Departe de orice, aproape de sine

Meryemana, 2017

Din Izmir, am făcut o excursie de o zi, combinând situl antic de la Efes și Casa Fecioarei Maria, în apropiere de orașul Selçuc, în direcția muntelui, la cinci kilometri de poarta sudică de ieșire din situl arheologic de la Efes.

Unele texte sfinte susțin că ea și-a trăit ultimii ani și s-ar fi stins din viață aici, la Efes, într-o umilă căsuță, pe locul căreia s-a ridicat o biserică minusculă, ascunsă printre măslini seculari. Se presupune că a ajuns la Efes cândva între anii 37-45, în același timp cu Apostolul Ioan, a cărui basilică am văzut-o la Selçuc. Este cunoscut faptul că, înainte de a fi răstignit, Iisus l-a rugat pe Apostolul Ioan să vegheze asupra mamei sale și astfel se explică prezența simultană a amândurora la Efes. Pentru detalii, vezi Șapte.

Ca să ajungi acolo, ai de-a face cu un control multiplu de poliție, foarte riguros, chiar de la intersecția unde drumul se bifurcă în direcția așezării.

IMG_0643

Acest loc sfânt a fost identificat în sec.19 de către o călugăriță germană, Catherine Emmerich, care a avut viziuni în mod repetat. La început, nimeni nu a luat-o în serios doar niște preoți din Izmir au pornit să verifice spusele măicuței. Ulterior, s-au făcut cercetări amănunțite și s-au găsit dovezi că avea dreptate. Mai târziu, casa a fost recunoscută oficial atât de către Vatican, cât și de către Biserica ortodoxă. Actualmente, biserica ține de Ordinul Franciscan.

IMG_0644

Capela bizantină așa cum o vedem azi, datează din secolul 6 și a fost ridicată pe temelia modestei case a Maicii Domnului din secolul 1. Este recunoscută ca fiind, din punct de vedere spiritual, un înalt loc de pelerinaj, chiar de când Sfânta Fecioară s-a stins, în secolul 1. Există dovezi că grecii din satul Șirince, aflat în apropiere, veneau aici de 15 august, de Sf.Maria. Primul Papă care a venit aici în pelerinaj a fost Leon XIII, au urmat Paul VI și Ioan Paul II.

IMG_0651

Între acest loc de pelerinaj și cele din Europa creștină nu e nicio diferență. Nu ți-ai da seama unde ești dacă nu ai vedea vizitatoare în ținută musulmană. Pentru musulmani, această locație are o semnificație la fel de importantă, pentru că ei consideră că Fecioara Maria este mama unuia dintre marii profeți ai Islamului, Isa Peygamber. Atmosfera este senină, liniștită, departe de orice tulburare.

vezi și: Casa din povești