Jocul cu mărgeluțe de sticlă

Trujillo, 2020

Cu sacii doldora de mărgele de sticlă după care indigenii din sălbăticiile Lumii Noi se dădeau în vânt, Francisco Pizarro, crescător de porci din Trujillo, își luă lumea-n cap.

Încă nu știa că, urmând să ceară în căsătorie o prințesă incașă pe care o va cuceri dăruindu-i un șirag de mărgele, va deveni și cuceritorul Peru-ului.

Repetând tactica lui Hernan Cortez în Mexic, Pizarro l-a înfrânt prin viclenie pe împăratul Atahualpa, l-a executat, i-a luat averile și, în 1533, a îngenuncheat capitala Cuzco.

La scurt timp, descoperirea minelor de argint de la Potosi, în actuala Bolivie, l-a plasat pe întreprinzătorul nostru în centrul atenției imperiale.

Dar arginții nu i-au purtat noroc. Pradă conflictelor cauzate de lăcomie, rivalitatea dintre Pizarro și camaradul său Almagro i-a împins la încăierări, asasinate și la scindarea expediției.

Ca și el, alți aventurieri și exploratori au purces spre Americi din același târgușor de provincie.

Construit pe un platou de granit fortificat în grabă de mauri în secolul 13, cetatea cu aspect arab s-a înnobilat treptat datorita clădirilor construite în secolele 16-17 de către târgoveții care făcuseră avere în America.

Veștile despre cei plecați, întorși, și despre starea averilor acumulate se schimbau în Plaza Mayor,

punctul încetățenit de întâlnire, într-un decor fastuos asigurat de prestanța unor elegante case nobile cu arcade și balcoane iscusit făurite, pe fundalul sonor al ciocănitului executat de berzele care lovesc necontenit în acoperișuri, în semnale transmise prin coduri doar de ele știute.

Statuia ecvestră a lui Pizarro, realizată de doi sculptori americani în 1927, păzește biserica San Martin construită în secolele 14-16. Latura ei de sud servea la întâlnirile publice ale comunității, când era ceva de hotărât.

În perimetrul pieței, palatele se înșiruie unul lângă altul, întrecându-se în trufie și ornamente. Să ne uităm la câteva.

1.Palatul ducilor de San Carlos, azi mănăstire de călugărițe claustrate, e ușor de recunoscut după fereastra împodobită de un impresionant blazon. Clădirea e surmontată de șapte șeminee diferite, pe vremuri policrome, fiecare inspirat de arhitectura unui popor din lumea nouă, maya, azec, inca.

2.Palatul marchizilor de la Conquista, ridicat de Hernando Pizarro, fratele conquistadorului, cu un număr mare de ferestre, toate cu grilaj. În secolul 17, clădirea a fost înveselită cu o fereastră de unghi în stil plateresc. În stânga sa, busturi cu Francisco Pizarro și soția.

Pe fațadă, observăm busturi cu Hernando și nepoata care i-a devenit soție și, deasupra, blazonul familiei. În partea superioară, se aliniază statuete cu lunile anului.

3.Vechea primărie din secolul 16 găzduiește azi tribunalul.

4.Casa cu lanțuri, acum han, ne înlănțuie subit privirea datorită decorațiunii de pe fațadă, care ar fi fost instalată de către creștinii eliberați de sub mauri.

5.Casa-muzeu a conquistadorului Pizarro e amenajată în rezidența familiei unde conquistadorul n-a pus niciodată piciorul pentru că era copil din flori.

6.Francisco de Orellana, un alt aventurier local, a pornit în 1542 să exploreze Amazonul și s-a întors cu meritul de a fi descoperit ținutul din marginile fluviului, Amazonia de azi.

Casa lui, tot un palat din secolul 15, îl descoperim cu mult mai puțin efort, în fața bisericii Santa Maria.

7.Turnul Alfiler, mai degrabă o masivă clopotniță gotică,

veghează nestrămutat din secolul 14, cu vârful său discret, care atrage berzele, ornat de un blazon de faianță compus pe de o parte de mai multe chei, pe de alta de niște mărgeluțe, sursa înavuțirii orașului, regăsit și pe alte efigii.

Din piața centrală pornesc numeroase străduțe care conduc, mai întâi, la biserica Santiago.

Clopotnița sa romană datează din secolul 13, iar înaltul turn seniorial din față încadreaza arcul lui Santiago, unul din cele șapte puncte de acces în orașul fortificat.

Mai apoi, spre colină, iată și Castelul,

care nu se vizitează pentru că e gol pe dinăuntru, însă, cocoțat în punctul cel mai înalt al platoului, îngăduie o îmbrătișare a peisajului.

De acolo se zărește masivul palat Orellana-Pizarro, numit și casa angajărilor, unde veneau voluntarii să se înscrie pentru plecarea în expedițiile spre lumea nouă din secolul 16, azi mănăstire de călugărițe.

În 1582, familia Pizarro l-a găzduit mult timp aici pe Cervantes, care a beneficitat de toate condițiile ca să-și aștearnă pe hârtie ultima carte, premoniție a următoarei vocații a orașului, cea culturală și gastronomică.

La început de mai, urbea se transformă în capitala iberică a brânzeturilor, cu târg, ateliere și saloane luate cu asalt de mâncăcioșii de pe tot mapamondul.