Cuenca, 2017
Mă aflu în poetica provincie Castilla la Mancha, în capitala artei abstracte spaniole, ca să văd câteva din reputatele sale galerii și muzee care atrag colecționari din toată lumea.

Am la dispoziție mai puțin de douăzeci și partru de ore și mă grăbesc spre Casas Colgadas, casele suspendate miraculos deasupra hăului, construite în secolul 14.

Priveliștea cea mai frumoasă asupra acestui monument natural clasat în Patrimoniul mondial UNESCO o admirăm de pe pasarela San Pablo, impresionanta construcție din fier din 1902 care leagă cele două maluri, iar din interiorul caselor zărim, într-un fermecător dialog scenografic, puntea și mănăstirea San Pablo, transformată în hotel și spațiu de artă.

Din tot complexul, doar câteva căsuțe au supraviețuit și au fost renovate abia în 1930.

Una dintre ele găzduiește Muzeul municipal de artă abstractă, inaugurat în 1966 la inițiativa lui Fernando Zobel, un colecționar filipinez, om de afaceri și pictor.

Astăzi, aici se află colecția sa privată moștenită prin donație.

În anii șaizeci, în plină dictatură a lui Franco, inaugurarea unui astfel de muzeu a fost un eveniment curajos, însă artiștii de aici nu s-au intersectat niciodată cu politica.

Operele de arta non-figurativă au avantajul că beneficiază de ambiguitatea hărăzită de necontenitele interpretări, chiar dacă plasticienii transmiteau subliminal mesajul libertății de creație.

Astfel că, de-a lungul timpului, muzeul si-a păstrat identitatea dorită de fondatori.

Deși mă număr printre vizitatorii curioși, îmi e întotdeauna greu să descifrez sensul operelor conceptuale.

Artiștii contemporani reiau, provocator, teme despre care se crede că s-a spus deja totul, căutând cu frenezie o nouă formă de exprimare deși, uneori, codificarea devine inaccesibilă.

Însă constat că, în intimitatea acestor căsuțe medievale, teoriile își pierd importanța.

Spațiul în care s-au instalat operele e mult prea epatant ca să fac vreo tentativă de a le investiga sensul.

Amenajările ultracontemporane îmbrățișează medievalul.

Timpul flirtează cu noi.

That’s special!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amazing ☺💕😊♡☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
I would like it if I knew where it is!
Joanna
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cuenca, Spain❤
ApreciazăApreciază
Thank you!
Joanna
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nice pictures my favorite Cuenca in Castilla La Mancha love it many vacations spent there, thanks for the memories of always!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you so much !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Espléndido post 👏👏 de una preciosa ciudad que conozco bien. Abrazo.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Muchisimas Gracias ! Abrazo para ti tambien !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Forse I artisti sono rimasti incantati dal paesaggio 🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Me recuerda mucho a Constantine en Argelia. Cuenca sólo la conozco por las fotos. Un saludo
ApreciazăApreciază
I also find it difficult to interpret contemporary art, but not those amazing views! 😊 Maggie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)❤
ApreciazăApreciază
What an amazing environment – inside and outside.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spania! O frumusețe! Mulțumim! Nu am apucat să văd prea mult din ea, am petrecut doar câteva zile la Palma de Majorca,cu câțiva ani în urmă. Mulțumim pentru artă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți mulțumesc și îți doresc o zi frumoasă !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesantă asociere a locului cu acest tip de artă. E foarte interesantă și relevantă imaginea acelei ferestre! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤍🤍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thanks fpr sharing with us!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
J’aime beaucoup l’Espagne ! Merci pour ton article Diana !
ApreciazăApreciat de 1 persoană