Verde-n față

Londra, 2015

Când se tăia câte un dud pe strada noastră, eram necăjită zile-n șir. Apucasem să mă împrietenesc cu toți, unii îmi ofereau umbră, alții fructele lor albe, rozulii sau negre, pe care nu m-am săturat niciodată să le adun de prin țărână. Pe alte străzi mai erau și alți copaci, tei, castani, arțari și paltini, și merg adeseori să-i revăd ca pe niște prieteni dintotdeauna.

La câțiva ani după ce am vizitat Kew Gardens, am citit Overstory (L’Arbre-monde în traducere franceză) de Richard Powers și mi-am dat seama că văzusem în grădina londoneză aproape toate speciile imaginate ca personaje ale cărții, printre care și prietenii mei din copilărie.

În jurul acestor copaci se agită o lume diversă, fărâmițată de tot felul de constrângeri și prejudecăți, care se înverșunează să-i apere cu orice preț.

Sfidarea vine din partea Patriciei, cercetătoarea care susține că arborii au capacitatea sa comunice între ei, pe sub pământ și prin aer, să se ocrotească, să-și lase moștenire unii altora comoara de nutrienți acumulată într-o viață de pom, adică zeci, mii, sute de mii de ani.

Teza ei exaltată atrage batjocura confraților și însingurarea până la marginea abisului, o împinge la surghiun în inima codrilor.

Toate personajele cărții experimentează singuratatea în diferitele ei manifestări din cauza lipsei de comunicare cu cei din jur și, în lipsa atâtor răspunsuri, își iau lumea-n cap.

Nepăsarea lumii e dureroasă, iar deznădejdea îi împinge să caute în natură o formă de protecție și de înțelegere, o rezervă de energie.

Copacii comunică mai ușor între ei decât oamenii, își intuiesc nevoile, se ajută, se încurajează. E firesc că oamenii, la necaz, caută să fie în preajma lor.

La fel de temerar mi s-a părut episodul în care Olivia, conducând pe autorstradă, vede un anunț despre vânzarea unor opere de artă, iese pe breteaua indicată și nimerește în viața unui bărbat pe cale să o ia de la zero.

Pleacă împreună și viața îi ține zece luni deasupra oamenilor, într-un sequoia uriaș.

Plictisul o împinge pe Dorothy spre adulter, iar disperarea spre studiul arborilor, iar Douglas, veteranul care luptase în toate junglele, se simte neajutorat printre semeni, dar în largul său în natură.

Mimi Ma, cel mai puternic și mai inflexibil personaj, ne dă o lecție despre ce înseamnă sa fii învingător.

Pentru ei, să ai o destinație și pe cineva alături e un lux de neînchipuit.

Împreună cu ei, mi-am reamintit cum să privesc arborii cu adevărat.

Aici în Kew Gardens m-am suit pentru prima dată într-un copac, pe scărițe și pasarele construite special ca să te ajute să atingi cerul.

Am trecut dintr-un pom într-altul, toți dintre cei mai falnici, și aproape ca nu-mi mai doream să cobor înapoi pe pământ.

Film de drum:

Akira Kurosawa, Dersu Uzala (1975)