castelul de Breteuil – ore de drum

Château de Breteuil, 2025

M-a fascinat destinul acestei mari familii din apropiere de Paris, care a participat activ secole de-a rândul la tumultul istoriilor care definesc Franța de astăzi.

Mai precis din 1580, an care a marcat începutul construcției castelului de Breteuil, deschis turiștilor încă din 1969, pe care îl vizitez într-un moment propice, în august, când natura e desfășurată cu tot farmecul ei.

Înainte de a fi rebotezat, în 1817, Château de Breteuil, proprietatea era cunoscută sub numele de Bevilliers, veche seniorie menționată încă din secolul 12.

În ciuda multor șantiere de reamenajare, edificiul nu e prea diferit de cel construit în secolul 16, în stil Ludovic 13, din cărămidă și piatră, cu amplul corp de clădire principal amplasat în mijlocul parcului, încadrat de două aripi mai scunde adăugate în secolul 18, executate din același material.

Pe lateral, două pavilioane delimitau odinioară o curte închisă, apărată de șanțuri cu apă. În 1817, dl.de Breteuil, prefect și nobil francez, seacă șanțurile și le transformă în curte de onoare.

La sfârșitul secolului 19, marchizul de Breteuil, domn din înalta societate, om de lume care i-a inspirat lui Marcel Proust personajul mondenului marchiz de Bréauté, mai construiește două aripi în unchi drept, și comandă grădini à la française.

Rămas nelocuit o lungă perioadă în secolul 20, castelul și-a regăsit strălucirea după renovarea întreprinsă de marchizul Henri-François de Breteuil începând cu 1967.

Familia Le Tonnelier de Breteuil, alcătuită din diplomați și înalți funcționari locuiește aici din 1712, înconjurată de mobilierul original impecabil păstrat.

Cum a reușit castelul să supraviețuiască înfruntând reforme și răsturnări istorice din 1580 până azi, printre care evenimentul cel mai zguduitor din istoria Franței, revoluția din 1789, l-a lăsat neatins ?

Răspunsul mi l-a oferit o doamnă ghid, dintre cei care furnizau explicații spontan în săli.

Proprietarii de la 1789, de formație juridică, aveau relații în echipa revoluționară însărcinată cu redactarea noului set de legi, și, prin lobby, au reușit să strecoare o clauză care prevedea că minorii aveau dreptul de a-și păstra proprietățile neconfiscate de revoluție.

Cât ai clipi, domeniul a fost trecut pe numele copilului care avea opt ani, iar seniorul, care se purtase frumos cu sătenii în trecut, a beneficiat în continuare de rarele privilegii tolerate de noua orânduire politică, printre care, deloc de neglijat, cel de a nu i se tăia capul la ghilotină.

Și nu numai că proprietatea a fost salvată, dar, chiar în anii cei mai năpraznici ai revoluției, între 1783-85, marchiza Geneviève de Breteuil a reușit să constituie o bibliotecă impresionantă,

încăpere unde azi îl întâlnim și pe Charles de Breteuil, consilier al lui Louis 18 în politica externă, care a urcat pe tronul strămoșilor săi în 1814 la căderea lui Napoleon, și, care, fapt lăudabil, a reunit în jurul său aceeași familie de Breteuil care, generații întregi, îi slujise cu devotament înaintașii.

O anecdotă se leagă de numele regelui Louis dix-huit, oaspete nelipsit al castelului. Acestuia îi plăceau atât de mult stridiile, încât putea mânca zeci de stridii pe zi, astfel că apropiații îl porecliseră Louis dix-huîtres. Bietul rege nu avea prea multe plăceri, pentru că suferea de un handicap și era țintuit într-un fotoliu cu rotile confecționat din acaju masiv, care a fost lăsat familiei de Breteuil în 1824 la dispariția regelui.

Mulți alți musafiri de rang înalt s-au perindat în aceste încăperi. În 1881, fumoarul găzduiește o întâlnire tripartită secretă patronată de amfitrion, cel de-al optulea marchiz de Breteuil, între prințul de Galles, fiu al reginei Victoria, viitor Eduard 7, și nemuritorul Gambetta însuși.

Aici s-au pus bazele Antantei, înțelegerea franco-britanică încă în vigoare. Legăturile familiei de Breteuil cu familia regală engleză s-au strâns și prin somptuosul dineu oferit în onoarea regelui Eduard 7 în 1905.

Dar sa admirăm comoara familiei, faimoasa măsuță de Teschen incrustată de pietre semiprețioase, geme și lemn pietrificat, iat-o pusă în valoare prin jocuri de lumină, să nu ne facem iluzii, originalul a fost vândut Luvrului în 2015.

Creată de bijutierul Neuber, a fost oferită de prințul elector de Saxe lui Louis-Auguste de Breteuil, pe atunci ambasador la Viena, în semn de recunoștință pentru medierea tratatului de la Teschen din 1779, care a pus capăt unui grav conflict regional între austro-ungari și prusaci.

Printre celebritățile familiei, se remarcă Gabrielle Emilie de Breteuil căsătorită du Chatelet, prima femeie om de știință recunoscută în Franța, matematiciană și astrofiziciană,

care a întreținut timp de cincisprezece ani o legătură amoroasă cu Voltaire.

Textul ei intitulat Discurs despre fericire (1747) e încă studiat în liceele cu profil filologic din Franța. Voi căuta eseul, mai ales că recent am vizitat și castelul lui Voltaire, toate la timpul lor.

Să cunoaștem un alt membru al familiei, Louis-Auguste de Breteuil, ambasador și ministru, șeful poliției regale sub Louis 16, pe care îl întâlnim în biroul de la etaj, unde evocarea amintirilor de familie e nuanțata cu personaje de ceară scenografiate în episoade istorice.

Îl surprindem pe rege, încadrat de gazdă și de Maria-Antoineta, semnând arestarea cardinalului de Rohan, implicat într-o dubioasă afacere cu un colier de diamante, fapt descris în romanul lui Al.Dumas, Colierul reginei.

Cardinalul de Rohan, înalt prelat de la curte, e convins de o damă din înalta societate, contesa de la Motte, să intermedieze în mod confidențial, la fereală de ochii supușilor, cumpărarea unui colier pentru regina Maria-Antoaneta, reputată pentru cheltuielile ei nesocotite.

Cardinalul, de bună credință și în afara oricărei bănuieli, merge la bijutier, ridică prețioasa bijuterie și, conform înțelegerii, i-o încredințează contesei ca să i-o ducă pe furiș reginei.

Doar că Maria-Antoaneta habar nu avea de această inițiativă, deși i se făcuse deja o ofertă de a cumpăra colierul, refuzată din cauza prețului astronomic. Contesa mijlocitoare preia bijuteria și se face nevăzută.

Prin urmare, marchizul de Breteuil, șeful poliției regale și stăpânul acestui castel, e obligat să-l aresteze pe naivul cardinal de Rohan, târât în această nelegiurire din cauza probității sale fără cusur.

Camera de lac, care a primit numeroși oaspeți de marcă printre care regina Amelia a Portugaliei și prințul Vladimir al Rusiei, imortalizează sejurul lui Marcel Proust,

retras în căutarea timpului pierdut pe această proprietate liniștită ca să poată scrie, pentru că, detaliu deloc neglijabil, pe domeniu fuseseră recent instalate, în premieră în regiunea pariziană,

încălzire centrală, apă curentă, telefon, electricitate, datorită averii moștenite de soția marchizului de Breteuil, o bogată new-yorkeză.

Parcul de șaptezeci și cinci de hectare se întinde pe un platou ce domină valea traversată de râul Chevreuse și oferă peisaje surprinzătoare din multe puncte de vedere.

Grădini à la française create după conceptul lui Le Nôtre, un iaz, un porumbar din secolul 16, statui, padurice.

Grădina prinților își schimbă culorile după sezon, când înfloresc cireșii japonezi, trandafirii sau macii. Un labirint de boscheți a fost desenat pe una din terase.

Mai jos, două heleștee asigură un cadru romantic și sălbatic, menținut neamenajat.

La sfârșitul parcursului, constat că m-au atras mai mult întâmpările povestite decât obiectele, citind panourile explicative și ascultându-i pe supraveghetorii de sală care, din proprie inițiativă, le dezvăluiau vizitatorilor mici secrete de alcov,