfloritoare, secolele 4-8 î.Hr., pelerinii aveau parte de o priveliște neasemuită. 

Mai întâi parcurgeau un drum sacru, mărginit de statui și clădiri, care urca în serpentine coasta muntelui și se opreau, pe rând, la terasele în trepte.

Treceau pe lângă încăperile tezaurelor, unde marile cetăți elene își păstrau ofrandele, din care a dăinuit doar sala atenienilor din secolul 2 î.Hr., cu pereții acoperiți de opt sute de inscripții și cu două imnuri dedicate lui Apollo.

Templul lui Apollo era centrul religios al perimetrului sacru deasupra căruia, în munte, se ridica un teatru mare bine conservat ce datează din secolul 2 î.Hr. cu cinci mii de locuri amenajate pe înclinația naturală.

Pentru a completa ansamblul bine integrat în peisaj, în apropiere se afla un stadion dedicat manifestărilor sportive.

Forma de azi, bine pastrată cu bănci de piatră, e datorată unui filantrop roman. În amintirea victoriei lui Apollo asupra lui Python (lumina împotriva întunericului), la Delphi se desfășurau Jocurile Pythice, la început doar o dată la opt ani.

Din 590 î.Hr., au fost introduse în cercul jocurilor panelenice care se desfășurau anual într-unul din cele patru locuri stabilite pentru ele.

Spre deosebire de caracterul pur sportiv al jocurilor olimpice moderne, cele panelenice includeau și evenimente culturale.

De aceea se impunea, pe lângă un stadion, și un teatru amplu pentru tragedii și artele spectacolului. În timpul Jocurilor Pythice, care țineau o săptămână, veneau la Delphi participanți din întreaga lume elenă, confirmându-i plenar vocația de buric al pământului.

Ne-au mai rămas, ca să reflectăm la toate acestea, ruine din fundațiile sanctuarelor, câteva coloane și baze de coloane din cel de-al treilea templu terminat în 330 î.Hr. și mistuit de flăcări, și din al doilea, construit în 510 î.Hr., distrus de un cutremur.

În vestibulul acestui templu alungit, cu șase coloane în fiecare din coridoarele înguste și cinci pilaștri în cele late, pelerinul află proverbele celor înțelepți.

Printre ele, ,,Cunoaște-te pe tine însuți”, de mare trebuință în sesiunile Q&A din incinta sacră, urma să se bucure de un destin planetar.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)