Pică, pară mălăiață !

Port-Royal des Champs, 2025

Știm că e foarte greu, aproape imposibil, să te extragi din Parisul care oferă atât de multe daruri culturale, dar, totuși, să ne mobilizăm pentru o scurtă ieșire într-un circuit cu mai multe obiective, dintre care unul e abația de la Port-Royal des Champs.

De data aceasta, numele ne induce în eroare, deoarece ansamblul monastic de vizitat nu a fost ctitorie regală, dimpotrivă, am putea spune premonitoriu, ci, inițial, livadă de peri.

Porrois însemna în franceza veche locul unde cresc perii, consemnat de zeloșii copiști din Evul Mediu în Port-Roi (se pronunță la fel), iar apoi denumirea s-a înnobilat în Port-Royal, locul unde poposesc regii.

Însă nici un rege mundan nu s-a oprit acolo, ci doar cei metaforici, ai filosofiei și scrisului, în căutarea inspirației printre flori, arbuști, tufișuri, boscheți, pomi fructiferi, zarzavaturi.

Două doamne deosebit de amabile întâmpină vizitatorii, continuitate a tradiției feminine a vechii abații de măicuțe statornicite în 1204 în retrasa vale a perilor până în 1713, când a fost dărâmată la ordinul regelui-soare instigat de abilii săi confesori iezuiți.

Pe atunci, spovada era obligatorie ca sa-ți fie iertate păcatele, iar preoții iezuiți manevrau foarte bine aceasta îndetetnicire, folosind toate informațiile aflate de la cei sus-puși, centralizate în cadrul Companiei, în diverse alte situații.

În secolul 16, proprietatea măicuțelor se întindea pe o rază de opt kilometri în jurul abației, iar în anii 1650 ansamblul abațial devenise unul dintre cele mai puternice din apropierea Parisului, cu terenuri agricole și domenii forestiere obținute prin donații pe care ele organizaseră două ferme prospere, funcționale la scară industrială.

Maica stareță avea statut seniorial prin deținerea câtorva drepturi: de proprietate asupra întregului patrimoniu imobiliar, de judecător și notariale pentru cetățenii rezidenți pe pământurile din jurisdicția ei.

Toate aceste terenuri au fost închiriate sau date în arendă pe sume considerabile, încasări folosite ulterior de măicuțe pentru extinderea treptată, prin investiții tot mai cutezătoare, până la o distanță de treizeci și cinci de kilometri depărtare de Paris.

Tot înaintând și încercuind Parisul pe o rază tot mai mare, abația a ajuns, inevitabil, să se învecineze cu însuși regele-soare fapt declanșator al unei râcâieli pe motivul folosirii surselor de apă, neînțelegere deviată pe parcurs în conflict ideologic paneuropean.

Deși cu Versaille-ul li se înfundase, mai departe de el nu puteau avansa, nimic nu le-a putut opri pe măicuțe să atace apoi imobiliarul din centrul Parisului,

investind pe strada St-Jacques, drum de mare însemnătate al lumii catolice, prin afluența și necesitățile de cazare, punctul de plecare al pelerinilor spre Santiago de Compostella. Să ne mai mirăm de urmări ?

Dar, întrucât ele făceau parte din ordinul Cistercian, cum stăm cu respectarea preceptelor obligatorii de tăcere, rugăciune și trai modest ?

În poziția de managere de imobile, terenuri, lucrări agricole, erau obligate să interacționeze zilnic cu zeci de persoane implicate în administrație.

Când le-a venit un control de la sediul central din Cîteaux, inspectorii s-au cam luat cu mâinile de cap. Și în România existau două lăcașuri de ordin cisterician, mănăstirea Cârța la Sibiu și Igriș în Timiș, mă întreb dacă și aici au întâmpinat astfel de situații.

Pe scurt, un mic imperiu imobiliar clădit de la zero de un grupușor de femei simple, practic doar cu ajutorul lui Dumnezeu, a atras atenția cui nu trebuie.

În acest interval de cinci secole s-au întâmplat multe, iar abația s-a aflat adeseori în centrul rumorilor politice, social-economice, culturale, ideologice, despre care s-au scris compendii.

Între umilii pereți ai acestei ferme au fost puse paie pe focul faimosului conflict între janseniști și iezuiți, stârnit din cauza înființării unei facultăți de teologie la Leuven, unde funcționa deja una, a flamanzilor.

Mari cărturari, iezuiții au ținut morțiș să fie prezenți în toate centrele de învățătură, pentru ca, prin rețeaua de absolvenți răsfirați peste tot, să creștineze lumea în globalitatea ei.

Olandezul Jansen i-a combatut eroic, iar ideile lui au fost preluate de intelectualii retrași la Port-Royal ca într-un fel de pensiune ori tabără de creație, sub denumirea de Solitari.

Firește că erau socotiți dizidenți de către Ludovic 14, manipulat de iezuiții infiltrați în calitate de confesori în intimitatea sa, a liderilor în general. Solitarii noștri, intelectualii cei mai luminați ai Frantei dintre 1650 și 1710, au declanșat ostilitățile prin Provincialele filosofului Pascal, pamflete usturătoare la adresa iezuiților.

Sora lui Pascal era maică stareță adjunctă aici, un motiv în plus să-și adăpostească fratele de persecuția puterii care, de la bun început, n-a văzut cu ochi buni adunarea unui număr mare de literați într-un loc pe care nu-l putea controla.

Abația devenise pentru ei un refugiu aflat sub jurisdicția bisericii, unde erau protejați de legislația teologică. Li se alocaseră dependințele din vasta fermă a mănăstirii, pe care le regăsim astazi impecabil renovate, chiar și locuința în care au stat, in mijlocul unei capodopere de artă peisagistică.

Să te plimbi reflectând, filozofând, să te oprești pe o băncuță sau un scaun amenajate în locul cel mai favorabil contemplației, să citești, să discuți, departe de vâltoarea cetății, e visul oricărui creator, până când politica te ajunge din urmă.

În ciuda unui sistem de legi promulgate în secolul 16 care-i permiteau regelui să numească direcțiunea instituțiilor religioase, la Port-Royal, măicuțele, conservatoare, rezistă eroic, refuzând să se supuna regelui care se înverșuna să-și numească protejatele. Conflictul s-a exacerbat, iar maica stareță va fi obligată să fugă în străinătate ca să-și scape pielea. Era și momentul, pentru că, în scurt timp, întră în scenă protagoniștii unor conflicte mai grave.

Am tot dat târcoale în jurul perilor, în nădejdea că îmi va pica vreuna în locul potrivit, dar nu m-am ales cu nimic în afara parfumului lor suav, vanilat. Și a unor clipe prețioase.