Vin la Porto cu grăbire

Porto, 2020

Animația întreținută de bacanale îl antrenează pe călătorul curios pe străduțe, pe cheiuri, pe maluri, pe poduri, în piațete și parcuri.

Mă bucur de aerul blând de sfârșit de iarnă însuflețită de fiorul de a mă afla pe acel țărm îndepărtat de margine de lume.

Comerțul, traficul portuar, antrenul, plimbarea de-a lungul fluviului Douro intrat în legendă prin celebrarea licorii dionisiace, au atras necontenit valuri de vizitatori entuziaști.

Remarc o abundență turistică greu de egalat, însă gazdele stăpânesc arta primirii, nici nu se poate altfel, ținând cont de tradiția statornicită de englezii care au debarcat aici primii.

Totul a pornit în secolul 13, când vinul produs pe valea fluviului Douro începe să fie transportat în butoaie la Porto pe niște ambarcațiuni speciale, plate, unde era preluat de amatorii de viță nobilă.

În secolele 14-15, în șantierele navale din port se pune umărul la edificarea flotei portugheze, iar ambițiosului oraș i se duce vestea.

Mai târziu, în 1700, datorită unui acord comercial semnat între portughezi și englezi, vinul de Porto debarcă în Anglia unde cunoaște un succes fulminant, argument care-i convinge pe englezi să preia controlul total al producției și să purceadă la diversificarea soiurilor de prelucrare. Tot ei îl îmbuteliază și-l expediază acasă și în colonii.

Țărmurile fluviului Douro sunt legate prin șase poduri de o remarcabilă ingeniozitate.

Însă cel mai celebru, inclus în Patrimonul Mondial UNESCO ca și întregul centru vechi, este podul metalic rutier Dom Luis, simbolul orașului, inaugurat în 1886.

Construit de Gustave Eiffel, ca un turn parizian întins la orizontală, silueta lui grațioasă ne dăruiește cea mai frumoasă vedere asupra ambelor țărmuri.

Cel mai frumos mi s-a părut la căderea serii când culorile neașteptate ale caselor vechi, construite pe înălțime, asigură o atmosferă estivală chiar și iarna.

Vaporașele de la chei sunt recondiționate și folosite doar în scop turistic. Pe acest mal a luat ființă orașul vechi, iar majoritatea clădirilor istorice alcătuiesc centrul mondial de producție a vinului de Porto.

Portughezii se bucură de faima lor cu discreție, cu bună-cuviință, iar reputația lor, deși recunoscută mondial, abia o putem intui, la ei acasă, sub o învăluire confidențială. Nu fac mare caz de belșugul asigurat de resursele lor.

Centrul istoric pietonal își desfășoară o rețea de străzi comerciale din piața principală și de la gară, pe care le-am parcurs cu nesaț.

Fiind un oraș construit în terase, am descoperit multe puncte de admirat priveliști, și toate aceste trasee pe jos, între principalele obiective de vizitat, mi-au prilejuit surprize.

Cum e si firesc, plimbarea stă sub semnul întrebării privind acordul perfect al vinului local, pe care îl recomand cât mai vechi, cu una dintre brânzeturile favorite. Între timp, am experimentat mai multe variante, însă cel mai mult m-a sedus acordul cu Fourme d’Ambert acompaniată de brioșă, în necunoștință de cauză cu varietatea brânzeturilor portugheze. Un motiv serios de a reveni pe tărâm lusitan.