Corfu, 2018
Durrell avea douăzeci și trei de ani când a debarcat în Corfu venind din Anglia. Nu e chiar vârsta la care cineva aspiră să se retragă din tumultul lumii în căutare de izolarea prielnică meditației și scrisului.
A rămas aici patru ani, timp în care a explorat natura, sufletul omului, savorile.
Citisem, pe lângă Cvartet, doar cartea lui despre Rhodos, pe care am găsit-o foarte lirică și socoteam Corfu, ca dispunere geografică, un fel de echivalent apusean al Rhodosului, două bastioane simetrice ale marginilor.
Cărțile lui sunt prea poetice ca să-l intereseze pe călătorul pragmatic, dar cum altfel s-ar putea scrie despre Grecia ?
De strajă la intrarea și ieșirea din Adriatica, scrutând apropierea continentului, Durrell a recunoscut că insula Corfu, prin poziția sa geografică în orientul Mediteranei, era baza ideală de operațiuni pentru conflictele militare ce se configurau între anii 20-30, când marile puteri occidentale rivalizau pentru poziția dominantă în estul Mediteranei.
Dintre toate, instabilitatea din Balcani îi neliniștea cel mai tare pe englezi.
Ostilitățile s-au declanșat odată cu atacul Italiei asupra Abisiniei. Franța și Anglia au dat fuga să controleze situația de frica expansiunii italiene în Mediterana.
În primul rând, Anglia a considerat imperios necesar să vâneze alianțe ca să-și apere interesele în Grecia și Orientul mijlociu care se aflau pe ruta spre Indii și devenea foarte bănuitoare când cineva se apropia de această regiune pentru că-și vedea amenințat comerțul cu India și accesul la petrolul din nordul Iraqului. Se repeta The Great Game.
În acest context a fost trimis aici Durrell, între 1935 și 1940, ca reprezentant al ambițiilor imperiale de a controla Balcanii, prima sa reședință din afara Angliei.
În pretinsa lui calitate de inginer sanitar, a motivat alegerea de a se instala aici prin prezența unui bun amic englez care-i povestise despre stilul idilic de viață din arhipelagul grec.
Și-a adus cu el mama, soția, fratele, încântați că-și puteau permite un nivel de trai inaccesibil în țara de baștină. Încă și astăzi, comunitatea engleză e foarte puternică și activă pe plan cultural în Corfu.
Istoricii care i-au analizat scrisorile subliniază tezele propagandistice ale Angliei de a apăra insula de influența celorlalte mari puteri.
Nici un tratat nu e îndeajuns de puternic pentru a apăra pe cineva slab, le spune Durrell corfioților, încercând să le sugereze că cel mai bine le va fi sub protectorat englez, protecție de care grecii cu greu au scăpat în anii 1942-1943.
Interesele Angliei în arhipelag se dovediseră de bun augur și prin căsătoria prințului George cu prințesa Marina a Greciei în 1934.
În plus, Grecia era de partea englezilor deoarece avusese un incident cu Italia la granița cu Albania, și existau indicii precise că Mussolini țintea Corfu ca pe o primă etapă, cea mai la îndemână, a ambițiilor sale, iar englezii erau neliniștiți la ideea că, geografic, italienii se aflau mai aproape de Grecia decât ei, având asigurată puntea de trecere spre Africa și Asia. Încă din 1915 se negociase deja la Londra împărțirea Albaniei între Grecia și Italia.
Pentru Durrell, interesul major era să aștearnă pe hârtie experiențele acumulate în calitate de agent ca să-și creeze un statut și o notorietate literară pentru a-și asigura în viitor garanția unui câștig sigur, care, în Anglia, se dovedise destul de precar.
El și-a creat o poziție de nișă deloc exploatată până atunci, de agent sub acoperirea de poet, prozator și eseist.
Toți călătorii sunt, în felul lor, niște iscoade, spune Mathias Enard, eu n-am rețineri în a fotografia pe furiș tot ce pot surprinde din specificul local.
Citindu-l pe Durrell, am învățat să privesc altfel decât călătorul de rând, și, din vechile istorii, să inteleg mai bine ce văd.
Peștera lui Prospero, prima lui carte de voiaj, destăinuie poetic experiența sa corfiotă lungă de patru ani, pe care, însă, n-am citit-o pregătind șederea în Corfu, pentru că în acea perioadă mă interesau mai mult adevărurile rostite decât cele ascunse.
ore de drum 