cele mai frumoase sate din Franța

Beuvron-en-Auge, 2019

Atunci când o localitate, un cătun de obicei, face parte din clubul elitist al celor mai frumoase o sută de sate din Franța, n-am nici o îndoială că vizita va fi plăcută,

sperând totuși, dacă e vară, să nu gândească la fel încă vreo câteva mii de turiști.

Din ținutul brânzeturilor dospite, am ales cel mai caracteristic augeron dintre sate, mai frumos în realitate decât în poze.

Fac cunoștință cu primele localnice tolănite pe câmpie care prefigurează atmosfera de mare farmec bucolic tipic normandă a satului.

Astfel de mici așezări, oricât ar fi de pitorești, pot fi vizitate într-o oră-două, inclusiv cumpăraturi și informații despre un produs sau altul,

pentru că sătenii sunt în culmea fericirii să-și facă patrimoniul cunoscut străinilor și, dacă te-ntinzi la vorbă, să se plângă de politicieni.

Produsul pe care îl caut este o cremă fină din caramel pe care cei din nordul Franței o numesc confiture de lait, asemănătoare cu dulce de leche argentinian.

Mai demult, găseam și confiture de café au lait, care era și mai bună, dar, cu timpul, producătorii simplifică.

Strada care imparte așezarea pe din două mă conduce direct la punctul de interes care îl constituie piața centrală

cu vechea hală alimentară reamenajată conform planului inițial, fapt care confirmă vocația culinară a regiunii.

În jurul pieței centrale s-au păstrat ca prin minune vreo patruzeci de case ce par neatinse de vreo intemperie, așa cum au fost ele ridicate în Evul Mediu, cu bârne de lemn la vedere, în stilul regiunii.

Așezarea se bucură de o atestare veche, în calitate de obârșie a familiei de Harcourt, a dăinuit neatinsă până în 1789 la revoluție,

dar ce vedem azi e doar o reușită restaurare recentă a fațadelor.

Scândurile de lemn, ca un rebus pe orizontală și verticală, se hârjonesc oblic, încrucișat,

împodobite cu bucăți de piatră sau cărămizi false, totul printre glastre de flori strălucitoare, așa cum numai în poetica Normandie pot fi.

Proprietara pensiunii unde am rămas peste noapte călătorise în junețe în România cu echipa națională de gimnastică ritmică a Franței

și, în cantonamente și competiții, cunoscuse români cum erau ei prin anii 80, adică adorabili și de încredere.

Păstra o amintire frumoasă și nu sesizase că pe atunci la noi erau vremuri de restriște, sau poate din delicatețe a evocat doar ceea ce o încântase.

Din sat pornesc poteci în mai multe direcții și se pot face drumeții simple, ușoare spre mici capele din împrejurimi, cât să respiri aer curat și să te reconectezi cu simplitatea lucrurilor esențiale.

Lectură de drum:

Michel Houellebecq, Harta și teritoriul

Sainte-Eulalie d’Olt, 2022

Surmenați, zbuciumați și plictisiți, francezii preferă să deșerte, în luna august, marile metropole în favoarea unor catune cât mai izolate cu putință unde, alături de ei, întâlnim olandezi, belgieni, germani, scandinavi, englezi. Stilul de viață, peste tot în Franța, alcătuiește o surpriză de savori, iar de la oamenii primitori și politicoși am ce învăța la tot pasul.

Localitatea din ținutul Aveyron, pe râul Lot, este una dintre cele mai căutate, dar discrete, destinații de pe lista celor mai frumoase o sută de sate din Franța și printre cele mai șarmante.

Pe numele său occitan chiar Olt, mica așezare m-a adoptat într-o clipă și m-am simțit ca acasă.

Verile fierbinți oltenești le simt cel mai intens familiare în toiul amiezii, în plin soare, așa cum s-a nimerit și acastă scurtă oprire sudistă la peste treizeci și șase de grade.

Momentul cel mai plăcut este între două și patru după-masa, când toată lumea zace toropită, greierii își fac de cap, iar ierburile sălbatice răspândesc un miros vanilat.

În satul sfintei Eulalia, plimbarea ideală n-ar trebui să ocolească:

1.Teiul care încă mai avea flori grele și înmiresmate la început de august. Am o pasiune pentru tei și parfumul lor.

2. Moara din secolul 17, pe un mic pârâu afluent al Lotului.

3.Oltul occitan (oficial, Lot) care, așa cum îl văd aici, îmi amintește ruina vămii istorice de pe valea Oltului nostru și ,,masa lui Traian’’.

4.Biserica în stil romanic din secolul 11, clasată monument istoric.

5.Castelul din secolul 15 al familiei de Curières în stil Renaștere și gotic, proprietate privată încă locuită nu știu dacă chiar de urmași, cu părere de rău închis publicului.

Familia întemeietoare s-a stabilit în sat în 1205 și a dat istoriei cruciați și mușchetari.

6.Vechea mănăstire din 1640, transformată la Revoluție în școală de fete, iar la Restaurație în pension.

7.Casa Bufniței, în care o localnică pasionată de subiect a înființat în locuința sa un muzeu dedicat zburătoarei nocturne, vizitabil gratuit conform orarului.

8.Școala publică din secolul 18 devenită muzeul dedicat unui pictor local.

Și, pe tot traseul, casele medievale neclintite de secole din liniștea și aerul cu miresme văratice, îmi fac poftă să mă adâncesc în lectura unor pagini de istorie din acele vremuri.