Vertigo

Cuenca, 2017

Mă aflu în poetica provincie Castilla la Mancha, în capitala artei abstracte spaniole, ca să văd câteva din reputatele sale galerii și muzee care atrag colecționari din toată lumea.

Am la dispoziție mai puțin de douăzeci și partru de ore și mă grăbesc spre Casas Colgadas, casele suspendate miraculos deasupra hăului, construite în secolul 14.

Priveliștea cea mai frumoasă asupra acestui monument natural clasat în Patrimoniul mondial UNESCO o admirăm de pe pasarela San Pablo, impresionanta construcție din fier din 1902 care leagă cele două maluri, iar din interiorul caselor zărim, într-un fermecător dialog scenografic, puntea și mănăstirea San Pablo, transformată în hotel și spațiu de artă.

Din tot complexul, doar câteva căsuțe au supraviețuit și au fost renovate abia în 1930.

Una dintre ele găzduiește Muzeul municipal de artă abstractă, inaugurat în 1966 la inițiativa lui Fernando Zobel, un colecționar filipinez, om de afaceri și pictor.

Astăzi, aici se află colecția sa privată moștenită prin donație.

În anii șaizeci, în plină dictatură a lui Franco, inaugurarea unui astfel de muzeu a fost un eveniment curajos, însă artiștii de aici nu s-au intersectat niciodată cu politica.

Operele de arta non-figurativă au avantajul că beneficiază de ambiguitatea hărăzită de necontenitele interpretări, chiar dacă plasticienii transmiteau subliminal mesajul libertății de creație.

Astfel că, de-a lungul timpului, muzeul si-a păstrat identitatea dorită de fondatori.

Deși mă număr printre vizitatorii curioși, îmi e întotdeauna greu să descifrez sensul operelor conceptuale.

Artiștii contemporani reiau, provocator, teme despre care se crede că s-a spus deja totul, căutând cu frenezie o nouă formă de exprimare deși, uneori, codificarea devine inaccesibilă.

Însă constat că, în intimitatea acestor căsuțe medievale, teoriile își pierd importanța.

Spațiul în care s-au instalat operele e mult prea epatant ca să fac vreo tentativă de a le investiga sensul.

Amenajările ultracontemporane îmbrățișează medievalul.

Timpul flirtează cu noi.

La scenă deschisă

Almagro, 2017

În centrul Spaniei, în regiunea Castilla la Mancha, pe drumul lui don Quijote, oprește-te pentru o zi la Almagro.

20170320_173941-e1572169172168.jpg

Da, știu, după aceea îți va fi greu să pleci.

20170320_174732

L-am vizitat într-o după-amiază însorită de martie, chiar de echinocțiul de primăvară.

20170320_222334

În centru ajungi după ce în prealabil traversezi câteva piețe mici, intime, contrastante, cu un design medieval ultracontemporan.

20170320_175949.jpg

Si, iată, centrul îti apare deodată în față, ca o scenă enormă, acaparatoare și fascinantă.

20170320_181008

Nici nu știi în ce direcție să privești, ai impresia că în spatele coloanelor se ascunde ceva. Te întrebi cine ți-ar putea desluși misterul acestui oraș.

20170320_180443

Unul dintre secrete este teatrul. Aici are loc un festival prestigios, care numără până acum 41 de ediții.

20170320_192422

Pe măsură ce soarele cobora spre apus, treptat, se aprindeau felinarele.

20170320_220146.jpg

Am poposit la un hotel care a fost o reședință istorică din lanțul Paradores, simplu, dar renovat în stil contemporan cu mult bun gust.

20170320_173701.jpg

Tot acolo am luat și cina, creată din produse regionale delicioase.

20170320_211146.jpg

Pentru amatorii de dulciuri, recomand specialitatea patiseriei regionale, fursecuri pe bază de migdale, savuroase și consistente, care se păstrează mult timp dacă vrei să duci acasă.

20170320_180720

Lectură de drum:

Cervantes, Don Quijote de la Mancha