Abureală

Delphi, 2019

Într-o bună zi, un păstor a observat că oițele sale reveneau amețite după ce pășteau în preajma unei peșteri de unde se slobozea un fel de abur, și, sfătuindu-se cu alți confrați, a lămurit treaba.

Foarte puțini știau atunci despre ce se petrecea în creierul munților. Aburul cu pricina, pare-se niște gaze emanate din străfunduri, au fost menționate mai apoi și de filosoful Plutarh, mult timp preot în Delphi, care scrie despre falia de pământ, dispărută azi, din care ieșeau gaze nebuloase.

În partea superioară a peșterii ședea, pe un trepied de aur, într-o stare de extaz, Pythia, preoteasa supremă ce purta numele Pythonului, șarpele păzitor al templului, nu întâmplător zeitate a pământului în virtutea, controversată pe atunci, a sfericității rezultate prin încolăcire.

Aburul o făcea să intre într-un delir nestăpânit care trecea drept entuziasm trimis de zei, pe care-l preluam și noi într-un cu totul alt înțeles, plimbându-ne prin muzeu.

Să nu fie nimic în exces, spun zeii, iar Alexandros Tombazis, arhitectul care a proiectat muzeul de la Delphi, le-a dat ascultare.

Ca și sanctuarul de la Fatima, care se numără printre creațiile sale, și la Delphi integrarea în cadrul natural e zămislită prin armonia prezidată de însuși Apollo.

În perioada de glorie, Apollo era considerat zeul purificării și al ispășirii, cerând oamenilor supunere față de zei, cumpătare, respectarea legilor și tradițiilor.

Despre cum erau onorate aceste recomandări și despre cum se desfășura o sesiune de predicție am aflat, pe lângă cărți, și din explicațiile muzeale.

În sanctuarul din munte, partea din spate a templului, adyton, unde accesul nu era permis, se ridica pe două niveluri.

Deasupra era statuia de cult a zeului, dedesubt era reședința oracolului. La întrebările celor care veneau în căutarea căii de urmat, supuși în prealabil unei purificări rituale cu apă din izvorul Castalia, Pythia răspundea prin sunete nearticulate, menite interpretării preoților, un fel de tălmăcitori aflați acolo și cu rost de prezicători.

Inițial, oracolul vorbea o singură dată pe an, de ziua lui Apollo. Odată cu creșterea popularității, au fost stabilite și alte zile de activitate prestată de oracol.

Tot mai mulți nevoiași veneau aici în disperare de cauză, contribuind la diversificarea subiectelor, de la moravuri, cult, legislație, calendar agrar, colonizare, politică, la o gamă largă de intimități.

Nu doar Delphi, toate templele aveau secția lor de predicție, și, peste tot, rolul hotărâtor îl aveau preotii, prin intermediul cărora era interpretat oracolul, cel mai adesea ambiguu, alambicat și deschis mai multor variante.

Când regele Cressus din Lidia a venit aici să întrebe cum se va sfârși războiul planificat de el împotriva Persiei, oracolul a răspuns: Vei distruge un mare imperiu.

Regele, bucuros la început, n-a înțeles că răspunsul se referea la propriul sau imperiu, pentru că, de obicei, prezicerile sunt confirmate doar după consumarea faptelor.

Mulțumit sau nu, cel care primea răspunsul trebuia să facă o ofrandă, iar darurile adunate în timp au alcătuit un tezaur legendar, disputat în mai multe războaie.

Declinul sanctuarului a început după ce Grecia a devenit, în 146 î.Hr., provincie romană. În 86 î.Hr., generalul Sulla a prădat comoara templului, iar în 67 d.Hr., Nero a trimis cele cinci sute de statui la Roma.