Never Let Me Go

Loches, 2018

O neînsemnată și liniștită așezare a avut șansa de a fi scena unei povești de dragoste cu răsturnări de situații.

La începutul după-mesei, în plină vară, orașul mă întâmpină toropit.

Mă adaptez la ambianță și încep vizita cu o ușoară confuzie donquijotescă.

În centru ginesc mai întâi colegiala Saint-Ours, cu cele două piramide octogonale flancate de câte un turnuleț și o iau drept castel.

Dar nu, pentru că, potrivit urbanismului medieval, castelul e cocoțat pe un delușor și nu se zărește din centru.

Până la el avem de ocolit pe străzi medievale înguste.

Am ales să-l vizitez pentru că aici odihnește una dintre cele mai celebre amante regale, Agnes Sorel,

care s-a stins la numai douăzeci și opt de ani, în plină idilă cu regele Charles VII.

Regele nu voia să se îndepărteze de ea nici măcar o clipă,

recunoscător că l-a scăpat de depresie și datorită inspiratelor ei încurajări în operațiunile de redresare a regatului.

Povestea a durat câțiva ani în ciuda îndârjitelor opreliști ale Curții, până la moartea ei.

Îndurerat, regele i-a construit monumentul funerar în capela castelului, dar călugării, indignați de inițiativa sa, i-au pus în vedere să-l deplaseze din spațiul sacru.

Ok, a spus regele, dar voi transfera și toate donațiile aferente în locul unde voi instala monumentul.

La argumentul financiar, călugării au cedat și astfel locul ei de odihnă a rămas unde și-a dorit suveranul.

Doar că, în 1789, la revoluția franceză, soldații au profanat rămășițele crezând, după magnificența monumentului, că era vorba de o sfântă,

așa că, ulterior, sculpturile au fost refăcute de la zero.

În castel nu s-a păstrat mai nimic,

dar putem admira câteva decorațiuni de valoare cum ar fi tapiseria cu alegoria muzicii,

una dintre preocupările frumoasei favorite.

Grădina de legume și fructe, tot medievală,

câștigătoarea unui premiu de calitate a prezentării, mi-a sugerat câteva aranjamentele fructifere.

Un pic mai departe, donjonul din secolul 11, mărturisitor de istorii,

străjuiește iubirea.