Khao Yai, 2017
După o pană de motor cu masina în mijlocul unui cătun thailandez, unde am urmărit un apus de soare fastuos, ajungem seara târziu la Khao Yai, un fel de stațiune în liziera parcului național unde turiștii vin ca să vadă elefanți sau chiar tigri, iar thailandezii rezidenți în Bangkok vin să ia aer.
Vorba vine, pentru că parcul, deși listat în patromoniul mondial UNESCO, este traversat parțial, în sus și în jos, de autoturisme. Localnicii îl folosesc ca scurtătură pe drumul de Bangkok, taxa de intrare fiind foarte mică. Însă rezervația protejată se întinde peste dealuri, munți, platouri, stânci pe o suprafață de 2.172 de kilometri pătrați.
Ideal ar fi să străbați acest parc în timpul sezonului uscat din Thailanda, între noiembrie-mai.
Deși ti se impune să iei măsuri de precauție ca să cooperezi cu vietățile junglei, e simplu să-ți dai seama că avem de-a face cu o junglă de tip urban, în care, pe un traseu de o zi, vizitatorii nu erau echipați cu nimic special.
Nu riști nimic atâta vreme cât nu te îndepărtezi de potecă. În special turiștii occidentali erau însoțiti de un ghid, în schimb localnicii erau mai mult ieșiți la un picnic, ca să evadeze din poluatul Bangkok.
Se spune că aici trăiesc peste trei sute de specii de păsări și animale sălbatice, dar fluxul turiștilor e incredibil de mare, – imaginează-ți o sâmbătă seara pe Champs-Elysées! – astfel că viețuitoarele junglei se îndepărtează cât pot de mult spre interiorul oceanului de vegetație.
De la hotel, am mers cu un mic jeep, cu șofer și o domnișoară ghid thailandeză foarte competentă, care ne-a însoțit de la 8 dimineața până la ora 18.
Surpriza a fost că masa de prânz am luat-o chiar în inima junglei, lângă un mic pârâu, toate felurile fiind gătite în casă, de către sora șoferului.
Totul impecabil de curat și delicios.
Am avut un singur incident, în momentul când șoferul a instalat cortul de picnic, vreo 6-7 maimuțe ne-au înconjurat ca la un semnal.
Înțelegeau ce se petrece și voiau să ia parte la ospăț. Însă, după ce am intrat sub pânza care acoperea masa și scăunelele pliante, toată lumea și-a văzut de treabă. Totuși, soferul a rămas în apropiere de cort cu un băț în mână, pentru orice eventualitate.
Am parcurs două trasee, înainte de masă și după, interval în care am coborât la stânca unde Leonardo di Caprio a filmat The Beach, punctul de maximă atracție din parc.
Partea a doua a excursiei a fost parțial cu mașina, până pe înălțimile munților, la o altitudine de peste o mie de metri. Acolo era costruită o promenadă pe scânduri, care traversează râuri, vegetație înaltă, tot felul de plante care ar putea constitui obstacole serioase dacă ai fi pe jos.
Abia în acel loc izolat, privind de pe înălțimi, îți dai seama cu adevărat ce înseamnă jungla.
ore de drum 