Evora, 2020, 2022
Pe vremea Imperiului Roman, Evora era o urbe cu prestanță, după cum ne confirmă grandoarea celor două monumente de importanță majoră păstrate de două mii de ani, printre cele mai semețe rămase azi în Peninsula Iberică, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
1.În secolul 2, romanii au construit un ansamblu arhitectural cu destinație sacră în plin centru, în cel mai înalt punct al orașului, ca să poată fi zărit de departe.
Templul Dianei își revendica un pic abuziv patronajul zeiței vânătorii, doar în virtutea vecinătății cu un templu identic din orașul spaniol Merida, deoarece, în realitate, a fost ridicat pentru a preamari cultul împăratului Augustus. A traversat timpul în stare mai bună decât restul monumentelor iberice cu toate că, în secolul 5 a fost partial distrus, iar în perimetrul său au fost instalate un depozit și un abator.
L-a salvat amenințarea cotropirilor barbare de după căderea imperiului, când s-a făcut una cu fortăreața, încorporat în structura turnului de observație, supraviețuind astfel pitulat până a ieșit la iveală în secolul 19. Din cele optsprezece coloane grațioase de piatră cu elegante capiteluri corintice de marmură, au supraviețuit paisprezece, restul a fost distrus și transformat în fortificații de hoardele care au jefuit ținutul.
Sanctuarul își conservă intact podiumul și baza dreptunghiulară cu dimensiuni de cincisprezece și douăzeci și cinci de metri, însă treptele pe care se ajungea în incintă au dispărut, așa că ne vom mulțumi să-i aducem prinos de la distanță.
2.Tot din epoca romană, s-a păstrat Apeductul Apelor de Argint,
complex de instalații hidraulice în scopul alimentării cu apă a orașului,
pe care-l intersectăm pe tot parcursul traseului urban.
Construcția de bază din timpul romanilor a fost reamenajată în 1537, ca să aducă apa dintr-un izvor pe o distanță de optsprezece kilometri.
Numele are dublă semnificație, una că apele erau argintii, curate, și cealaltă adăugată ulterior, din cauza costurilor astronomice ale șantierului.
Secțiunea cea mai vizibilă se găsește în exteriorul zidurilor orașului și are o înălțime de doisprezece metri,
însă, în centru, cu greu deosebim apeductul de casele cuibărite între arcurile lui,
și nu numai atât.
Dacă urmăm apeductul pas cu pas pe străduțe, vedem cum, între două arcuri, a fost edificat un templu unic în Peninsula Iberică, rămas acum stingher în plină zonă comercială.
Chiar dacă azi nu mai servește la alimentarea cetățenilor cu apă,
construcția s-a preschimbat cel puțin în sursă de inspirație pentru fotografii amatori de instantanee inedite.
Lectură de drum:
Jose Saramago, Toate numele
ore de drum 