Arcos de la Frontera, 2016
Aprilie în Andaluzia. Mă uimește strălucirea din jur: casele albe, cerul, soarele, frunzele argintii ale măslinilor.
În provinciile Cadix și Malaga, se înșiruie o întreagă salbă de sate văruite complet în alb, construite pe vârfuri de coline și. De ce în alb? Obiceiul datează din Evul Mediul și preconiza protecție solară, în condițiile în care vara se înregistrează frecvent patruzeci de grade la umbră, dar și pentru că varul alb se considera dezinfectant, în acele vremuri întrunecate când epidemiile făceau ravagii.
Arcos a fost capitala unui mic regat berber în secolul 11, apoi, în secolul 12, recucerit de spanioli si devenit un punct de apărare a frontierei în calea maurilor.
Măslinii și vița de vie au adus bunăstare și atractivitate turistică.
Orașul este cocoțat pe o colină cu panta abruptă, iar partea cea mai veche, cu obiectivele principale, se află în vârf. Acolo, în piața principală, construită medieval, avem ce vedea. Catedrala, primăria și paradorul.
Biserica Santa Maria datează din secolul14 și a fost ridicată pe locul fostei moschei a maurilor. Înăuntru, mă întâmpină Sf.Cristofor, patronul călătorilor.
Ca în orice biserică spaniolă, aici se află picturi valoroase și un altar care poate fi considerat operă de artă.
Paradorul, pe vremuri palatul judecatorului, este acum un hotel din faimoasa rețea națională Paradores, însă poți intra să vizitezi spațiile publice.
În partea de jos a orașului, admir palate cu portice gigantice, case amenajate artistic, mici buticuri de produse locale. Mi-a rămas în minte un hotel care m-a vrăjit prin imaginea lui colonială, care-mi dădea impresia de capăt de lume.
ore de drum 