Praf în ochi

Medina del Campo, 2022 – Paris, 2024

În scenografia provocată de norul de praf saharian care a plutit peste Apusul Europei în preajma Idelor acelui martie, colorând în galben norii, fețele oamenilor,

mașinile albe și nopțile, descifez, în marginea unui oraș de provincie castilian, masivitatea înfumurată a unui edificiu legendar.

Spaniolii vin la Castel de la Mota să aprofundeze tragica istorie a locului care a primit-o în surghiun, în 1506, pe Ioana, fiica Isabelei Catolica, regina care, tot aici, în 1504, s-a săvârșit din viață.

Castelul, în structura de azi, ocupă exact perimetrul fostei cetăți construită în 1440 pe o veche fortăreață arabă.

Într-o pustietate desăvârșită, traversăm mai întâi incinta exterioară formată din barbacane, apoi o a doua împrejmuire încadrând piața armelor.

Donjonul de patruzeci de metri este cel mai înalt din Castilla.

Între zidurile sale groase, o pasiune mistuitoare provocată de gelozie și-a căutat, zadarnic, alinare.

Ioana de Castilla, poreclită ,,cea nebună’’, încă din copilărie manifestase un caracter nonconformist,

refuzând să se supună, ca toată lumea, ritualurilor religioase la care mama ei Isabella Catolica și tătăl ei, Ferdinand de Aragon, o obligau să participe cu de-a sila.

Abandonată de soțul ei adorat, Filip cel Frumos, revăzut recent la Luvru,

primul Habsburg care a domnit în Spania, aflat tot timpul în campanii militare, fata noastră s-a întors pe capul părinților și le-a dat serios de furcă,

zbătându-se în crize năvalnice de gelozie delirantă, depresie, nevroze, iscate de convingerea că soțul o înșela.

Pentru mama ei, religia și rațiunea de stat erau singurele sentimente care contau, în vreme ce pentru Ioana, sclavă a iubirii, în afară de pasiune nu mai exista nimic, principiu incompatibil cu statutul de regină.

Între ele două, certurile de o violență nemaivăzută îi oripilau pe curteni, astfel încât s-a impus soluția retragerii din lume, așa că au trimis-o aici, la Castel de la Mota, lângă Tordesillas, un oraș cu profil religios,

pentru că era un loc retras și greu accesibil unde putea să spere că va fi lăsată în pace, departe de intrigile urzite la curțile regale.

Nici chiar fiul ei, Carol Quintul, viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman, n-a reușit, în rarele lor întâlniri, să-i aducă împăcare.

După dispariția prematură a lui Filip, Ioana a refuzat să mai iasă în lume.

Iar castelul și-a păstrat vocația carcerală, găzduindu-l, din cu totul alte motive, și pe Cesare Borgia, care a evadat după doi ani.

Dar cu el e altă poveste. De dragoste și întuneric.